CELE PATRU LEGĂMINTE - CARTEA ÎNŢELEPCIUNII TOLTECE
PRIMUL LEGĂMÂNT
FII IMPECABIL ÎN TOT CEEA CE SPUI
Primul legământ este cel mai important dintre toate, şi totodată cel mai greu de respectat. Este atât de important, încât doar prin respectare a acestui prim legământ vom putea deveni capabili să trecem pe nivelul existenţial pe care eu l-am numit raiul pe pământ.
Primul Legământ este următorul: fii impecabil în tot ceea ce spui. Sună foarte simplu, dar este o lege extrem de puternică.
De ce pornim de la cuvinte? Cuvântul este puterea prin care noi creăm. Cuvântul este darul care vine direct de la Dumnezeu. În Evanghelia după Ioan din Biblie se spune, referitor la crearea universului:
„La început a fost cuvântul şi cuvântul era la Dumnezeu, şi Dumnezeu era cuvântul”. Prin cuvânt, noi ne exprimăm puterea creatoare. Prin cuvânt putem manifesta totul. Indiferent de limba pe care o vorbim, intenţia noastră se manifestă prin cuvânt. Tot ceea ce visăm, tot ceea ce simţim şi ceea ce suntem cu adevărat - toate acestea se manifestă doar prin puterea cuvântului.
Cuvântul nu este doar un sunet sau un simbol scris. Cuvântul este o forţă; este puterea pe care o avem de a ne exprima şi de a comunica, de a gândi şi de a crea evenimentele din viaţa noastră. Singur omul poate vorbi. Ce alt animal de pe planetă poate vorbi? Cuvântul este cea mai puternică unealtă pe care o are omul; este unealta magiei. Dar, la fel ca şi o spadă cu două tăişuri, cuvântul nostru poate crea cel mai frumos vis, dar poate şi să distrugă tot ce există în jurul nostru. Un tăiş al săbiei îl constituie aşadar folosirea greşită a cuvântului, cea care creează iadul pe pământ. Celălalt tăiş îl constituie impecabilitatea cuvântului, care creează doar frumuseţe, iubire şi raiul pe pământ. în funcţie de modul în care este folosit, cuvântul ne poate elibera, sau ne poate înlănţui mai mult decât ne închipuim. întreaga magie de care dispunem se bazează pe cuvintele noastre.
Cuvântul nostru este magie pură, iar folosirea lui greşită este magie neagră.
Cuvântul este atât de puternic încât un simplu cuvânt poate schimba o viaţă sau poate distruge vieţile a milioane de oameni. Cu câţiva ani în urmă un om din Germania a manipulat prin folosirea cuvântului unul dintre cele mai inteligente popoare din lume. El i-a condus pe germani în iadul războiului prin simpla folosire a cuvântului. I-a convins să comită cele mai atroce acte de violenţă. A activat frica oamenilor doar prin puterea cuvântului, iar rezultatul au fost crimele şi un război mondial. Oamenii din întreaga lume au început să îi distrugă pe ceilalţi oameni deoarece le era frică unul de celălalt. Cuvântul lui Hitler, bazat pe convingeri şi compromisuri generatoare de frică, va rămâne pentru totdeauna în istorie.
Mintea umană este ca un sol fertil în care sunt plantate continuu seminţe. Seminţele sunt păreri, idei şi concepte. Plantezi o sămânţă, un gând, şi acesta rodeşte. Cuvântul este ca o sămânţă, iar mintea umană este atât de fertilă! Drama este că oamenii folosesc prea des această fertilitate pentru a planta seminţele fricii. Fiecare minte umană este fertilă, dar numai pentru acele seminţe pentru care este pregătită. Este important să observăm pentru ce fel de seminţe este fertilă mintea noastră, pregătind-o apoi pentru seminţele iubirii.
Să luăm de pildă exemplul lui Hitler: acesta a trimis în exterior toate acele seminţe ale fricii, iar ele au crescut foarte puternice, producând distrugeri masive. Conştientizând forţa cuvântului, putem înţelege ce putere se poate manifesta prin cuvântul nostru. O temere sau o îndoială plantată în mintea noastră poate crea o dramă fără sfârşit. Un cuvânt este ca un blestem, iar oamenii folosesc cuvântul la fel ca magicienii negri, blestemându-se inconştient unii pe ceilalţi.
Fiecare om este un magician şi poate să blesteme pe cineva prin cuvântul său, la fel cum poate elibera pe cineva de un blestem. Noi îi blestemăm adeseori pe alţii prin părerile pe care le avem. Un exemplu: vedem un prieten şi îi spunem o părere care tocmai ne-a trecut prin minte. îi spunem: „Mm! Văd pe faţa ta acea paloare pe care o au doar oamenii bolnavi de cancer”. Dacă el va asculta aceste cuvinte şi va fi de acord cu ele, el se va îmbolnăvi de cancer în mai puţin de un an. Aceasta este puterea cuvântului.
În timpul îndoctrinării noastre, părinţii şi profesorii noştri ne-au silit să le asimilăm părerile chiar fără să se gândească la aceasta. în acest fel, nu am crezut în aceste păreri şi am trăit cu frica pe care au generat-o în noi, spre exemplu: că nu suntem buni la înot, la sport, sau la scris. Cineva îşi dă cu părerea şi spune: „Uite, această fată este urâtă!” Fata ascultă, crede că este urâtă şi creşte cu ideea că este urâtă. Nu are importanţă cât de frumoasă este; atât timp cât ea şi-a asumat această prejudecată, această condiţionare interioară, ea va crede că este urâtă. Acesta este blestemul sub influenţa căruia se află.
Prin fixarea atenţiei, cuvântul poate intra în mintea noastră şi poate schimba un întreg sistem de convingeri în bine sau în râu. Un alt exemplu: putem crede că suntem nişte proşti; eventual, putem crede acest lucru de când ne ştim. Această condiţionare interioară poate fi foarte înşelătoare, silindu-ne să facem o grămadă de prostii numai pentru a ne asigura că suntem proşti. De pildă, facem ceva şi gândim:
„Cât mi-aş dori să fiu inteligent, dar trebuie să fiu tare prost de vreme ce am făcut acest lucru”. Mintea aleargă în sute de direcţii diferite, iar noi putem petrece zile întregi sub hipnoza credinţei în propria noastră prostie.
Şi totul până într-o zi când altcineva ne captează atenţia şi ne spune că nu suntem proşti deloc. Noi credem ce spune această persoană şi facem un nou legământ. în consecinţă, nu ne mai simţim şi nu mai acţionăm ca nişte proşti. Întregul blestem s-a destrămat, doar prin puterea cuvântului. Invers, în cazul în care credem că suntem nişte proşti şi cineva ne captează atenţia spunându-ne: „Da, eşti cu adevărat cea mai proastă persoană pe care am întâlnit-o”, convingerea interioară va fi întărită şi va deveni chiar mai puternică.
Haideţi să vedem acum ce înseamnă cuvântul impecabilitate. Impecabilitate înseamnă „fără de păcat”. Impecabil vine din latinescul pecatus, care înseamnă „păcat”. Prefixul im de la impecabil înseamnă „fără”, aşa că impecabil înseamnă „fără de păcat”. Religiile vorbesc despre păcat şi păcătoşi, dar haideţi să înţelegem ce înseamnă cu adevărat a păcătui. Un păcat este orice faci împotriva ta. Tot ceea ce simţi sau crezi împotriva ta este un păcat. Eşti împotriva ta atunci când te judeci sau când te critici fără motiv. Când eşti impecabil, tu eşti responsabil pentru acţiunile tale, dar nu te judeci şi nu te blamezi.
Din acest punct de vedere, întregul concept de păcat se schimbă, transformându-se din ceva moral
sau religios într-un aspect de bun simţ. Păcatul începe cu respingerea propriei persoane. Autorespingerea este cel mai mare păcat pe care-l poţi comite. In termeni religioşi, autorespingerea (respingerea de sine) este un „păcat mortal”, care conduce la moarte. Impecabilitatea, pe de altă parte, conduce la viaţă.
A fi impecabil în ceea ce spui înseamnă a nu folosi cuvintele împotriva ta. Dacă te văd pe stradă şi îţi spun că eşti prost, acest lucru poate apărea ca o folosire greşită a cuvântului împotriva ta. Dar, de fapt, eu folosesc cuvântul împotriva mea, deoarece tu mă vei urî pentru aceasta, iar ura ta nu este bună pentru mine. De aceea, dacă mă supăr şi prin cuvintele mele îţi trimit toată otrava mea emoţională ţie, eu folosesc cuvântul împotriva mea.
Dacă mă iubesc pe mine însumi, eu îmi voi exprima această iubire în interacţiunea cu tine, având grijă să fiu impecabil în ceea ce spun, deoarece această acţiune a mea va produce, la rândul ei, o reacţie. Dacă te iubesc, tu mă vei iubi la rândul tău pe mine. Dacă te insult, şi tu mă vei insulta. Dacă-ţi sunt recunoscător, şi tu îmi vei fi recunoscător. Dacă sunt egoist, şi tu vei fi egoist cu mine. Dacă folosesc cuvântul şi te voi blestema, mă vei blestema la rândul tău.
A fi impecabil cu cuvântul tău înseamnă a-ţi folosi corect energia; înseamnă a-ţi folosi energia în direcţia adevărului şi a iubirii faţă de tine însuţi. Dacă faci un legământ cu tine însuţi, acela de a fi impecabil în ceea ce spui, această simplă intenţie este suficientă pentru ca adevărul să se manifeste prin tine şi să cureţe toată otrava emoţională care există în fiinţa ta. Dar a face acest legământ este dificil, deoarece noi am învăţat să facem exact opusul. Comunicarea cu ceilalţi ne-a învăţat să minţim, iar apoi am preluat această obişnuinţă, minţindu-ne chiar pe noi înşine. Noi nu suntem impecabili în ceea ce spunem.
În iad, puterea cuvântului este folosită complet greşit. Noi folosim cuvântul pentru a jigni, pentru a blama, pentru a găsi vinovaţi, pentru a distruge. Bineînţeles, îl folosim şi aşa cum trebuie, dar nu prea des. Cel mai adesea folosim cuvântul pentru a împrăştia emoţiile noastre otrăvite, pentru a exprima furia, gelozia, invidia şi ura. Cuvântul este pură magie, cel mai preţios şi mai puternic dar pe care-l are umanitatea, dar noi îl folosim împotriva noastră. Plănuim răzbunări. Creăm haos prin cuvintele noastre. Folosim cuvântul pentru a crea ură între diferite rase, între diferiţi oameni, între diferite familii, între naţiuni. Atât de des folosim cuvântul în mod greşit, încât această folosire greşită a devenit chiar modul în care creăm şi perpetuăm visul iadului. Folosirea greşită a cuvântului este modul în care noi ne împingem unii pe ceilalţi în jos, menţinându-ne reciproc cu capul la fund, într-o stare de frică şi de îndoială. Deoarece cuvântul este bagheta magică pe care o posedă omul, folosirea greşită a cuvântului înseamnă magie neagră, iar noi folosim magia neagră tot timpul, fără măcar să ne dăm seama de acest lucru.
De pildă, am cunoscut o femeie care era inteligentă şi avea un suflet foarte bun. Ea avea o fiică pe care o iubea cu adevărat foarte mult. într-o noapte, ea a venit acasă după o zi de muncă foarte dificilă, obosită, plină de tensiuni emoţionale şi cu o durere de cap teribilă. Tot ce îşi dorea în acea clipă era o stare de linişte şi multă pace, dar fata ei cânta şi sărea fericită prin casă. Fiica ei nu era conştientă de modul în care se simţea mama ei; ea era în lumea ei, aşa că sărea şi cânta din ce în ce mai tare, exprimându-şi bucuria şi dragostea. Ea cânta atât de tare încât a făcut ca durerea de cap a mamei sale să se înteţească, iar la un moment dat mama ei şi-a pierdut controlul. Supărată, ea s-a uitat la frumoasa sa fetiţă şi i-a spus: „Taci! Ai o voce urâtă. Nu poţi să taci odată din gură?”
Adevărul este că la acea oră, mama sa nu ar fi suportat nici un fel de zgomot - nicidecum faptul că vocea fetei era urâtă. Dar fata a crezut ceea ce i-a spus mama ei şi în acel moment ea a luat o hotărâre faţă de ea însăşi. După aceasta nu a mai cântat niciodată, convinsă că vocea ei era urâtă şi că va deranja pe oricine o va auzi. Ea a devenit ruşinoasă la şcoală, iar dacă era rugată să cânte, refuza întotdeauna. Chiar şi discuţiile cu ceilalţi au devenit dificile pentru ea. Totul s-a schimbat pentru fetiţă din cauza acestui nou legământ pe care l-a făcut, din cauza acestei noi condiţionări: ea credea că trebuie să-şi reprime emoţiile pentru a fi acceptată şi iubită.
De fiecare dată când auzim o părere pe care o acceptăm şi o credem, noi facem un nou legământ, iar acesta devine o parte a sistemului nostru de valori. Această fetiţă a crescut, şi deşi mai târziu a realizat că avea o voce frumoasă, ea nu a mai cântat niciodată. Mai mult, şi-a creat un întreg complex din cauza blestemului. Acest blestem a fost aruncat asupra ei de către una din persoanele pe care le iubea cel mai mult: mama sa. Mama sa nu a observat ceea ce a făcut prin cuvintele sale. Ea nu a observat că făcuse un act de magie neagră şi că a pus un blestem asupra propriei sale fiice. Ea nu era conştientă de forţa cuvântului său şi de aceea nu trebuie acuzată. Ea a făcut ceea ce-i făcuseră şi ei cândva mama ei, tatăl ei şi toţi ceilalţi de atâtea ori. Ea a folosit greşit cuvântul.
De câte ori nu facem şi noi aceste lucruri cu copiii noştri? Le oferim tot felul de sugestii, iar copiii noştri poartă această magie neagră asupra lor ani şi ani de zile. Oamenii care ne iubesc realizează acte de magie neagră asupra noastră, fără măcar să fie conştienţi că fac acest lucru. De aceea, noi trebuie să-i iertăm; ei nu ştiu ce fac.
Un alt exemplu: să spunem că te trezeşti într-o dimineaţă şi te simţi foarte fericită. Te simţi minunat şi rămâi o oră sau două în faţa oglinzii pentru a te face frumoasă. Tocmai atunci, una dintre prietenele tale cele mai bune spune: „Ce ţi s-a întâmplat? Arăţi atât de urât. Uită-te la rochia pe care o porţi; eşti ridicolă”. Aceste cuvinte sunt suficiente pentru a te trânti la pământ, pentru a te împinge în iad. Poate această prietenă ţi-a spus ce ţi-a spus doar pentru a te răni. Şi a reuşit. Ea ţi-a oferit o părere care era încărcată cu toată forţa cuvântului său. Dacă tu îi accepţi părerea, ea va deveni un nou legământ, pe care îl vei încărca cu o parte din puterea ta. Această părere va deveni un act de magie neagră Aceste tipuri de blesteme sunt dificil de depăşit. Singura cale care poate rupe un blestem constă în a face noi legăminte bazate pe realitate. Adevărul este cea mai importantă parte a unei fiinţe impecabile în cuvintele sale. De o parte a sabiei sunt minciunile, care creează magia neagră, iar de cealaltă parte a sabiei este adevărul, care are puterea de a rupe blestemul magiei negre. Doar adevărul vă va elibera!
Dacă privim felul în care interacţionăm unii cu alţii în fiecare zi, putem constata cu uşurinţă de câte ori aruncăm blesteme unul asupra altuia doar prin nişte simple cuvinte. De-a lungul timpului, această interacţiune a devenit cea mai rea dintre toate formele de magie şi a fost numită bârfa.
Bârfa este un act de magie neagră şi este foarte rea deoarece este otravă pură. Cu toţii am învăţat cum să bârfim acceptând bârfa altora. Când eram copii, îi auzeam pe adulţii din jurul nostru bârfind tot timpul, exprimându-şi părerea m mod deschis despre alte persoane. Ei exprimau păreri chiar şi despre persoanele pe care nu le cunoşteau. Otrava emoţională era transferată odată cu acele păreri, iar noi am învăţat că aceasta este modalitatea normală de comunicare.
Bârfa a devenit principala formă de comunicare în societatea umană. A devenit modalitatea de a ne simţi aproape unul de celălalt, deoarece ne face să ne simţim mai bine văzând că altcineva se simte la fel de rău precum ne simţim şi noi. Există un vechi proverb care spune: „Suferinţei nu-i place să fie singură”, iar oamenii care suferă în iad nu vor să fie singuri. Frica şi suferinţa sunt o parte importantă din visul planetar; ele sunt modalitatea prin care visul planetar ne menţine pe un nivel cât mai jos posibil.
Folosind analogia şi asimilând mintea umană cu un computer, bârfa poate fi comparată cu virusul unui computer. Virusul unui computer este o parte a limbajului calculatorului, scris în acelaşi limbaj cu celelalte coduri, dar cu o intenţie rea, dăunătoare. Acest cod este introdus în programul computerului tău când te aştepţi mai puţin şi de cele mai multe ori când nici nu eşti conştient de asta. După ce acest cod a fost introdus, computerul tău nu mai lucrează corect, sau nu mai funcţionează deloc, deoarece codurile conţin în ele atât de multe mesaje conflictuale, încât acestea blochează efectuarea operaţiilor corecte.
Bârfa umană funcţionează exact m acelaşi mod. De exemplu, începi o nouă materie cu un nou profesor şi vrei să urmezi acea materie pentru o perioadă mai îndelungată. în prima zi în care participi la acel curs, te loveşti de cineva care a urmat acel curs şi care-ţi spune: „Oh, acel profesor este un ignorant care nu ştie despre ce vorbeşte; în plus, mai este şi un ticălos, aşa că fii atent!”
Tu eşti imediat marcat de cuvinte şi de codul emoţional al persoanei respective, dar nu eşti conştient de motivaţia pe care a avut-o atunci când ţi-a spus aceste lucruri. Această persoană poate fi furioasă deoarece nu a promovat în anul următor, sau face simple presupuneri bazate pe teamă şi prejudecăţi, dar întrucât tu ai învăţat să accepţi informaţia la fel ca un copil mic, o parte din tine crede acea bârfa. Ajungi apoi la cursul respectiv.
Ori de câte ori profesorul vorbeşte, tu simţi cum otrava iese din interiorul tău, dar nu realizezi că-l vezi pe profesori: prin ochii persoanei care ţi-a furnizat respectiva bârfa. Apoi începi să vorbeşti şi cu ceilalţi colegi de clasă despre acest lucru, iar ei încep sâ-l privească pe profesor în acelaşi mod: ca pe un ignorant şi un ticălos. Ajungi chiar să urăşti această materie, iar în curând te decizi să renunţi definitiv la acest curs. Îţi blamezi profesorul, dar unicul lucru pe care ar trebui să-l blamezi este bârfa.
Şi singura cauză care provoacă această neînţelegere este un mic virus în calculator. O mică informaţie greşită şi comunicarea dintre oameni poate fi distrusă, infectând fiecare persoană care este atinsă de el, şi care devine apoi o fiinţă contagioasă inclusiv pentru ceilalţi. Imaginaţi-vă că de fiecare dată când ceilalţi vă bârfesc, ei introduc un virus de computer în mintea dumneavoastră, producând o micşorare a clarităţii dumneavoastră mentale. Apoi imaginaţi-vă că în încercarea de a vă curăţa şi de a elimina confuziile, îndepărtând o parte din otravă, dumneavoastră bârfiţi şi împrăştiaţi această otravă la cei din jur.
Imaginaţi-vă în continuare că această propagare merge la nesfârşit, într-un lanţ care uneşte între ele toate fiinţele de pe acest pământ. Rezultatul va fi o lume plină de oameni care pot citi informaţia prin circuite care sunt afectate de un virus otrăvitor şi contagios. încă o dată, acest virus este ceea ce toltecii au numit mitote, haosul miilor de voci care încearcă să vorbească simultan în cadrul aceleiaşi minţi.
Chiar mai răi sunt magicienii negri sau hackerii de computere care împrăştie virusul în mod intenţionat. Gândiţi-vă la o perioadă în care eraţi supărat pe cineva şi doreaţi să vă răzbunaţi pe acea persoană. Pentru a vă răzbuna pe ea, aţi spus ceva despre persoana respectivă cu intenţia de a împrăştia otravă şi a o face să sufere. Am făcut cu toţii asemenea lucruri când eram copii, adeseori în mod inconştient, dar ca adulţi am devenit mai calculaţi în eforturile noastre de a-i distruge pe ceilalţi. Apoi am învăţat să ne minţim singuri, spunându-ne că persoana a primit o pedeapsă dreaptă pentru greşelile sale.
Atunci când vedem lumea prin virusul unui computer este uşor să ne justificăm chiar şi cele mai crude comportamente. Ceea ce nu vedem este folosirea greşită a cuvintelor noastre care ne împinge tot mai adânc în iad.
Timp de ani de zile am primit bârfe şi blesteme de la ceilalţi, dar acest lucru a fost posibil inclusiv datorită modului în care noi am folosit cuvintele. In mintea noastră există un dialog interior constant, şi de cele mai multe ori ne spunem singuri lucruri precum: „Vai, sunt gras, sunt urât. îmbătrânesc, îmi cade părul. Sunt prost, nu am înţeles niciodată nimic. Nu voi fi niciodată perfect”. Vedeţi cum folosim cuvintele împotriva noastră ? De aceea, este important să înţelegem ce este cuvântul şi ce poate face el. Dacă accepţi primul legământ şi devii impecabil cu cuvintele tale, începi să vezi toate schimbările şi transformările care pot apărea în viaţa ta. Apar mai întâi schimbări în felul în care te înţelegi pe tine, iar mai târziu schimbări în modul în care interacţionezi cu ceilalţi oameni, mai ales cu cei pe care-i iubeşti cel mai mult.
Gândiţi-vă de câte ori aţi bârfit cu cei pe care îi iubiţi cel mai mult doar pentru a le dovedi justeţea punctului dumneavoastră de vedere. De câte ori nu aţi captat atenţia celorlalţi oameni şi aţi împrăştiat otravă despre persoana pe care o iubiţi, doar pentru a vă justifica părerea? Părerea noastră nu este altceva decât punctul nostru de vedere. Ea nu este neapărat şi adevărată. Părerea noastră se naşte din credinţele noastre, din ego-ul nostru şi din visul nostru. Noi creăm toată otrava şi o vărsăm asupra celorlalţi doar pentru ca să ne simţim bine în ceea ce priveşte punctul nostru de vedere.
Dacă adoptăm primul legământ şi devenim impecabili cu cuvintele noastre, orice otravă emoţională va fi curăţată din mintea noastră şi din modul nostru de comunicare interpersonală, lucru valabil inclusiv în ceea ce priveşte comunicarea noastră cu o pisică sau cu un câine.
Impecabilitatea cuvântului ne va conferi imunitate faţă de blestemele altora, faţă de oricine gândeşte ceva urât despre noi. Nimeni nu poate recepta o idee negativă decât dacă mintea sa este un sol fertil pentru acea idee. Atunci când devii impecabil în ceea ce spui, mintea ta nu mai este un sol fertil pentru cuvintele ce provin din magia neagră. Ea se deschide însă (devine fertilă) pentru cuvintele care se nasc din dragoste. Noi putem măsura impecabilitatea cuvântului nostru prin nivelul iubirii de sine. Iubirea de sine şi bunăstarea interioară sunt direct proporţionale cu calitatea şi integritatea cuvântului nostru. Atunci când eşti impecabil în ceea ce spui, te simţi bine; te simţi fericit şi împăcat.
Noi nu vom putea transcende visul iadului decât luând decizia de a fi impecabili în ceea ce spunem. Eu plantez acum o sămânţă în mintea dumneavoastră. Dacă sămânţa va creşte sau nu depinde de cât de fertilă este mintea dumneavoastră la seminţele de iubire. Depinde de dumneavoastră dacă veţi face acest legământ cu dumneavoastră înşivă: sunt impecabil în tot ceea ce spun. Hrăniţi această sămânţă, şi pe măsură ce va creşte în mintea dumneavoastră, ea va genera mai multe seminţe de iubire care vor înlocui seminţele fricii. Primul legământ va schimba tipul seminţelor faţă de care este fertilă mintea dumneavoastră.
Fiţi impecabil cu cuvântul dumneavoastră. Acesta este primul legământ pe care trebuie să-l faceţi dacă doriţi să fiţi liber, dacă doriţi să fiţi fericit, dacă doriţi să transcendeţi nivelul existenţial al iadului. Acest nivel este foarte puternic. El ştie să se folosească de cuvânt. De aceea, folosiţi cuvântul pentru a împărtăşi iubirea dumneavoastră. Folosiţi magia albă, începând chiar cu dumneavoastră înşivă. Repetaţi-vă cât sunteţi de minunat, cât de excepţional sunteţi. Spuneţi-vă cât de mult vă iubiţi. Folosiţi cuvântul pentru a rupe toate acele mici legăminte care vă fac să suferiţi.
Acest lucru este posibil. Este posibil deoarece eu am făcut acest lucru, iar eu nu sunt mai bun ca dumneavoastră. Noi, oamenii, suntem cu toţii la fel. Avem acelaşi tip de creier, acelaşi tip de corp; suntem oameni. Dacă eu am fost capabil să rup toate vechile legăminte şi să creez altele noi, atunci puteţi face la fel. Dacă eu pot fi impecabil în ceea ce spun, atunci de ce nu aţi fi şi dumneavoastră impecabili în ceea ce spuneţi? Acest simplu legământ este suficient pentru a vă transforma viaţa. Impecabilitatea cuvântului vă poate conduce către fericirea personală, către un mare succes şi o mare abundenţă; vă poate înlătura temerile şi le poate transforma în bucurie şi iubire.
Tot ce aveţi de făcut este să vă imaginaţi ce veţi putea crea prin impecabilitatea cuvântului. Impecabilitatea cuvântului este suficientă pentru a transcende visul fricii şi pentru a trăi o viaţă diferită. Puteţi trăi în rai în mijlocul a mii de oameni care trăiesc în iad, deoarece aţi devenit imun la tot acel râu. Puteţi atinge împărăţia lui Dumnezeu doar prin intermediul acestui prim legământ: fii impecabil în tot ceea ce spui.
(fragment)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu