CELE PATRU LEGĂMINTE - CARTEA ÎNŢELEPCIUNII TOLTECE
AL TREILEA LEGĂMÂNT
SĂ NU FACI PRESUPUNERI INUTILE
A treia promisiune este următoarea: să nu faci presupuneri inutile.
Noi avem tendinţa de a face presupuneri asupra oricărui lucru. Necazul este că ajungem să credem că ele chiar sunt adevărate, că sunt realităţi. Noi facem presupuneri asupra a ceea ce fac sau gândesc ceilalţi, interpretăm propriile noastre prezumţii la modul personal, după care îi blamăm pe ceilalţi şi reacţionăm negativ, transmiţându-le emoţiile noastre otrăvite şi rănindu-i prin cuvintele noastre. Veşnicele scenarii pe care le creăm nu înseamnă altceva decât noi probleme. Noi facem presupuneri, înţelegem greşit, interpretăm totul la modul personal şi sfârşim prin a crea o mare dramă pentru absolut nimic.
Toate supărările şi dramele pe care le-am trăit în viaţa noastră îşi au rădăcinile în faptul că am făcut scenarii şi le-am dat o interpretare personală. Gândiţi-vă măcar o clipă la adevărul acestei afirmaţii. Tot acest autocontrol al oamenilor, lipsa de încredere reciprocă în relaţiile dintre ei, au la bază simple presupuneri şi interpretări personale. Întregul vis al iadului se bazează pe această premisă.
Noi creăm foarte multă otravă emoţională prin simplul fapt că facem presupuneri şi le dăm o interpretare personală, lăsându-ne afectaţi de ele, căci de cele mai multe ori noi începem să bârfim chiar în legătură cu propriile noastre presupuneri. Să ne aducem aminte: modul în care oamenii comunică unul cu celălalt în visul răului, transferându-şi otrava de la unul la celălalt, este bârfa. Din cauză că ne este frică să întrebăm pentru a ne lămuri, noi facem presupuneri şi credem că avem dreptate în legătură cu presupunerile noastre; apoi ne apărăm presu-punerile şi încercăm să facem pe altcineva răspunzător. Este întotdeauna mai bine să nu facem presupuneri, întrucât presupunerile pe care le facem ne produc suferinţă.
Marea mitote din mintea umană creează un haos complet, care ne face să interpretăm totul şi să înţelegem greşit totul. Noi nu vedem decât ceea ce dorim să vedem şi nu auzim decât ceea ce dorim să auzim. Noi nu percepem lucrurile aşa cum sunt ele cu adevărat. Avem obiceiul de a visa fără nici o bază reală. De fapt, noi creăm o întreagă ţesătură în imaginaţia noastră. Atunci când nu înţelegem ceva, facem presupuneri despre semnificaţia sa, iar când adevărul iese la iveală, balonul de spumă din visele noastre se sparge şi noi descoperim că nu era deloc ceea ce crezuserăm noi.
Să luăm un exemplu: să spunem că mergem la magazin şi vedem o persoană care ne place. Ea se întoarce către noi, ne zâmbeşte şi pleacă mai departe. Putem face o mulţime de presupuneri asupra acestei experienţe. Folosindu-ne de prezumţii, putem crea o întreagă fantezie. Apoi, dorim cu adevărat să credem în această fantezie şi să o facem să devină realitate. Şi astfel, un întreg vis începe să se formeze: „Oh, persoana respectivă mă simpatizează”. în mintea noastră începe să se închege o întreagă fantezie, un fel de Disneyland. Poate chiar ne vom căsători cu persoana în cauză... Dar fantezia sălăşluieşte în mintea noastră, în visul nostru personal.
în relaţiile de cuplu, prezumţiile nu pot aduce altceva decât probleme. De multe ori, noi facem presupunerea că partenerii noştri de cuplu ştiu la ce ne gândim şi că nu mai trebuie să le spunem ce dorim. Noi pornim de la premisa că ei vor face ceea ce aşteptăm de la ei, pentru că ne cunosc atât de bine. Dacă nu fac ceea ce credem noi că ar trebui să facă, ne simţim răniţi şi le spunem: „Ar fi trebuit să ştii...”.
