CELE PATRU LEGĂMINTE - CARTEA ÎNŢELEPCIUNII TOLTECE

DON MIGUEL RUIZ
CELE PATRU LEGĂMINTE - CARTEA ÎNŢELEPCIUNII TOLTECE


AL PATRULEA LEGĂMÂNT
FĂ ÎNTOTDEAUNA TOT CE ÎŢI STĂ ÎN PUTERI (ACŢIONEAZĂ IMPECABIL)


Acesta este ultimul legământ, dar el este cel care le permite celorlalte trei să se transforme în obişnuinţe adânc înrădăcinate. Al patrulea legământ este aşadar: fă întotdeauna tot ce îţi stă în puteri.
Indiferent de circumstanţe, faceţi întotdeauna tot ce vă stă în puteri, nici mai mult nici mai puţin. Nu trebuie să uitaţi însă că randamentul nu poate fi întotdeauna acelaşi. Tot ce există în jurul nostru este viu şi se transformă tot timpul; la fel, randamentul nostru maxim poate fi uneori la cote foarte înalte, iar alteori nu va fi cel aşteptat. Atunci când ne trezim proaspăt şi energizat dimineaţa, randamentul nostru va fi superior celui de seara, când suntem obosiţi. Maximul nostru va fi diferit atunci când suntem sănătoşi de cel când suntem bolnavi, sau atunci când suntem treji de cel când suntem beţi. Randamentul maxim depinde de starea noastră, de felul în care ne simţim, fericiţi sau supăraţi, nervoşi sau geloşi.
În viaţa de zi cu zi noi trecem de la o stare la alta, ceea ce face ca şi randamentul nostru maxim să se schimbe de la un moment la altul. La fel, randamentul maxim se schimbă de-a lungul timpului. Cert este că atât timp cât veţi aplica cele patru legăminte, făcând din ele nişte obişnuinţe, randamentul dumneavoastră maxim se va îmbunătăţi faţă de cel din momentul prezent.
Indiferent de calitatea faptelor dumneavoastră, urmăriţi să faceţi tot ce vă stă în puteri. Dacă veţi face eforturi prea mari, vă veţi risipi inutil energia, iar în cele din urmă rezultatul nu se va ridica la înălţimea eficienţei dorite. Cel care exagerează cu faptele sale, depăşindu-şi puterile fireşti, îşi suprasolicită corpul şi acţionează astfel împotriva sa; de altfel, acest gen de acţiune nu îl ajută cu nimic să îşi atingă scopul. Dacă faceţi însă mai puţin decât vă stă în puteri, vă veţi supune astfel frustrărilor, incriminării interioare, vinovăţiei şi regretelor.
De aceea, faceţi tot ce vă stă în puteri - în toate împrejurările vieţii. Nu contează dacă sunteţi bolnav sau obosit, dacă veţi face întotdeauna ceea ce vă stă în puteri nu va mai exista nici o modalitate prin care să vă simţiţi vinovat. Şi dacă nu vă veţi simţi vinovat, nu va mai exista nici o modalitate de a suferi de remuşcări şi autopedepsire. Făcând întotdeauna tot ce vă stă în puteri, veţi ridica astfel unul din marile blesteme care planează asupra dumneavoastră.
Se spune că era odată un om care dorea să-şi transceandă starea de suferinţă, aşa că a mers la un templu budist pentru a găsi un maestru care să-l ajute. El a mers la maestru şi l-a întrebat: „învăţătorule, dacă voi medita patru ore pe zi, cât de mult îmi va lua pentru a reuşi să îmi transcend suferinţa?”.
Maestrul l-a privit şi a spus: „Dacă vei medita patru ore pe zi, probabil că vei ajunge la starea de transcendenţă în zece ani”.
Convins că ar putea face mai mult, omul a întrebat: „Oh, învăţătorule, şi dacă aş medita opt ore pe zi, cât timp îmi va fi necesar pentru a ajunge la starea de transcendenţă?”.
Maestrul l-a privit şi a spus: „Dacă vei medita opt ore pe zi, probabil că vei ajunge la starea de transcendenţă în 20 de ani”.
„Dar de ce îmi va lua mai mult dacă voi medita mai mult?” a întrebat omul.
Maestrul i-a răspuns: „Tu nu te afli aici pentru a-ţi sacrifica bucuria vieţii. Te afli aici pentru a trăi, pentru a fi fericit şi pentru a iubi. Dacă nu poţi să dai un randament maxim în două ore de meditaţie, ci ai nevoie de opt ore pentru acest lucru, vei obosi, te vei îndepărta de scop şi nu te vei mai bucura de viaţă. Acţionează cu eficienţă şi vei ajunge să-ţi dai seama că indiferent de timpul alocat meditaţiei, poţi trăi, poţi iubi, poţi fi fericit”.
Acţionând cu randament maxim îţi vei trăi viaţa foarte intens. Vei fi productiv, vei fi bun cu tine însuţi, deoarece te vei dărui familiei, comunităţii, întregii manifestări. Iar acţiunea are darul de a te face extrem de fericit. Atunci când eşti obişnuit să acţionezi cu eficienţă maximă, eşti predispus către acţiune, pentru simplul motiv că iubeşti acţiunea, nu pentru că aştepţi o recompensă. Cei mai mulţi oameni fac exact opusul: ei acţionează, ce-i drept, dar numai pentru că aşteaptă o recompensă, şi de aceea nu se bucură de acţiune. Şi acesta este motivul pentru care nu dau un randament maxim. 
De exemplu, cei mai mulţi oameni merg la serviciu în fiecare zi doar pentru că se gândesc la ziua de salariu, iar banii pe care-i vor lua pentru serviciul pe care îl prestează sunt tot ceea ce-i interesează. Ei aşteaptă cu nerăbdare ziua de vineri sau de sâmbătă, sau orice altă zi în care îşi vor primi salariul şi vor putea să-şi ia liber. Ei muncesc pentru recompensă, şi drept urmare, ei se împotrivesc de fapt muncii. Ei încearcă să evite acţiunea, şi în mod firesc, aceasta devine din ce în ce mai dificilă, iar ei nu mai acţionează la randamentul maxim.
Ei muncesc din greu pe parcursul săptămânii, sunt dispuşi să presteze anumite servicii, să acţioneze, dar nu pentru că le place ce fac, ci pentru că aşa consideră ei că trebuie. Ei ştiu că trebuie să muncească pentru că trebuie să-şi plătească chiria, pentru că trebuie să-şi întreţină familia. Sunt plini de frustrări, iar dacă nu-şi primesc banii, sunt nefericiţi. Au două zile de odihnă pentru a face ceea ce doresc, dar ce-şi doresc cu adevărat? Singurul lucru pe care-l încearcă este să evadeze. Mulţi beau şi se îmbată, deoarece nu sunt mulţumiţi de ei înşişi. Nu le place viaţa lor. Sunt atâtea moduri în care ne putem răni atunci când nu ne place ceea ce suntem.
Pe de altă parte, dacă acţionaţi doar din plăcerea acţiunii, fără a aştepta vreo recompensă, veţi descoperi că vă puteţi bucura de orice acţiune veţi face. Recompensa va veni, dar nu veţi mai fi ataşaţi de ea. Este posibil chiar să primiţi mai mult decât v-aţi fi imaginat singur că ar putea fi recompensa. Dacă ne place ceea ce facem, dacă acţionăm întotdeauna dând tot ce este mai bun în noi, atunci înseamnă că ne bucurăm cu adevărat de viaţă. Ne distrăm, nu ne plictisim, nu suntem frustraţi.
Atunci când faci tot ce îţi stă în puteri, nu îi dai Judecătorului lăuntric ocazia de a te găsi vinovat sau a te condamna. Dacă dai tot ce este mai bun în tine, iar Judecătorul încearcă să te judece în concordanţă cu Cartea Legii, îi poţi oferi răspunsul: „Am făcut tot ce mi-a stat în puteri”. Nu vor exista regrete. Aşa se petrec întotdeauna lucrurile atunci când acţionezi la randamentul maxim. Nu este un legământ uşor de respectat, dar este un legământ care te eliberează cu adevărat.
Atunci când acţionezi la maximum, înveţi să te accepţi pe tine însuţi. Dar trebuie să fii conştient şi să înveţi din greşelile tale. A învăţa din greşeli înseamnă a practica, a privi cu sinceritate rezultatele, dar mai ales a acţiona neîncetat. Acest gen de acţiune amplifică continuu gradul de conştientizare.
Acţiunea făcută cu pasiune nu este resimţită ca o muncă, deoarece te bucuri de orice ai face. Când ştim că acţionăm conform capacităţii noastre maxime? Atunci când ne bucurăm de acţiune sau când nu apar nici un fel de repercusiuni negative asupra noastră. Noi acţionăm cu eficienţă maximă deoarece dorim să procedăm astfel, şi nu pentru că ne propunem să scăpăm de condamnarea Judecătorului, nici pentru că dorim să le facem pe plac altor oameni.
Dacă acţionăm pentru că aşa trebuie (din necesitate), nici într-un caz nu vom acţiona cu eficienţă maximă. într-un asemenea caz, cel mai bine ar fi să nu acţionăm deloc. Singură acţiunea detaşată, din pură plăcere, ne face să ne simţim fericiţi. Atunci când acţionăm cu eficienţă maximă din pură plăcere, noi facem acest lucru deoarece ne bucurăm de ceea ce facem.
Acţiunea înseamnă să trăieşti plenar. Inactivitatea este practic o contestare a vieţii. Inactivitatea înseamnă să stai în faţa televizorului în fiecare zi, ani şi ani la rând, deoarece te temi să fii viu şi să-ţi asumi riscul de a exprima ceea ce eşti cu adevărat. Exprimarea de sine înseamnă a acţiona. Poţi avea multe idei fantastice în capul tău, dar singura care contează este acţiunea. Fără acţiune, orice idee va rămâne abstractă şi nu va exista nici o manifestare, nici un rezultat şi nici o recompensă.
Un bun exemplu pentru a ilustra acest lucru este povestea lui Forrest Gump. