A Day Made of Glass...

Newspaper better than Ipad

CELE PATRU LEGĂMINTE - CARTEA ÎNŢELEPCIUNII TOLTECE

DON MIGUEL RUIZ
CELE PATRU LEGĂMINTE - CARTEA ÎNŢELEPCIUNII TOLTECE

Respectă-ţi corpul, bucură-te de el, iubeşte-l, hrăneşte-l, curăţă-l şi vindecă-l.

Fă exerciţii fizice şi tot ceea ce-i face plăcere corpului tău. Aceasta este o cale de comuniune între tine şi Dumnezeu.

Nu este suficient să adori nişte idoli, fie ei Fecioara Maria, Iisus Christos sau Buddha. Poţi face acest lucru dacă doreşti, iar dacă te face să te simţi bine, este chiar recomandabil. Trebuie să înţelegi însă că propriul tău timp este o manifestare a lui Dumnezeu, iar dacă îţi vei onora corpul totul se va transforma pentru tine. Când faci tot posibilul să-i oferi iubire fiecărei părţi a corpului tău, tu plantezi seminţele iubirii în mintea ta, iar când acestea se vor dezvolta, vei ajunge să-ţi iubeşti, să-ţi onorezi şi să-ţi respecţi la maximum corpul.

Fiecare acţiune a ta va deveni astfel un ritual prin care tu îl slăveşti pe Dumnezeu. După aceasta, următorul pas este să-l onorezi pe Dumnezeu cu fiecare gând, cu fiecare emoţie, cu fiecare convingere, şi chiar cu ceea ce este „bine” sau „rău”. Fiecare gând devine o comuniune cu Dumnezeu, iar tu vei trăi un vis în care nu vei mai judeca pe nimeni, nu te vei mai autocondamnă şi te vei elibera de nevoia de a te bârfi şi a-ţi face singur rău.

Dacă păstrezi aceste patru legăminte, iadul dispare. Este imposibil să mai trăieşti în iad. Dacă eşti impecabil în ceea ce spui, dacă nu iei nimic personal, dacă nu faci presupuneri inutile, dacă îţi dai întotdeauna osteneala să faci tot ce îţi stă în puteri, atunci vei avea o viaţă frumoasă. îţi vei putea controla viaţa în proporţie de 100%.

Cele Patru Legăminte reprezintă sinteza unei arte a transformării pe care am moştenit-o de la maeştrii tolteci. Orice om care le respectă poate transforma iadul în rai. Visul planetar se va transforma în propriul său vis despre rai. Cunoaşterea este aici; ea ne aşteaptă să o folosim. Cele Patru Legăminte sunt aici; trebuie doar să adoptăm aceste legăminte şi să le respectăm semnificaţia şi puterea.

Aşadar, tot ce aveţi de făcut este să respectaţi cât puteţi de bine aceste legăminte. Vă puteţi lua acest angajament chiar astăzi: aleg să respect cele Patru Legăminte. Ele sunt atât de simple şi de logice încât chiar şi un copil le poate înţelege. Este însă nevoie de o voinţă puternică pentru a păstra aceste legăminte. De ce? Deoarece oriunde am merge vom descoperi că în calea noastră avem o mulţime de obstacole. Cei din jur ne vor sabota decizia de a respecta aceste noi legăminte. Iar totul în jurul nostru este de asemenea natură încât ne îmbie să le încălcăm. Problema este legată de celelalte legăminte care fac parte din visul planetar. Ele sunt vii şi sunt foarte puternice.

De aceea, va trebui să deveniţi un mare vânător, un marc luptător, ca să apăraţi aceste Patru Legăminte cu viaţa dumneavoastră. Fericirea dumneavoastră, libertatea dumneavoastră, întregul dumneavoastră mod de viaţă depinde de asta. Scopul luptătorului este de a transcende această lume, de a scăpa din acest iad şi a nu se mai întoarce niciodată. După cum susţin învăţăturile tradiţionale toltece, recompensa constă în transcenderca experienţei umane a suferinţei, devenind încarnarea lui Dumnezeu. Aceasta este recompensa.

Pentru a reuşi să respectăm aceste Patru Legăminte va trebui să utilizăm fiecare picătură de putere pe care o avem. Personal, la început nu credeam să pot face acest lucru. Am căzut de multe ori, dar m-am ridicat şi am continuat să merg mai departe. Am căzut din nou, dar am continuat să merg mai departe. Nu mi-a părut rău pentru mine. Mi-am spus mereu: „Nu contează că am căzut; sunt suficient de puternic, sunt suficient de inteligent pentru a reuşi!”. M-am ridicat şi am continuat să merg. Am căzut, dar am continuat să merg, şi de fiecare dată a devenit din ce în ce mai uşor, chiar dacă la început părea atât de dificil.

De aceea, chiar dacă veţi cădea din când în când, nu vă judecaţi prea aspru. Nu-i oferiţi Judecătorului dumneavoastră satisfacţia de a vă transforma din nou într-o victimă. Nu fiţi prea aspru cu dumneavoastră. Ridicaţi-vă şi faceţi din nou legământul. „De acord, mi-am încălcat legământul de a fi impecabil în ceea ce spun, dar am s-o iau din nou de la început. Astăzi îmi propun să respect cele Patru Legăminte. Astăzi voi fi impecabil în ceea ce spun, nu voi lua nimic la modul personal, nu voi mai face presupuneri şi voi urmări să fac tot ceea ce pot mai bine”.

Dacă încălcaţi şi acest legământ, reîncepeţi din nou în ziua următoare, şi din nou în cea care urmează. La început va fi greu, dar în fiecare zi va deveni din ce în ce mai uşor, până când, într-o bună zi, veţi descoperi că vă veţi conduce viaţa în conformitate cu cele Patru Legăminte. Şi veţi fi surprins de modul în care viaţa dumneavoastră s-a transformat.

Nu este important să fiţi un om religios sau să mergeţi la biserică în fiecare zi. Iubirea şi respectul de sine vor deveni din ce în ce mai mari. Acest lucru este posibil. Dacă eu am putut să fac acest lucru, la fel puteţi face şi dumneavoastră. Nu vă faceţi probleme în legătură cu viitorul; trăiţi ziua de astăzi şi fiţi atent la clipa prezentă. Puteţi trăi doar clipa prezentă. Faceţi tot ce vă stă în puteri pentru a respecta aceste legăminte şi curând veţi descoperi că este foarte uşor.

Astăzi este începutul unui nou vis. 

(fragment)

CELE PATRU LEGĂMINTE - CARTEA ÎNŢELEPCIUNII TOLTECE

DON MIGUEL RUIZ
CELE PATRU LEGĂMINTE - CARTEA ÎNŢELEPCIUNII TOLTECE


AL PATRULEA LEGĂMÂNT
FĂ ÎNTOTDEAUNA TOT CE ÎŢI STĂ ÎN PUTERI (ACŢIONEAZĂ IMPECABIL)


Acesta este ultimul legământ, dar el este cel care le permite celorlalte trei să se transforme în obişnuinţe adânc înrădăcinate. Al patrulea legământ este aşadar: fă întotdeauna tot ce îţi stă în puteri.
Indiferent de circumstanţe, faceţi întotdeauna tot ce vă stă în puteri, nici mai mult nici mai puţin. Nu trebuie să uitaţi însă că randamentul nu poate fi întotdeauna acelaşi. Tot ce există în jurul nostru este viu şi se transformă tot timpul; la fel, randamentul nostru maxim poate fi uneori la cote foarte înalte, iar alteori nu va fi cel aşteptat. Atunci când ne trezim proaspăt şi energizat dimineaţa, randamentul nostru va fi superior celui de seara, când suntem obosiţi. Maximul nostru va fi diferit atunci când suntem sănătoşi de cel când suntem bolnavi, sau atunci când suntem treji de cel când suntem beţi. Randamentul maxim depinde de starea noastră, de felul în care ne simţim, fericiţi sau supăraţi, nervoşi sau geloşi.
În viaţa de zi cu zi noi trecem de la o stare la alta, ceea ce face ca şi randamentul nostru maxim să se schimbe de la un moment la altul. La fel, randamentul maxim se schimbă de-a lungul timpului. Cert este că atât timp cât veţi aplica cele patru legăminte, făcând din ele nişte obişnuinţe, randamentul dumneavoastră maxim se va îmbunătăţi faţă de cel din momentul prezent.
Indiferent de calitatea faptelor dumneavoastră, urmăriţi să faceţi tot ce vă stă în puteri. Dacă veţi face eforturi prea mari, vă veţi risipi inutil energia, iar în cele din urmă rezultatul nu se va ridica la înălţimea eficienţei dorite. Cel care exagerează cu faptele sale, depăşindu-şi puterile fireşti, îşi suprasolicită corpul şi acţionează astfel împotriva sa; de altfel, acest gen de acţiune nu îl ajută cu nimic să îşi atingă scopul. Dacă faceţi însă mai puţin decât vă stă în puteri, vă veţi supune astfel frustrărilor, incriminării interioare, vinovăţiei şi regretelor.
De aceea, faceţi tot ce vă stă în puteri - în toate împrejurările vieţii. Nu contează dacă sunteţi bolnav sau obosit, dacă veţi face întotdeauna ceea ce vă stă în puteri nu va mai exista nici o modalitate prin care să vă simţiţi vinovat. Şi dacă nu vă veţi simţi vinovat, nu va mai exista nici o modalitate de a suferi de remuşcări şi autopedepsire. Făcând întotdeauna tot ce vă stă în puteri, veţi ridica astfel unul din marile blesteme care planează asupra dumneavoastră.
Se spune că era odată un om care dorea să-şi transceandă starea de suferinţă, aşa că a mers la un templu budist pentru a găsi un maestru care să-l ajute. El a mers la maestru şi l-a întrebat: „învăţătorule, dacă voi medita patru ore pe zi, cât de mult îmi va lua pentru a reuşi să îmi transcend suferinţa?”.
Maestrul l-a privit şi a spus: „Dacă vei medita patru ore pe zi, probabil că vei ajunge la starea de transcendenţă în zece ani”.
Convins că ar putea face mai mult, omul a întrebat: „Oh, învăţătorule, şi dacă aş medita opt ore pe zi, cât timp îmi va fi necesar pentru a ajunge la starea de transcendenţă?”.
Maestrul l-a privit şi a spus: „Dacă vei medita opt ore pe zi, probabil că vei ajunge la starea de transcendenţă în 20 de ani”.
„Dar de ce îmi va lua mai mult dacă voi medita mai mult?” a întrebat omul.
Maestrul i-a răspuns: „Tu nu te afli aici pentru a-ţi sacrifica bucuria vieţii. Te afli aici pentru a trăi, pentru a fi fericit şi pentru a iubi. Dacă nu poţi să dai un randament maxim în două ore de meditaţie, ci ai nevoie de opt ore pentru acest lucru, vei obosi, te vei îndepărta de scop şi nu te vei mai bucura de viaţă. Acţionează cu eficienţă şi vei ajunge să-ţi dai seama că indiferent de timpul alocat meditaţiei, poţi trăi, poţi iubi, poţi fi fericit”.
Acţionând cu randament maxim îţi vei trăi viaţa foarte intens. Vei fi productiv, vei fi bun cu tine însuţi, deoarece te vei dărui familiei, comunităţii, întregii manifestări. Iar acţiunea are darul de a te face extrem de fericit. Atunci când eşti obişnuit să acţionezi cu eficienţă maximă, eşti predispus către acţiune, pentru simplul motiv că iubeşti acţiunea, nu pentru că aştepţi o recompensă. Cei mai mulţi oameni fac exact opusul: ei acţionează, ce-i drept, dar numai pentru că aşteaptă o recompensă, şi de aceea nu se bucură de acţiune. Şi acesta este motivul pentru care nu dau un randament maxim. 
De exemplu, cei mai mulţi oameni merg la serviciu în fiecare zi doar pentru că se gândesc la ziua de salariu, iar banii pe care-i vor lua pentru serviciul pe care îl prestează sunt tot ceea ce-i interesează. Ei aşteaptă cu nerăbdare ziua de vineri sau de sâmbătă, sau orice altă zi în care îşi vor primi salariul şi vor putea să-şi ia liber. Ei muncesc pentru recompensă, şi drept urmare, ei se împotrivesc de fapt muncii. Ei încearcă să evite acţiunea, şi în mod firesc, aceasta devine din ce în ce mai dificilă, iar ei nu mai acţionează la randamentul maxim.
Ei muncesc din greu pe parcursul săptămânii, sunt dispuşi să presteze anumite servicii, să acţioneze, dar nu pentru că le place ce fac, ci pentru că aşa consideră ei că trebuie. Ei ştiu că trebuie să muncească pentru că trebuie să-şi plătească chiria, pentru că trebuie să-şi întreţină familia. Sunt plini de frustrări, iar dacă nu-şi primesc banii, sunt nefericiţi. Au două zile de odihnă pentru a face ceea ce doresc, dar ce-şi doresc cu adevărat? Singurul lucru pe care-l încearcă este să evadeze. Mulţi beau şi se îmbată, deoarece nu sunt mulţumiţi de ei înşişi. Nu le place viaţa lor. Sunt atâtea moduri în care ne putem răni atunci când nu ne place ceea ce suntem.
Pe de altă parte, dacă acţionaţi doar din plăcerea acţiunii, fără a aştepta vreo recompensă, veţi descoperi că vă puteţi bucura de orice acţiune veţi face. Recompensa va veni, dar nu veţi mai fi ataşaţi de ea. Este posibil chiar să primiţi mai mult decât v-aţi fi imaginat singur că ar putea fi recompensa. Dacă ne place ceea ce facem, dacă acţionăm întotdeauna dând tot ce este mai bun în noi, atunci înseamnă că ne bucurăm cu adevărat de viaţă. Ne distrăm, nu ne plictisim, nu suntem frustraţi.
Atunci când faci tot ce îţi stă în puteri, nu îi dai Judecătorului lăuntric ocazia de a te găsi vinovat sau a te condamna. Dacă dai tot ce este mai bun în tine, iar Judecătorul încearcă să te judece în concordanţă cu Cartea Legii, îi poţi oferi răspunsul: „Am făcut tot ce mi-a stat în puteri”. Nu vor exista regrete. Aşa se petrec întotdeauna lucrurile atunci când acţionezi la randamentul maxim. Nu este un legământ uşor de respectat, dar este un legământ care te eliberează cu adevărat.
Atunci când acţionezi la maximum, înveţi să te accepţi pe tine însuţi. Dar trebuie să fii conştient şi să înveţi din greşelile tale. A învăţa din greşeli înseamnă a practica, a privi cu sinceritate rezultatele, dar mai ales a acţiona neîncetat. Acest gen de acţiune amplifică continuu gradul de conştientizare.
Acţiunea făcută cu pasiune nu este resimţită ca o muncă, deoarece te bucuri de orice ai face. Când ştim că acţionăm conform capacităţii noastre maxime? Atunci când ne bucurăm de acţiune sau când nu apar nici un fel de repercusiuni negative asupra noastră. Noi acţionăm cu eficienţă maximă deoarece dorim să procedăm astfel, şi nu pentru că ne propunem să scăpăm de condamnarea Judecătorului, nici pentru că dorim să le facem pe plac altor oameni.
Dacă acţionăm pentru că aşa trebuie (din necesitate), nici într-un caz nu vom acţiona cu eficienţă maximă. într-un asemenea caz, cel mai bine ar fi să nu acţionăm deloc. Singură acţiunea detaşată, din pură plăcere, ne face să ne simţim fericiţi. Atunci când acţionăm cu eficienţă maximă din pură plăcere, noi facem acest lucru deoarece ne bucurăm de ceea ce facem.
Acţiunea înseamnă să trăieşti plenar. Inactivitatea este practic o contestare a vieţii. Inactivitatea înseamnă să stai în faţa televizorului în fiecare zi, ani şi ani la rând, deoarece te temi să fii viu şi să-ţi asumi riscul de a exprima ceea ce eşti cu adevărat. Exprimarea de sine înseamnă a acţiona. Poţi avea multe idei fantastice în capul tău, dar singura care contează este acţiunea. Fără acţiune, orice idee va rămâne abstractă şi nu va exista nici o manifestare, nici un rezultat şi nici o recompensă.
Un bun exemplu pentru a ilustra acest lucru este povestea lui Forrest Gump. Acest personaj ciudat nu a avut idei măreţe, dar a acţionat în permanenţă. A fost tot timpul fericit deoarece a acţionat întotdeauna cu dăruire, indiferent de ce făcea. A şi fost recompensat din plin, dar tocmai pentru că nu a aşteptat să fie recompensat deloc. A acţiona înseamnă să fii viu. înseamnă să te manifeşti în exterior şi să-ţi exprimi visul. Aceasta nu înseamnă să-ţi impui visul tău în faţa altcuiva, căci orice om are dreptul de a-şi exprima visele în egală măsură.
A acţiona cu maximum de intensitate este o obişnuinţă pe care orice om ar trebui s-o cultive. Eu acţionez cu eficienţă maximă în tot ceea ce fac şi în tot ceea ce simt. Acţiunea dăruită a devenit un ritual în viaţa mea, tocmai pentru că am făcut această alegere. Este o credinţă la fel ca oricare altă credinţă pentru care am optat. Am făcut din orice acţiune un ritual şi întotdeauna îmi consacru toate puterile acţiunilor mele. Un simplu duş este un ritual pentru mine, căci prin această acţiune îi spun corpului meu cât de mult îl iubesc. Simt şi mă bucur de apa care curge pe corpul meu. Fac tot ceea ce pot pentru a împlini necesităţile corpului meu. Răspund cu dăruire necesităţilor corpului meu, şi de aceea primesc cu bucurie tot ceea ce îmi oferă acesta.
În India se practică un ritual numit puja. în acest ritual, indienii iau idolii care-l reprezintă pe Dumnezeu în diferitele sale forme şi îi îmbăiază, îi hrănesc şi le oferă toată iubirea lor. Ei incantează chiar mantra-e acestor idoli. Idolii in sine nu sunt importanţi. Ceea ce este important este ceea ce fac ei pe parcursul acestui ritual, felul în care spun: „Te iubesc, Doamne”.
Dumnezeu este viaţă. Dumnezeu este viaţa în manifestare, deci este acţiune. Cea mai bună modalitate de a spune „Te iubesc, Doamne” constă în a renunţa să mai trăim în trecut, începând să trăim în prezent, în fiecare moment, în fiecare clipă. Dacă viaţa vă răpeşte ceva, renunţaţi cu dragă inimă la acel ceva. Când vă abandonaţi şi renunţaţi la trecut, vă permiteţi să fiţi cu adevărat viu în acest moment. A te detaşa de trecut înseamnă să te poţi bucura de visul care se petrece chiar acum.
Dacă trăieşti într-un vis din trecut, nu te vei bucura de ceea ce se petrece în viaţa ta chiar în această clipă, căci mereu vei dori ca prezentul să fi altfel decât este. Atâta timp cât eşti viu, este absurd să regreţi ceva sau pe cineva care nu mai este, căci nu ai timp pentru aşa ceva. A nu te bucura de ceea ce se petrece în clipa de faţă înseamnă a trăi în trecut şi a fi doar pe jumătate viu. Acest proces conduce la autocompătimire, la suferinţă şi la lacrimi.
Noi am fost născuţi să fim fericiţi. Ne-am născut cu dreptul la dragoste, de a ne bucura şi de a ne împărtăşi dragostea. Eşti viu, aşa că bucură-te de viaţa ta, trăind-o plenar. Nu te opune vieţii şi nu o lăsa să treacă pe lângă tine, căci în acest fel îl laşi pe Dumnezeu să treacă pe lângă tine. Singura dovadă a existenţei lui Dumnezeu este propria ta existenţă. Ea este cea care dovedeşte existenţa vieţii şi a energiei.
Nu este necesar să ştim sau să dovedim nimic. Este suficient să existăm, să ne asumăm riscul şi să ne bucurăm de viaţa noastră; aceasta este tot ceea ce contează. Să spui nu când vrei să spui nu, şi da când vrei să spui da. Ai dreptul să fii tu însuţi. Poţi fi tu doar atunci când acţionezi dând tot ce este mai bun în tine. Aceasta este sămânţa pe care trebuie să o hrănim în mintea noastră. Pentru aceasta nu este nevoie de multă cunoaştere sau de mari viziuni filozofice. Nu este nevoie nici de acceptarea celorlalţi. Este o expresie a lui Dumnezeu să spui: „Hei, te iubesc”.
Primele trei legăminte vor lucra pentru voi doar dacă veţi acţiona dând tot ce este mai bun în voi. Nu vă aşteptaţi să reuşiţi să fiţi întotdeauna impecabili în afirmaţiile voastre. Obiceiurile ruinelor zilnice sunt foarte puternic şi profund înrădăcinate în mintea voastră. Dar puteţi să acţionaţi la maximum. Nu vă aşteptaţi să reuşiţi să vă detaşaţi perfect de tot şi de toate, fără a lua nimic la modul personal; puteţi însă să acţionaţi cu eficienţă maximă. Nu vă aşteptaţi să reuşiţi să nu mai faceţi niciodată vreo presupunere, dar puteţi să vă implicaţi în ceea ce întreprindeţi cu toată fiinţa voastră.
Dacă veţi acţiona în acest fel, făcând tot ce vă stă în puteri, obişnuinţa de a nu vă păstra promisiunile, interpretarea realităţii la modul personal şi emiterea de presupuneri se vor estompa şi vor deveni mai puţin frecvente în timp. Nu trebuie să vă judecaţi, să vă simţiţi vinovat sau să vă pedepsiţi dacă nu puteţi ţine acest legământ. Dacă faceţi - întotdeauna - tot ceea ce vă stă în puteri, vâ veţi simţi împăcat chiar dacă veţi mai face încă presupuneri, chiar dacă veţi continua să daţi din când în când interpretări personale lucrurilor, chiar dacă nu sunteţi încă impecabil în ceea ce afirmaţi.
Dacă vă veţi implica cu dăruire în acţiunile dumneavoastră, mereu şi mereu, veţi deveni un adevărat maestru al transformării. Maestrul se naşte din practică. Acţionând întotdeauna la capacitatea maximă puteţi deveni un maestru. Tot ceea ce aţi învăţat vreodată, aţi învăţat prin repetiţie. Aţi învăţat să scrieţi, să conduceţi, chiar şi să mergeţi - prin repetiţie. Un mare orator (sau scriitor) devine un maestru al vorbirii în limba maternă deoarece a practicat foarte mult. Acţiunea este singurul lucru care contează.
Dacă vei face tot ce-ţi stă în puteri pentru a-ţi descoperi libertatea personală, pentru a descoperi iubirea de sine, vei realiza în curând că nu este decât o chestiune de timp înainte de a descoperi ceea ce cauţi. Nu este suficient însă să visezi cu ochii deschişi sau să stai ore întregi în meditaţie. Trebuie să te ridici şi să acţionezi, dovedind astfel că eşti o fiinţă umană. Trebuie să onorezi femeia sau bărbatul care eşti tu.





(fragment)

CELE PATRU LEGĂMINTE - CARTEA ÎNŢELEPCIUNII TOLTECE

DON MIGUEL RUIZ
CELE PATRU LEGĂMINTE - CARTEA ÎNŢELEPCIUNII TOLTECE



AL TREILEA LEGĂMÂNT
SĂ NU FACI PRESUPUNERI INUTILE


A treia promisiune este următoarea: să nu faci presupuneri inutile.
Noi avem tendinţa de a face presupuneri asupra oricărui lucru. Necazul este că ajungem să credem că ele chiar sunt adevărate, că sunt realităţi. Noi facem presupuneri asupra a ceea ce fac sau gândesc ceilalţi, interpretăm propriile noastre prezumţii la modul personal, după care îi blamăm pe ceilalţi şi reacţionăm negativ, transmiţându-le emoţiile noastre otrăvite şi rănindu-i prin cuvintele noastre. Veşnicele scenarii pe care le creăm nu înseamnă altceva decât noi probleme. Noi facem presupuneri, înţelegem greşit, interpretăm totul la modul personal şi sfârşim prin a crea o mare dramă pentru absolut nimic.
Toate supărările şi dramele pe care le-am trăit în viaţa noastră îşi au rădăcinile în faptul că am făcut scenarii şi le-am dat o interpretare personală. Gândiţi-vă măcar o clipă la adevărul acestei afirmaţii. Tot acest autocontrol al oamenilor, lipsa de încredere reciprocă în relaţiile dintre ei, au la bază simple presupuneri şi interpretări personale. Întregul vis al iadului se bazează pe această premisă.
Noi creăm foarte multă otravă emoţională prin simplul fapt că facem presupuneri şi le dăm o interpretare personală, lăsându-ne afectaţi de ele, căci de cele mai multe ori noi începem să bârfim chiar în legătură cu propriile noastre presupuneri. Să ne aducem aminte: modul în care oamenii comunică unul cu celălalt în visul răului, transferându-şi otrava de la unul la celălalt, este bârfa. Din cauză că ne este frică să întrebăm pentru a ne lămuri, noi facem presupuneri şi credem că avem dreptate în legătură cu presupunerile noastre; apoi ne apărăm presu-punerile şi încercăm să facem pe altcineva răspunzător. Este întotdeauna mai bine să nu facem presupuneri, întrucât presupunerile pe care le facem ne produc suferinţă.
Marea mitote din mintea umană creează un haos complet, care ne face să interpretăm totul şi să înţelegem greşit totul. Noi nu vedem decât ceea ce dorim să vedem şi nu auzim decât ceea ce dorim să auzim. Noi nu percepem lucrurile aşa cum sunt ele cu adevărat. Avem obiceiul de a visa fără nici o bază reală. De fapt, noi creăm o întreagă ţesătură în imaginaţia noastră. Atunci când nu înţelegem ceva, facem presupuneri despre semnificaţia sa, iar când adevărul iese la iveală, balonul de spumă din visele noastre se sparge şi noi descoperim că nu era deloc ceea ce crezuserăm noi.
Să luăm un exemplu: să spunem că mergem la magazin şi vedem o persoană care ne place. Ea se întoarce către noi, ne zâmbeşte şi pleacă mai departe. Putem face o mulţime de presupuneri asupra acestei experienţe. Folosindu-ne de prezumţii, putem crea o întreagă fantezie. Apoi, dorim cu adevărat să credem în această fantezie şi să o facem să devină realitate. Şi astfel, un întreg vis începe să se formeze: „Oh, persoana respectivă mă simpatizează”. în mintea noastră începe să se închege o întreagă fantezie, un fel de Disneyland. Poate chiar ne vom căsători cu persoana în cauză... Dar fantezia sălăşluieşte în mintea noastră, în visul nostru personal.
în relaţiile de cuplu, prezumţiile nu pot aduce altceva decât probleme. De multe ori, noi facem presupunerea că partenerii noştri de cuplu ştiu la ce ne gândim şi că nu mai trebuie să le spunem ce dorim. Noi pornim de la premisa că ei vor face ceea ce aşteptăm de la ei, pentru că ne cunosc atât de bine. Dacă nu fac ceea ce credem noi că ar trebui să facă, ne simţim răniţi şi le spunem: „Ar fi trebuit să ştii...”.
Să luăm un alt exemplu: decidem să ne căsătorim şi pornim de la premisa că partenerul sau partenera noastră de cuplu vede căsnicia în acelaşi fel ca şi noi. După ce trăim o vreme împreună, descoperim că acest lucru nu este adevărat. Se creează astfel un conflict foarte tensionat, dar nici unul din cei doi parteneri nu încearcă să clarifice lucrurile. Soţul vine acasă şi îşi găseşte soţia disperată, fără să înţeleagă de ce. Poate că ea a făcut o presupunere, iar el nu a corespuns. Ea nu-i spune ce doreşte de la el, pornind de la premisa că - oricum - o cunoaşte atât de bine, că ştie ce aşteaptă de la el, ca şi cum el i-ar putea citi gândurile. Se supără apoi pe el tocmai pentru că nu i-a împlinit aşteptările. Aceste presupuneri m relaţiile de cuplu conduc la numeroase conflicte, certuri şi neînţelegeri, cu oamenii pe care se presupune că îi iubim cel mai mult.
Indiferent de tipul relaţiei, noi pornim de la premisa că ceilalţi ştiu ce dorim de la ei, aşa că nu mai trebuie să le spunem deschis. Ei vor face ce dorim pentru că ne cunosc atât de bine. Dacă nu fac ceea ce am presupus noi că vor face, ne simţim răniţi şi ne gândim: „Cum a putut să nu-şi dea seama? Ar fi trebuit să ştie...”. Dar şi aceasta este o altă presupunere. Noi creăm astfel întregi drame, din cauza fanteziilor în care trăim şi a ipotezelor pe care le emitem, care conduc apoi la alte ipoteze, într-un şir nesfârşit.
Este foarte interesant să studiem felul în care operează mintea umană. Noi simţim nevoia să justificăm totul, să explicăm şi să înţelegem totul, căci numai aşa ne putem simţi în siguranţă. Avem milioane de întrebări la care trebuie să răspundem, deoarece sunt multe lucruri pe care nu ni le putem explica cu mintea raţională. Nu este important dacă răspunsul este corect; simplul fapt că găsim un răspuns ne face să ne simţim în siguranţă. Aşa se explică de ce facem aceste presupuneri.
Dacă ceilalţi ne spun ceva, noi emitem o serie de presupuneri, iar dacă ei nu ne spun nimic, facem acelaşi lucru, pentru a ne împlini nevoia de cunoaştere şi pentru a înlocui nevoia de comunicare. Atunci când auzim ceva şi nu înţelegem despre ce este vorba, noi ne dăm cu părerea, după care ajungem să transformăm. Apare apoi o ceartă, iar unul din noi este rănit sufleteşte. Curând, descoperim ceea ce nu am dorit să vedem înainte, dar acum defectul respectiv este amplificat de emoţiile noastre otrăvite. Simţim acum nevoia să ne justificăm durerea emoţională şi să-l blamăm pe celălalt pentru propria noastră alegere.
Nici un om nu ar trebui să-şi justifice iubirea; ea există sau nu există. Adevărata iubire este acceptarea totală a celeilalte persoane, exact aşa cum este aceasta, fără a urmări neapărat să o transformăm. Atunci când urmărim să-i transformăm pe ceilalţi, aceasta înseamnă că nu ne plac cu adevărat. Bineînţeles, dacă decizi să trăieşti cu cineva, este bine să iei această hotărâre alături de cineva care este exact în modul în care tu doreşti să fie. Să găseşti pe cineva pe care să nu trebuiască să-l transformi deloc. Este mai uşor să găseşti pe cineva care este aşa cum doreşti tu să fie, decât să încerci să-l transformi. La fel, acea persoană trebuie să te iubească aşa cum eşti, deci să nu încerce nici ea să te transforme. Dacă cineva simte că trebuie să te transforme, înseamnă că nu te iubeşte aşa cum eşti. De ce să stai atunci alături de cineva care nu este mulţumit de modul în care te manifeşti, de felul tău de a fi?
Noi trebuie să ne manifestăm exact aşa cum suntem, nu trebuie să prezentăm o imagine falsă. Dacă mă iubeşti aşa cum sunt, „Foarte bine, hai să stăm împreună”. Dacă nu mă iubeşti aşa cum sunt, „Foarte bine, la revedere. Voi găsi pe altcineva”. Poate să sune cinic, dar acest tip de comunicare înseamnă că relaţiile noastre cu ceilalţi sunt clare şi impecabile.
Imaginaţi-vă ziua în care veţi înceta să mai faceţi presupuneri în legătură cu iubitul sau cu iubita voastră, şi în cele din urmă şi cu celelalte persoane din viaţa dumneavoastră. Modul dumneavoastră de comunicare se va transforma complet, iar relaţiile dumneavoastră nu vor mai suferi conflicte create de presupuneri greşite.
Calea de a înceta să mai facem presupuneri constă în a pune întrebări, în a comunica. Noi trebuie să fim siguri că felul în care comunicăm este clar. Dacă nu înţelegeţi ceva, întrebaţi. Aveţi curajul să puneţi întrebări până când vă clarificaţi complet, iar ulterior nu presupuneţi că ştiţi totul despre o anumită situaţie dată. Odată ce auziţi răspunsul, nu va mai trebui să faceţi presupuneri, deoarece veţi şti adevărul.
De asemenea, nu ezitaţi să cereţi în cuvinte ceea ce doriţi sau să întrebaţi deschis ceea ce doriţi să aflaţi. La fel, oricine are dreptul să vă întrebe, iar dumneavoastră aveţi dreptul de a răspunde prin da sau nu.
Dacă nu înţelegeţi ceva, este mai bine pentru dumneavoastră să întrebaţi şi să obţineţi un răspuns clar decât să faceţi o presupunere. în ziua în care veţi înceta să mai faceţi presupuneri veţi începe să comunicaţi limpede şi clar, eliberându-vă astfel de multe emoţii otrăvite. Fără presupuneri, lumea dumneavoastră va deveni impecabilă.
Printr-o comunicare clară, toate relaţiile dumneavoastră se vor transforma, nu doar cele cu iubitul sau cu iubita dumneavoastră, ci cu toată lumea. Nu va mai trebui să faceţi presupuneri, deoarece totul va deveni foarte clar: iată ce doresc eu; iată ce doreşti tu. Dacă vom comunica astfel, în cuvinte impecabile, nu vor mai exista războaie, nu va mai exista violenţă, nu vor mai exista neînţelegeri. Toate problemele umane s-ar rezolva dacă ar exista o comunicare clară şi completă.
Acesta este aşadar cel de-al Treilea Legământ: nu faceţi presupuneri. Această afirmaţie pare simplă, dar înţelegerea sa reală, şi mai ales punerea sa în practică este mult mai dificilă. Este dificil deoarece de cele mai multe ori noi facem exact opusul. Cu toţii avem aceste obişnuinţe de care nici măcar nu suntem conştienţi. Conştientizarea acestor obiceiuri şi înţelegerea importanţei acestui legământ este primul pas pe care trebuie să-l facem. Simpla înţelegere este importantă, dar nu şi suficientă. Informaţia sau ideea este doar un grăunte ce a fost însămânţat m mintea noastră. Cea care conferă adevărata eficienţă este acţiunea. Acţionând mereu vă veţi întări voinţa, veţi hrăni aceste seminţe şi veţi stabili un fundament solid pentru ca noua obişnuinţă să crească. Practicând suficient de des acest legământ el va deveni a doua dumneavoastră natură şi veţi vedea cum magia cuvintelor dumneavoastră vă va transforma dintr-un magician negru într-un magician alb.
Un magician alb foloseşte cuvântul pentru creaţie, dăruire, împărtăşire şi iubire. Punerea în practică a acestui legământ vă va transforma radical întreaga viaţă.
Prin transformarea întregului vis interior, magia pătrunde m viaţa noastră. Tot ceea ce ne este cu adevărat necesar se realizează incredibil de repede, deoarece spiritul se mişcă liber prin fiinţa noastră.
Aceasta este măiestria intenţiei, a spiritului, a iubirii, a recunoştinţei, arta de a trăi. Acesta este scopul unui toltec. Aceasta este calea către libertatea personală.


(fragment)

CELE PATRU LEGĂMINTE - CARTEA ÎNŢELEPCIUNII TOLTECE

DON MIGUEL RUIZ
CELE PATRU LEGĂMINTE - CARTEA ÎNŢELEPCIUNII TOLTECE


AL DOILEA LEGĂMÂMT
NU CONSIDERA NIMIC CA FIIND PERSONAL


Următoarele trei legăminte derivă din primul. Al doilea legământ este: nu considera nimic ca fiind personal.
Orice s-ar petrece în jurul dumneavoastră, nu consideraţi că este ceva personal. Folosind un exemplu anterior, dacă eu văd pe cineva pe stradă şi îi spun: „Eşti un prost”, fără să-l cunosc, asta nu înseamnă că este ceva în neregulă cu el, ci cu mine. Dacă el va lua cuvintele mele în serios, atunci probabil că va crede că este într-adevăr un prost. Poate că va gândi: „Cum de ştie? O fi un clarvăzător, sau chiar poate vedea toată lumea cât de prost sunt?”.
Noi nu ne-am implica personal dacă nu am fi de acord cu ceea ce ni se spune. Imediat ce ai fost de acord, otrava se răspândeşte în interiorul tău şi tu te laşi prins în visul iadului. Premisa acestei capcane este ceea ce numim importanţa de sine. Importanţa de sine, sau faptul că luăm lucrurile la modul personal, este expresia supremă a egoismului, deoarece noi facem presupunerea că tot ce se petrece în jur are legătură cu noi. Noi învăţăm să devenim subiectivi (să interpretăm totul la modul personal) în timpul educaţiei noastre, al îndoctrinării noastre, când ajungem să credem că suntem responsabili pentru tot. Eu, eu, eu, întotdeauna eu!
Nimic din ceea ce fac ceilalţi oameni nu este din cauza noastră. Este din cauza lor. Toţi oamenii trăiesc în propriul lor vis, în mintea lor; ei se află într-o lume complet diferită de cea în care trăim noi. Atunci când interpretăm personal realitatea, noi pornim de la premisa că lumea noastră este cunoscută de ceilalţi şi încercăm să dominăm lumea lor cu lumea noastră.
Chiar atunci când o situaţie pare cu adevărat personală, chiar dacă ceilalţi ne insultă direct, acest lucru nu are de-a face cu noi. Ceea ce spun ei, ceea ce fac ei şi opiniile pe care le au sunt într-o legătură directă cu legămintele pe care le-au făcut în minţile  lor, cu propriile lor dogme. Punctul lor de vedere s-a născut din toate programările pe care le-au primit pe parcursul îndoctrinării lor.
Dacă cineva îşi dă cu părerea despre dumneavoastră şi spune: „Vai, eşti cam gras”, nu trebuie să luaţi acest lucru la modul personal, deoarece adevărul este că acea persoană se confruntă cu propriile sale sentimente, convingeri şi păreri. Acea persoană încearcă să vă trimită o otravă, dar nu poate reuşi acest lucru decât dacă veţi considera părerea ei drept un afront personal, caz în care preluaţi acea otravă, care devine parte integrantă din fiinţa dumneavoastră. Dând lucrurilor o interpretare personală deveniţi o pradă uşoară pentru acele animale de pradă care sunt magicienii negri. Aceştia vă pot vrăji uşor cu o mică părere, inoculându-vă astfel orice otravă doresc; acordând părerii lor o interpretare personală, dumneavoastră înghiţiţi otrava.
Vă hrăniţi astfel cu gunoiul lor emoţional, care devine în acest fel gunoiul dumneavoastră. în cazul în care nu acordaţi însă acestor lucruri o interpretare personală, veţi rămâne imun în mijlocul iadului. Imunitatea la otrava din mijlocul iadului este darul acestui legământ.
Felul în care privim acest film depinde direct de legămintele pe care le-am făcut cu viaţa. Punctul nostru de vedere este ceva foarte personal. El nu reprezintă decât adevărul nostru, nu şi al altcuiva. Astfel, dacă cineva se supără pe mine, eu ştiu că acest lucru îl priveşte. Eu sunt pretextul pentru ca el să se enerveze. Şi el se enervează deoarece îi este frică, deoarece se confruntă cu frica. Dacă nu i-ar fi frică, atunci nu ar avea de ce să se enerveze pe mine. Dacă nu i-ar fi frică nu ar avea de ce să mă urască. Dacă nu i-ar fi frică nu ar avea de ce să fie gelos sau supărat.
Dacă trăieşti fără frică, dacă iubeşti, în sufletul tău nu mai există nici un loc pentru astfel de emoţii, fiind evident faptul că te simţi bine. Când te simţi bine, totul în jurul tău este bine. Când totul în jurul tău este excelent, totul te face fericit. Iubeşti totul în jurul tău, deoarece te iubeşti pe tine, deoarece îţi place modul în care eşti, deoarece eşti mulţumit cu tine însuţi, deoarece eşti fericit cu viaţa ta, deoarece eşti fericit cu filmul pe care-l produci, deoarece eşti fericit cu legămintele pe care le-ai făcut faţă de viaţă. Eşti împăcat şi eşti fericit. Trăieşti într-o stare de beatitudine m care totul este minunat. în starea de beatitudine tu faci dragoste tot timpul cu ceea ce percepi.
Orice ar face oamenii, orice ar gândi sau ar spune ei, nu luaţi aceste lucruri la modul personal. Dacă ei vă spun că sunteţi minunat, ei nu spun acest lucru din cauza dumneavoastră, ci numai pentru a vă face plăcere. Tu ştii că eşti minunat, oricum. Nu este necesar să-i crezi pe ceilalţi oameni care-ti spun că eşti minunat. Nu luaţi nimic la modul personal. Chiar dacă cineva ia o armă şi vă împuşcă în cap, nu a fost ceva personal. A fost doar o acţiune extremă.
Nici chiar părerile pe care le avem despre noi înşine nu sunt în mod necesar adevărate; de aceea, noi nu ar trebui să luăm la modul personal nici chiar ceea ce gândim noi. Mintea are capacitatea de a vorbi cu ea însăşi, dar are şi capacitatea de a obţine informaţii din alte lumi subtile. Se întâmplă uneori să auzim în minte o voce şi să ne întrebăm de unde vine ea. Această voce poate veni dintr-o altă realitate, m care există fiinţe similare cu mintea umană. Toltecii au numit aceste fiinţe Aliaţi. În Europa, Africa şi India, ele au fost numite Zei.
Mintea noastră există inclusiv pe nivelul Zeilor. Ea trăieşte inclusiv în acea realitate şi poate percepe acea realitate. Mintea vede cu ochii şi percepe trezirea acestei realităţi. Dar, la fel de bine, ea poate vedea şi percepe fără ajutorul ochilor; de aceea ne este atât de greu să devenim conştienţi de această percepţie. Mintea trăieşte în mai multe dimensiuni. In anumite momente noi putem avea idei care nu aparţin minţii noastre, dar pe care le percepem cu mintea. Orice om are dreptul să creadă sau să nu creadă în aceste voci, şi dreptul de a ţine cont sau de a nu lua în consideraţie ceea ce spun ele. Noi avem dreptul de a alege între a crede sau nu vocile pe care le auzim în minţile noastre, tot aşa cum putem alege între a crede şi a accepta sau nu visul planetar.
Uneori, mintea poate să vorbească şi să se asculte pe ea însăşi. Ea este divizată, la fel cum şi corpul nostru este divizat. Tot aşa cum putem spune: „Am o mână pe care o pot atinge cu cealaltă mână”, mintea poate vorbi cu ea însăşi. O parte din minte vorbeşte şi cealaltă parte ascultă. Adevărata problemă apare atunci când o mie de părţi ale minţii vorbesc în acelaşi timp. Aşa cum spuneam, toltecii au numit acest fenomen mitote.
Mitote poate fi comparat cu o piaţă foarte marc, în care mii de oameni vorbesc şi se târguiesc în acelaşi timp. Fiecare dintre ei are gânduri şi sentimente diferite; fiecare are un punct de vedere diferit. în programarea mentală, toate legămintele pe care le-am făcut, toate condiţionările pe care le avem, nu sunt neapărat compatibile unele cu altele. Fiecare legământ, fiecare condiţionare este ca o fiinţă vie separată; are propria sa personalitate şi propria sa voce. Există legăminte conflictuale care se îndreaptă împotriva altor legăminte, şi astfel în mintea noastră începe un adevărat război. Mitote este motivul pentru care omul realizează cu greu ceea ce doreşte, sau atunci când doreşte. Omul nu este de acord cu el însuşi deoarece sunt părţi din mintea sa care doresc un anumit lucru, şi alte părţi care vor exact opusul.
O parte din mintea noastră are obiecţii faţă de anumite gânduri şi acţiuni, iar o altă parte sprijină acţiunile gândurilor opuse. Toate aceste mici fiinţe vii creează un conflict interior, tocmai din cauză că sunt vii şi fiecare dintre ele are o voce. Noi nu vom putea aplana conflictele din minte şi nu vom reuşi să facem ordine în acest haos numit mitote decât făcând un inventar al condiţionărilor noastre. 
Nu consideraţi nimic la modul personal, căci atunci când luaţi lucrurile la modul personal vă expuneţi la suferinţă pentru nimic. Oamenii sunt dependenţi de suferinţă pe diferite nivele şi la diferite intensităţi, dar noi ne sprijinim unii pe alţii în menţinerea acestor dependenţe. Oamenii sunt de acord să se ajute unii pe alţii pentru ca să sufere. Dacă simţi nevoia ca altcineva să abuzeze de tine, vei găsi imediat pe cineva dispus să facă acest lucru. De exemplu, dacă te afli în compania unor oameni care simt nevoia să sufere, ceva din tine te face să abuzezi de ei. Este ca şi cum ei ar avea un afiş pe spate pe care scrie: „Vă rog să mă loviţi”. Ei cer justificări pentru suferinţa lor. Dependenţa lor de suferinţă nu este altceva decât un legământ pe care-l întăresc m fiecare zi.
Oriunde am merge vom găsi oameni care ne mint, iar pe măsură ce devenim mai conştienţi, observăm cum ne minţim singuri. De aceea, nu ar trebui să ne aşteptăm ca oamenii să ne spună adevărul, deoarece ei se mint pe ei înşişi. Cel mai bine este să avem încredere în sine şi să optăm singuri între ceea ce dorim să credem sau să nu credem, atunci când ni se spun diferite lucruri.
Atunci când îi priveşti pe ceilalţi oameni exact aşa cum sunt, fără a interpreta nimic la modul personal, este imposibil să fii rănit de ceea ce spun sau fac ei. Chiar dacă ceilalţi te mint, acest lucru nu te poate deranja. Ei te mint deoarece le este frică. Le este teamă că tu vei descoperi că nu sunt perfecţi. Renunţarea la masca socială este întotdeauna un proces dureros. Dacă oamenii spun una, dar fac alta, cel mai bine este să te iei după faptele lor; în caz contrar, nu faci altceva decât te minţi singur. Dacă eşti sincer cu tine însuţi, poţi să scuteşti multe dureri emoţionale. Recunoaşterea adevărului poate fi dureroasă, dar noi nu ar trebui să fim ataşaţi de durere. Vindecarea se va produce oricum, şi nu este decât o chestiune de timp până când lucrurile se vor îndrepta de la sine.
Dacă cineva nu ne tratează cu dragoste şi respect, îndepărtarea lui de lângă noi apare ca o binefacere. Dacă acea persoană nu pleacă de lângă noi, atunci vom îndura, cu siguranţă, mulţi ani de suferinţă alături de el sau de ea. îndepărtarea poate să doară pentru o perioadă de timp, dar inima noastră se va vindeca. Numai apoi vom putea alege ceea ce dorim cu adevărat. Vom descoperi astfel că nu trebuie să avem tot atâta încredere în ceilalţi cât în noi înşine pentru a face ceea ce trebuie.
Dacă ne vom face un obicei din a nu lua lucrurile la modul personal, vom evita multe supărări în viaţă. Supărarea, gelozia şi invidia vor dispărea, chiar şi tristeţea.
Dacă ne vom face din al doilea legământ o obişnuinţă, vom descoperi că nimic nu ne mai poate aduce în iad. Apare astfel o stare de mare libertate interioară. Noi devenim imuni la magicienii negri şi nici un blestem nu ne mai poate afecta, oricât de puternic ar fi. întreaga lume poate să bârfească în legătură cu noi, dar dacă noi nu punem la suflet, vom deveni imuni la bârfe. Dacă cineva ne trimite în mod intenţionat o emoţie otrăvită, dar noi nu o luăm la modul personal, ea nu ne va afecta. Când omul nu acceptă emoţia otrăvită, aceasta se întoarce asupra celui care a trimis-o, pe care îl afectează direct.
Ne dăm astfel seama cât de important este acest legământ. Detaşarea şi non-implicarea personală ne ajută să rupem multe obiceiuri şi rutine care ne menţin în visul iadului şi ne produc suferinţă inutilă. Simpla practicare a acestui al doilea legământ ne poate permite eliberarea de zeci de alte condiţionări mai mici care ne produc suferinţă. Iar dacă vom practica simultan primele două legăminte, ne vom elibera de 75% din aceste condiţionări mărunte care ne menţin în iad.
De aceea, notaţi acest legământ pe o bucată de hârtie şi lipiţi-o de frigider, pentru a vă reaminti din când în când: nu interpreta nimic la modul personal,
Dacă ne vom face un obicei din a nu considera nimic ca fiind personal, noi nu vom mai depinde de ceea ce fac sau spun ceilalţi. Nu vom mai depinde decât de noi înşine şi de responsabilitatea propriilor noastre alegeri. Nimeni nu este vreodată responsabil pentru acţiunile celorlalţi; orice om este responsabil doar pentru el însuşi. Cine înţelege cu adevărat acest lucru, refuzând să interpreteze realitatea într-o manieră personală, cu greu mai poate fi rănit de către acţiunile sau comentariile jignitoare ale celorlalţi.
Dacă veţi respecta acest legământ, veţi putea călători în jurul lumii cu inima complet deschisă şi nimeni nu vă va putea răni. Veţi putea spune: „Te iubesc” fără frica de a fi ridiculizat sau respins. Veţi putea cerc ceea ce aveţi nevoie. Veţi putea spune da sau nu, orice veţi dori, fără să simţiţi vreo vină sau vreo tendinţă de autojudecare. Veţi putea opta pentru a vă urma inima întotdeauna. In acest fel, chiar dacă vă veţi afla în mijlocul iadului, veţi avea starea interioară de pace şi de fericire. Vă veţi putea menţine în starea dumneavoastră de beatitudine, iar iadul nu vă va mai afecta deloc.




  (fragment)

CELE PATRU LEGĂMINTE - CARTEA ÎNŢELEPCIUNII TOLTECE

DON MIGUEL RUIZ
CELE PATRU LEGĂMINTE - CARTEA ÎNŢELEPCIUNII TOLTECE


PRIMUL LEGĂMÂNT
FII IMPECABIL ÎN TOT CEEA CE SPUI


Primul legământ este cel mai important dintre toate, şi totodată cel mai greu de respectat. Este atât de important, încât doar prin respectare a acestui prim legământ vom putea deveni capabili să trecem pe nivelul existenţial pe care eu l-am numit raiul pe pământ.
Primul Legământ este următorul: fii impecabil în tot ceea ce spui. Sună foarte simplu, dar este o lege extrem de puternică.
De ce pornim de la cuvinte? Cuvântul este puterea prin care noi creăm. Cuvântul este darul care vine direct de la Dumnezeu. În Evanghelia după Ioan din Biblie se spune, referitor la crearea universului:
„La început a fost cuvântul şi cuvântul era la Dumnezeu, şi Dumnezeu era cuvântul”. Prin cuvânt, noi ne exprimăm puterea creatoare. Prin cuvânt putem manifesta totul. Indiferent de limba pe care o vorbim, intenţia noastră se manifestă prin cuvânt. Tot ceea ce visăm, tot ceea ce simţim şi ceea ce suntem cu adevărat - toate acestea se manifestă doar prin puterea cuvântului.
Cuvântul nu este doar un sunet sau un simbol scris. Cuvântul este o forţă; este puterea pe care o avem de a ne exprima şi de a comunica, de a gândi şi de a crea evenimentele din viaţa noastră. Singur omul poate vorbi. Ce alt animal de pe planetă poate vorbi? Cuvântul este cea mai puternică unealtă pe care o are omul; este unealta magiei. Dar, la fel ca şi o spadă cu două tăişuri, cuvântul nostru poate crea cel mai frumos vis, dar poate şi să distrugă tot ce există în jurul nostru. Un tăiş al săbiei îl constituie aşadar folosirea greşită a cuvântului, cea care creează iadul pe pământ. Celălalt tăiş îl constituie impecabilitatea cuvântului, care creează doar frumuseţe, iubire şi raiul pe pământ. în funcţie de modul în care este folosit, cuvântul ne poate elibera, sau ne poate înlănţui mai mult decât ne închipuim. întreaga magie de care dispunem se bazează pe cuvintele noastre.
Cuvântul nostru este magie pură, iar folosirea lui greşită este magie neagră.
Cuvântul este atât de puternic încât un simplu cuvânt poate schimba o viaţă sau poate distruge vieţile a milioane de oameni. Cu câţiva ani în urmă un om din Germania a manipulat prin folosirea cuvântului unul dintre cele mai inteligente popoare din lume. El i-a condus pe germani în iadul războiului prin simpla folosire a cuvântului. I-a convins să comită cele mai atroce acte de violenţă. A activat frica oamenilor doar prin puterea cuvântului, iar rezultatul au fost crimele şi un război mondial. Oamenii din întreaga lume au început să îi distrugă pe ceilalţi oameni deoarece le era frică unul de celălalt. Cuvântul lui Hitler, bazat pe convingeri şi compromisuri generatoare de frică, va rămâne pentru totdeauna în istorie.
Mintea umană este ca un sol fertil în care sunt plantate continuu seminţe. Seminţele sunt păreri, idei şi concepte. Plantezi o sămânţă, un gând, şi acesta rodeşte. Cuvântul este ca o sămânţă, iar mintea umană este atât de fertilă! Drama este că oamenii folosesc prea des această fertilitate pentru a planta seminţele fricii. Fiecare minte umană este fertilă, dar numai pentru acele seminţe pentru care este pregătită. Este important să observăm pentru ce fel de seminţe este fertilă mintea noastră, pregătind-o apoi pentru seminţele iubirii.
Să luăm de pildă exemplul lui Hitler: acesta a trimis în exterior toate acele seminţe ale fricii, iar ele au crescut foarte puternice, producând distrugeri masive. Conştientizând forţa cuvântului, putem înţelege ce putere se poate manifesta prin cuvântul nostru. O temere sau o îndoială plantată în mintea noastră poate crea o dramă fără sfârşit. Un cuvânt este ca un blestem, iar oamenii folosesc cuvântul la fel ca magicienii negri, blestemându-se inconştient unii pe ceilalţi.
Fiecare om este un magician şi poate să blesteme pe cineva prin cuvântul său, la fel cum poate elibera pe cineva de un blestem. Noi îi blestemăm adeseori pe alţii prin părerile pe care le avem. Un exemplu: vedem un prieten şi îi spunem o părere care tocmai ne-a trecut prin minte. îi spunem: „Mm! Văd pe faţa ta acea paloare pe care o au doar oamenii bolnavi de cancer”. Dacă el va asculta aceste cuvinte şi va fi de acord cu ele, el se va îmbolnăvi de cancer în mai puţin de un an. Aceasta este puterea cuvântului.
În timpul îndoctrinării noastre, părinţii şi profesorii noştri ne-au silit să le asimilăm părerile chiar fără să se gândească la aceasta. în acest fel, nu am crezut în aceste păreri şi am trăit cu frica pe care au generat-o în noi, spre exemplu: că nu suntem buni la înot, la sport, sau la scris. Cineva îşi dă cu părerea şi spune: „Uite, această fată este urâtă!” Fata ascultă, crede că este urâtă şi creşte cu ideea că este urâtă. Nu are importanţă cât de frumoasă este; atât timp cât ea şi-a asumat această prejudecată, această condiţionare interioară, ea va crede că este urâtă. Acesta este blestemul sub influenţa căruia se află.
Prin fixarea atenţiei, cuvântul poate intra în mintea noastră şi poate schimba un întreg sistem de convingeri în bine sau în râu. Un alt exemplu: putem crede că suntem nişte proşti; eventual, putem crede acest lucru de când ne ştim. Această condiţionare interioară poate fi foarte înşelătoare, silindu-ne să facem o grămadă de prostii numai pentru a ne asigura că suntem proşti. De pildă, facem ceva şi gândim:
„Cât mi-aş dori să fiu inteligent, dar trebuie să fiu tare prost de vreme ce am făcut acest lucru”. Mintea aleargă în sute de direcţii diferite, iar noi putem petrece zile întregi sub hipnoza credinţei în propria noastră prostie.
Şi totul până într-o zi când altcineva ne captează atenţia şi ne spune că nu suntem proşti deloc. Noi credem ce spune această persoană şi facem un nou legământ. în consecinţă, nu ne mai simţim şi nu mai acţionăm ca nişte proşti. Întregul blestem s-a destrămat, doar prin puterea cuvântului. Invers, în cazul în care credem că suntem nişte proşti şi cineva ne captează atenţia spunându-ne: „Da, eşti cu adevărat cea mai proastă persoană pe care am întâlnit-o”, convingerea interioară va fi întărită şi va deveni chiar mai puternică.
Haideţi să vedem acum ce înseamnă cuvântul impecabilitate. Impecabilitate înseamnă „fără de păcat”. Impecabil vine din latinescul pecatus, care înseamnă „păcat”. Prefixul im de la impecabil înseamnă „fără”, aşa că impecabil înseamnă „fără de păcat”. Religiile vorbesc despre păcat şi păcătoşi, dar haideţi să înţelegem ce înseamnă cu adevărat a păcătui. Un păcat este orice faci împotriva ta. Tot ceea ce simţi sau crezi împotriva ta este un păcat. Eşti împotriva ta atunci când te judeci sau când te critici fără motiv. Când eşti impecabil, tu eşti responsabil pentru acţiunile tale, dar nu te judeci şi nu te blamezi.
Din acest punct de vedere, întregul concept de păcat se schimbă, transformându-se din ceva moral
sau religios într-un aspect de bun simţ. Păcatul începe cu respingerea propriei persoane. Autorespingerea este cel mai mare păcat pe care-l poţi comite. In termeni religioşi, autorespingerea (respingerea de sine) este un „păcat mortal”, care conduce la moarte. Impecabilitatea, pe de altă parte, conduce la viaţă.
A fi impecabil în ceea ce spui înseamnă a nu folosi cuvintele împotriva ta. Dacă te văd pe stradă şi îţi spun că eşti prost, acest lucru poate apărea ca o folosire greşită a cuvântului împotriva ta. Dar, de fapt, eu folosesc cuvântul împotriva mea, deoarece tu mă vei urî pentru aceasta, iar ura ta nu este bună pentru mine. De aceea, dacă mă supăr şi prin cuvintele mele îţi trimit toată otrava mea emoţională ţie, eu folosesc cuvântul împotriva mea.
Dacă mă iubesc pe mine însumi, eu îmi voi exprima această iubire în interacţiunea cu tine, având grijă să fiu impecabil în ceea ce spun, deoarece această acţiune a mea va produce, la rândul ei, o reacţie. Dacă te iubesc, tu mă vei iubi la rândul tău pe mine. Dacă te insult, şi tu mă vei insulta. Dacă-ţi sunt recunoscător, şi tu îmi vei fi recunoscător. Dacă sunt egoist, şi tu vei fi egoist cu mine. Dacă folosesc cuvântul şi te voi blestema, mă vei blestema la rândul tău.
A fi impecabil cu cuvântul tău înseamnă a-ţi folosi corect energia; înseamnă a-ţi folosi energia în direcţia adevărului şi a iubirii faţă de tine însuţi. Dacă faci un legământ cu tine însuţi, acela de a fi impecabil în ceea ce spui, această simplă intenţie este suficientă pentru ca adevărul să se manifeste prin tine şi să cureţe toată otrava emoţională care există în fiinţa ta. Dar a face acest legământ este dificil, deoarece noi am învăţat să facem exact opusul. Comunicarea cu ceilalţi ne-a învăţat să minţim, iar apoi am preluat această obişnuinţă, minţindu-ne chiar pe noi înşine. Noi nu suntem impecabili în ceea ce spunem.
În iad, puterea cuvântului este folosită complet greşit. Noi folosim cuvântul pentru a jigni, pentru a blama, pentru a găsi vinovaţi, pentru a distruge. Bineînţeles, îl folosim şi aşa cum trebuie, dar nu prea des. Cel mai adesea folosim cuvântul pentru a împrăştia emoţiile noastre otrăvite, pentru a exprima furia, gelozia, invidia şi ura. Cuvântul este pură magie, cel mai preţios şi mai puternic dar pe care-l are umanitatea, dar noi îl folosim împotriva noastră. Plănuim răzbunări. Creăm haos prin cuvintele noastre. Folosim cuvântul pentru a crea ură între diferite rase, între diferiţi oameni, între diferite familii, între naţiuni. Atât de des folosim cuvântul în mod greşit, încât această folosire greşită a devenit chiar modul în care creăm şi perpetuăm visul iadului. Folosirea greşită a cuvântului este modul în care noi ne împingem unii pe ceilalţi în jos, menţinându-ne reciproc cu capul la fund, într-o stare de frică şi de îndoială. Deoarece cuvântul este bagheta magică pe care o posedă omul, folosirea greşită a cuvântului înseamnă magie neagră, iar noi folosim magia neagră tot timpul, fără măcar să ne dăm seama de acest lucru.
De pildă, am cunoscut o femeie care era inteligentă şi avea un suflet foarte bun. Ea avea o fiică pe care o iubea cu adevărat foarte mult. într-o noapte, ea a venit acasă după o zi de muncă foarte dificilă, obosită, plină de tensiuni emoţionale şi cu o durere de cap teribilă. Tot ce îşi dorea în acea clipă era o stare de linişte şi multă pace, dar fata ei cânta şi sărea fericită prin casă. Fiica ei nu era conştientă de modul în care se simţea mama ei; ea era în lumea ei, aşa că sărea şi cânta din ce în ce mai tare, exprimându-şi bucuria şi dragostea. Ea cânta atât de tare încât a făcut ca durerea de cap a mamei sale să se înteţească, iar la un moment dat mama ei şi-a pierdut controlul. Supărată, ea s-a uitat la frumoasa sa fetiţă şi i-a spus: „Taci! Ai o voce urâtă. Nu poţi să taci odată din gură?”
Adevărul este că la acea oră, mama sa nu ar fi suportat nici un fel de zgomot - nicidecum faptul că vocea fetei era urâtă. Dar fata a crezut ceea ce i-a spus mama ei şi în acel moment ea a luat o hotărâre faţă de ea însăşi. După aceasta nu a mai cântat niciodată, convinsă că vocea ei era urâtă şi că va deranja pe oricine o va auzi. Ea a devenit ruşinoasă la şcoală, iar dacă era rugată să cânte, refuza întotdeauna. Chiar şi discuţiile cu ceilalţi au devenit dificile pentru ea. Totul s-a schimbat pentru fetiţă din cauza acestui nou legământ pe care l-a făcut, din cauza acestei noi condiţionări: ea credea că trebuie să-şi reprime emoţiile pentru a fi acceptată şi iubită.
De fiecare dată când auzim o părere pe care o acceptăm şi o credem, noi facem un nou legământ, iar acesta devine o parte a sistemului nostru de valori. Această fetiţă a crescut, şi deşi mai târziu a realizat că avea o voce frumoasă, ea nu a mai cântat niciodată. Mai mult, şi-a creat un întreg complex din cauza blestemului. Acest blestem a fost aruncat asupra ei de către una din persoanele pe care le iubea cel mai mult: mama sa. Mama sa nu a observat ceea ce a făcut prin cuvintele sale. Ea nu a observat că făcuse un act de magie neagră şi că a pus un blestem asupra propriei sale fiice. Ea nu era conştientă de forţa cuvântului său şi de aceea nu trebuie acuzată. Ea a făcut ceea ce-i făcuseră şi ei cândva mama ei, tatăl ei şi toţi ceilalţi de atâtea ori. Ea a folosit greşit cuvântul.
De câte ori nu facem şi noi aceste lucruri cu copiii noştri? Le oferim tot felul de sugestii, iar copiii noştri poartă această magie neagră asupra lor ani şi ani de zile. Oamenii care ne iubesc realizează acte de magie neagră asupra noastră, fără măcar să fie conştienţi că fac acest lucru. De aceea, noi trebuie să-i iertăm; ei nu ştiu ce fac.
Un alt exemplu: să spunem că te trezeşti într-o dimineaţă şi te simţi foarte fericită. Te simţi minunat şi rămâi o oră sau două în faţa oglinzii pentru a te face frumoasă. Tocmai atunci, una dintre prietenele tale cele mai bune spune: „Ce ţi s-a întâmplat? Arăţi atât de urât. Uită-te la rochia pe care o porţi; eşti ridicolă”. Aceste cuvinte sunt suficiente pentru a te trânti la pământ, pentru a te împinge în iad. Poate această prietenă ţi-a spus ce ţi-a spus doar pentru a te răni. Şi a reuşit. Ea ţi-a oferit o părere care era încărcată cu toată forţa cuvântului său. Dacă tu îi accepţi părerea, ea va deveni un nou legământ, pe care îl vei încărca cu o parte din puterea ta. Această părere va deveni un act de magie neagră Aceste tipuri de blesteme sunt dificil de depăşit. Singura cale care poate rupe un blestem constă în a face noi legăminte bazate pe realitate. Adevărul este cea mai importantă parte a unei fiinţe impecabile în cuvintele sale. De o parte a sabiei sunt minciunile, care creează magia neagră, iar de cealaltă parte a sabiei este adevărul, care are puterea de a rupe blestemul magiei negre. Doar adevărul vă va elibera! 
Dacă privim felul în care interacţionăm unii cu alţii în fiecare zi, putem constata cu uşurinţă de câte ori aruncăm blesteme unul asupra altuia doar prin nişte simple cuvinte. De-a lungul timpului, această interacţiune a devenit cea mai rea dintre toate formele de magie şi a fost numită bârfa.
Bârfa este un act de magie neagră şi este foarte rea deoarece este otravă pură. Cu toţii am învăţat cum să bârfim acceptând bârfa altora. Când eram copii, îi auzeam pe adulţii din jurul nostru bârfind tot timpul, exprimându-şi părerea m mod deschis despre alte persoane. Ei exprimau păreri chiar şi despre persoanele pe care nu le cunoşteau. Otrava emoţională era transferată odată cu acele păreri, iar noi am învăţat că aceasta este modalitatea normală de comunicare.
Bârfa a devenit principala formă de comunicare în societatea umană. A devenit modalitatea de a ne simţi aproape unul de celălalt, deoarece ne face să ne simţim mai bine văzând că altcineva se simte la fel de rău precum ne simţim şi noi. Există un vechi proverb care spune: „Suferinţei nu-i place să fie singură”, iar oamenii care suferă în iad nu vor să fie singuri. Frica şi suferinţa sunt o parte importantă din visul planetar; ele sunt modalitatea prin care visul planetar ne menţine pe un nivel cât mai jos posibil.
Folosind analogia şi asimilând mintea umană cu un computer, bârfa poate fi comparată cu virusul unui computer. Virusul unui computer este o parte a limbajului calculatorului, scris în acelaşi limbaj cu celelalte coduri, dar cu o intenţie rea, dăunătoare. Acest cod este introdus în programul computerului tău când te aştepţi mai puţin şi de cele mai multe ori când nici nu eşti conştient de asta. După ce acest cod a fost introdus, computerul tău nu mai lucrează corect, sau nu mai funcţionează deloc, deoarece codurile conţin în ele atât de multe mesaje conflictuale, încât acestea blochează efectuarea operaţiilor corecte.
Bârfa umană funcţionează exact m acelaşi mod. De exemplu, începi o nouă materie cu un nou profesor şi vrei să urmezi acea materie pentru o perioadă mai îndelungată. în prima zi în care participi la acel curs, te loveşti de cineva care a urmat acel curs şi care-ţi spune: „Oh, acel profesor este un ignorant care nu ştie despre ce vorbeşte; în plus, mai este şi un ticălos, aşa că fii atent!”
Tu eşti imediat marcat de cuvinte şi de codul emoţional al persoanei respective, dar nu eşti conştient de motivaţia pe care a avut-o atunci când ţi-a spus aceste lucruri. Această persoană poate fi furioasă deoarece nu a promovat în anul următor, sau face simple presupuneri bazate pe teamă şi prejudecăţi, dar întrucât tu ai învăţat să accepţi informaţia la fel ca un copil mic, o parte din tine crede acea bârfa. Ajungi apoi la cursul respectiv.
Ori de câte ori profesorul vorbeşte, tu simţi cum otrava iese din interiorul tău, dar nu realizezi că-l vezi pe profesori: prin ochii persoanei care ţi-a furnizat respectiva bârfa. Apoi începi să vorbeşti şi cu ceilalţi colegi de clasă despre acest lucru, iar ei încep sâ-l privească pe profesor în acelaşi mod: ca pe un ignorant şi un ticălos. Ajungi chiar să urăşti această materie, iar în curând te decizi să renunţi definitiv la acest curs. Îţi blamezi profesorul, dar unicul lucru pe care ar trebui să-l blamezi este bârfa.
Şi singura cauză care provoacă această neînţelegere este un mic virus în calculator. O mică informaţie greşită şi comunicarea dintre oameni poate fi distrusă, infectând fiecare persoană care este atinsă de el, şi care devine apoi o fiinţă contagioasă inclusiv pentru ceilalţi. Imaginaţi-vă că de fiecare dată când ceilalţi vă bârfesc, ei introduc un virus de computer în mintea dumneavoastră, producând o micşorare a clarităţii dumneavoastră mentale. Apoi imaginaţi-vă că în încercarea de a vă curăţa şi de a elimina confuziile, îndepărtând o parte din otravă, dumneavoastră bârfiţi şi împrăştiaţi această otravă la cei din jur.
Imaginaţi-vă în continuare că această propagare merge la nesfârşit, într-un lanţ care uneşte între ele toate fiinţele de pe acest pământ. Rezultatul va fi o lume plină de oameni care pot citi informaţia prin circuite care sunt afectate de un virus otrăvitor şi contagios. încă o dată, acest virus este ceea ce toltecii au numit mitote, haosul miilor de voci care încearcă să vorbească simultan în cadrul aceleiaşi minţi.
Chiar mai răi sunt magicienii negri sau hackerii de computere care împrăştie virusul în mod intenţionat. Gândiţi-vă la o perioadă în care eraţi supărat pe cineva şi doreaţi să vă răzbunaţi pe acea persoană. Pentru a vă răzbuna pe ea, aţi spus ceva despre persoana respectivă cu intenţia de a împrăştia otravă şi a o face să sufere. Am făcut cu toţii asemenea lucruri când eram copii, adeseori în mod inconştient, dar ca adulţi am devenit mai calculaţi în eforturile noastre de a-i distruge pe ceilalţi. Apoi am învăţat să ne minţim singuri, spunându-ne că persoana a primit o pedeapsă dreaptă pentru greşelile sale.
Atunci când vedem lumea prin virusul unui computer este uşor să ne justificăm chiar şi cele mai crude comportamente. Ceea ce nu vedem este folosirea greşită a cuvintelor noastre care ne împinge tot mai adânc în iad.
Timp de ani de zile am primit bârfe şi blesteme de la ceilalţi, dar acest lucru a fost posibil inclusiv datorită modului în care noi am folosit cuvintele. In mintea noastră există un dialog interior constant, şi de cele mai multe ori ne spunem singuri lucruri precum: „Vai, sunt gras, sunt urât. îmbătrânesc, îmi cade părul. Sunt prost, nu am înţeles niciodată nimic. Nu voi fi niciodată perfect”. Vedeţi cum folosim cuvintele împotriva noastră ? De aceea, este important să înţelegem ce este cuvântul şi ce poate face el. Dacă accepţi primul legământ şi devii impecabil cu cuvintele tale, începi să vezi toate schimbările şi transformările care pot apărea în viaţa ta. Apar mai întâi schimbări în felul în care te înţelegi pe tine, iar mai târziu schimbări în modul în care interacţionezi cu ceilalţi oameni, mai ales cu cei pe care-i iubeşti cel mai mult.
Gândiţi-vă de câte ori aţi bârfit cu cei pe care îi iubiţi cel mai mult doar pentru a le dovedi justeţea punctului dumneavoastră de vedere. De câte ori nu aţi captat atenţia celorlalţi oameni şi aţi împrăştiat otravă despre persoana pe care o iubiţi, doar pentru a vă justifica părerea? Părerea noastră nu este altceva decât punctul nostru de vedere. Ea nu este neapărat şi adevărată. Părerea noastră se naşte din credinţele noastre, din ego-ul nostru şi din visul nostru. Noi creăm toată otrava şi o vărsăm asupra celorlalţi doar pentru ca să ne simţim bine în ceea ce priveşte punctul nostru de vedere.
Dacă adoptăm primul legământ şi devenim impecabili cu cuvintele noastre, orice otravă emoţională va fi curăţată din mintea noastră şi din modul nostru de comunicare interpersonală, lucru valabil inclusiv în ceea ce priveşte comunicarea noastră cu o pisică sau cu un câine.
Impecabilitatea cuvântului ne va conferi imunitate faţă de blestemele altora, faţă de oricine gândeşte ceva urât despre noi. Nimeni nu poate recepta o idee negativă decât dacă mintea sa este un sol fertil pentru acea idee. Atunci când devii impecabil în ceea ce spui, mintea ta nu mai este un sol fertil pentru cuvintele ce provin din magia neagră. Ea se deschide însă (devine fertilă) pentru cuvintele care se nasc din dragoste. Noi putem măsura impecabilitatea cuvântului nostru prin nivelul iubirii de sine. Iubirea de sine şi bunăstarea interioară sunt direct proporţionale cu calitatea şi integritatea cuvântului nostru. Atunci când eşti impecabil în ceea ce spui, te simţi bine; te simţi fericit şi împăcat.
Noi nu vom putea transcende visul iadului decât luând decizia de a fi impecabili în ceea ce spunem. Eu plantez acum o sămânţă în mintea dumneavoastră. Dacă sămânţa va creşte sau nu depinde de cât de fertilă este mintea dumneavoastră la seminţele de iubire. Depinde de dumneavoastră dacă veţi face acest legământ cu dumneavoastră înşivă: sunt impecabil în tot ceea ce spun. Hrăniţi această sămânţă, şi pe măsură ce va creşte în mintea dumneavoastră, ea va genera mai multe seminţe de iubire care vor înlocui seminţele fricii. Primul legământ va schimba tipul seminţelor faţă de care este fertilă mintea dumneavoastră.
Fiţi impecabil cu cuvântul dumneavoastră. Acesta este primul legământ pe care trebuie să-l faceţi dacă doriţi să fiţi liber, dacă doriţi să fiţi fericit, dacă doriţi să transcendeţi nivelul existenţial al iadului. Acest nivel este foarte puternic. El ştie să se folosească de cuvânt. De aceea, folosiţi cuvântul pentru a împărtăşi iubirea dumneavoastră. Folosiţi magia albă, începând chiar cu dumneavoastră înşivă. Repetaţi-vă cât sunteţi de minunat, cât de excepţional sunteţi. Spuneţi-vă cât de mult vă iubiţi. Folosiţi cuvântul pentru a rupe toate acele mici legăminte care vă fac să suferiţi.
Acest lucru este posibil. Este posibil deoarece eu am făcut acest lucru, iar eu nu sunt mai bun ca dumneavoastră. Noi, oamenii, suntem cu toţii la fel. Avem acelaşi tip de creier, acelaşi tip de corp; suntem oameni. Dacă eu am fost capabil să rup toate vechile legăminte şi să creez altele noi, atunci puteţi face la fel. Dacă eu pot fi impecabil în ceea ce spun, atunci de ce nu aţi fi şi dumneavoastră impecabili în ceea ce spuneţi? Acest simplu legământ este suficient pentru a vă transforma viaţa. Impecabilitatea cuvântului vă poate conduce către fericirea personală, către un mare succes şi o mare abundenţă; vă poate înlătura temerile şi le poate transforma în bucurie şi iubire.
Tot ce aveţi de făcut este să vă imaginaţi ce veţi putea crea prin impecabilitatea cuvântului. Impecabilitatea cuvântului este suficientă pentru a transcende visul fricii şi pentru a trăi o viaţă diferită. Puteţi trăi în rai în mijlocul a mii de oameni care trăiesc în iad, deoarece aţi devenit imun la tot acel râu. Puteţi atinge împărăţia lui Dumnezeu doar prin intermediul acestui prim legământ: fii impecabil în tot ceea ce spui.

(fragment)