Să luăm un alt exemplu: decidem să ne căsătorim şi pornim de la premisa că partenerul sau partenera noastră de cuplu vede căsnicia în acelaşi fel ca şi noi. După ce trăim o vreme împreună, descoperim că acest lucru nu este adevărat. Se creează astfel un conflict foarte tensionat, dar nici unul din cei doi parteneri nu încearcă să clarifice lucrurile. Soţul vine acasă şi îşi găseşte soţia disperată, fără să înţeleagă de ce. Poate că ea a făcut o presupunere, iar el nu a corespuns. Ea nu-i spune ce doreşte de la el, pornind de la premisa că - oricum - o cunoaşte atât de bine, că ştie ce aşteaptă de la el, ca şi cum el i-ar putea citi gândurile. Se supără apoi pe el tocmai pentru că nu i-a împlinit aşteptările. Aceste presupuneri m relaţiile de cuplu conduc la numeroase conflicte, certuri şi neînţelegeri, cu oamenii pe care se presupune că îi iubim cel mai mult.
Indiferent de tipul relaţiei, noi pornim de la premisa că ceilalţi ştiu ce dorim de la ei, aşa că nu mai trebuie să le spunem deschis. Ei vor face ce dorim pentru că ne cunosc atât de bine. Dacă nu fac ceea ce am presupus noi că vor face, ne simţim răniţi şi ne gândim: „Cum a putut să nu-şi dea seama? Ar fi trebuit să ştie...”. Dar şi aceasta este o altă presupunere. Noi creăm astfel întregi drame, din cauza fanteziilor în care trăim şi a ipotezelor pe care le emitem, care conduc apoi la alte ipoteze, într-un şir nesfârşit.
Este foarte interesant să studiem felul în care operează mintea umană. Noi simţim nevoia să justificăm totul, să explicăm şi să înţelegem totul, căci numai aşa ne putem simţi în siguranţă. Avem milioane de întrebări la care trebuie să răspundem, deoarece sunt multe lucruri pe care nu ni le putem explica cu mintea raţională. Nu este important dacă răspunsul este corect; simplul fapt că găsim un răspuns ne face să ne simţim în siguranţă. Aşa se explică de ce facem aceste presupuneri.
Dacă ceilalţi ne spun ceva, noi emitem o serie de presupuneri, iar dacă ei nu ne spun nimic, facem acelaşi lucru, pentru a ne împlini nevoia de cunoaştere şi pentru a înlocui nevoia de comunicare. Atunci când auzim ceva şi nu înţelegem despre ce este vorba, noi ne dăm cu părerea, după care ajungem să transformăm. Apare apoi o ceartă, iar unul din noi este rănit sufleteşte. Curând, descoperim ceea ce nu am dorit să vedem înainte, dar acum defectul respectiv este amplificat de emoţiile noastre otrăvite. Simţim acum nevoia să ne justificăm durerea emoţională şi să-l blamăm pe celălalt pentru propria noastră alegere.
Nici un om nu ar trebui să-şi justifice iubirea; ea există sau nu există. Adevărata iubire este acceptarea totală a celeilalte persoane, exact aşa cum este aceasta, fără a urmări neapărat să o transformăm. Atunci când urmărim să-i transformăm pe ceilalţi, aceasta înseamnă că nu ne plac cu adevărat. Bineînţeles, dacă decizi să trăieşti cu cineva, este bine să iei această hotărâre alături de cineva care este exact în modul în care tu doreşti să fie. Să găseşti pe cineva pe care să nu trebuiască să-l transformi deloc. Este mai uşor să găseşti pe cineva care este aşa cum doreşti tu să fie, decât să încerci să-l transformi. La fel, acea persoană trebuie să te iubească aşa cum eşti, deci să nu încerce nici ea să te transforme. Dacă cineva simte că trebuie să te transforme, înseamnă că nu te iubeşte aşa cum eşti. De ce să stai atunci alături de cineva care nu este mulţumit de modul în care te manifeşti, de felul tău de a fi?
Noi trebuie să ne manifestăm exact aşa cum suntem, nu trebuie să prezentăm o imagine falsă. Dacă mă iubeşti aşa cum sunt, „Foarte bine, hai să stăm împreună”. Dacă nu mă iubeşti aşa cum sunt, „Foarte bine, la revedere. Voi găsi pe altcineva”. Poate să sune cinic, dar acest tip de comunicare înseamnă că relaţiile noastre cu ceilalţi sunt clare şi impecabile.
Imaginaţi-vă ziua în care veţi înceta să mai faceţi presupuneri în legătură cu iubitul sau cu iubita voastră, şi în cele din urmă şi cu celelalte persoane din viaţa dumneavoastră. Modul dumneavoastră de comunicare se va transforma complet, iar relaţiile dumneavoastră nu vor mai suferi conflicte create de presupuneri greşite.
Calea de a înceta să mai facem presupuneri constă în a pune întrebări, în a comunica. Noi trebuie să fim siguri că felul în care comunicăm este clar. Dacă nu înţelegeţi ceva, întrebaţi. Aveţi curajul să puneţi întrebări până când vă clarificaţi complet, iar ulterior nu presupuneţi că ştiţi totul despre o anumită situaţie dată. Odată ce auziţi răspunsul, nu va mai trebui să faceţi presupuneri, deoarece veţi şti adevărul.
De asemenea, nu ezitaţi să cereţi în cuvinte ceea ce doriţi sau să întrebaţi deschis ceea ce doriţi să aflaţi. La fel, oricine are dreptul să vă întrebe, iar dumneavoastră aveţi dreptul de a răspunde prin da sau nu.
Dacă nu înţelegeţi ceva, este mai bine pentru dumneavoastră să întrebaţi şi să obţineţi un răspuns clar decât să faceţi o presupunere. în ziua în care veţi înceta să mai faceţi presupuneri veţi începe să comunicaţi limpede şi clar, eliberându-vă astfel de multe emoţii otrăvite. Fără presupuneri, lumea dumneavoastră va deveni impecabilă.
Printr-o comunicare clară, toate relaţiile dumneavoastră se vor transforma, nu doar cele cu iubitul sau cu iubita dumneavoastră, ci cu toată lumea. Nu va mai trebui să faceţi presupuneri, deoarece totul va deveni foarte clar: iată ce doresc eu; iată ce doreşti tu. Dacă vom comunica astfel, în cuvinte impecabile, nu vor mai exista războaie, nu va mai exista violenţă, nu vor mai exista neînţelegeri. Toate problemele umane s-ar rezolva dacă ar exista o comunicare clară şi completă.
Acesta este aşadar cel de-al Treilea Legământ: nu faceţi presupuneri. Această afirmaţie pare simplă, dar înţelegerea sa reală, şi mai ales punerea sa în practică este mult mai dificilă. Este dificil deoarece de cele mai multe ori noi facem exact opusul. Cu toţii avem aceste obişnuinţe de care nici măcar nu suntem conştienţi. Conştientizarea acestor obiceiuri şi înţelegerea importanţei acestui legământ este primul pas pe care trebuie să-l facem. Simpla înţelegere este importantă, dar nu şi suficientă. Informaţia sau ideea este doar un grăunte ce a fost însămânţat m mintea noastră. Cea care conferă adevărata eficienţă este acţiunea. Acţionând mereu vă veţi întări voinţa, veţi hrăni aceste seminţe şi veţi stabili un fundament solid pentru ca noua obişnuinţă să crească. Practicând suficient de des acest legământ el va deveni a doua dumneavoastră natură şi veţi vedea cum magia cuvintelor dumneavoastră vă va transforma dintr-un magician negru într-un magician alb.
Un magician alb foloseşte cuvântul pentru creaţie, dăruire, împărtăşire şi iubire. Punerea în practică a acestui legământ vă va transforma radical întreaga viaţă.
Prin transformarea întregului vis interior, magia pătrunde m viaţa noastră. Tot ceea ce ne este cu adevărat necesar se realizează incredibil de repede, deoarece spiritul se mişcă liber prin fiinţa noastră.
Aceasta este măiestria intenţiei, a spiritului, a iubirii, a recunoştinţei, arta de a trăi. Acesta este scopul unui toltec. Aceasta este calea către libertatea personală.
(fragment)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu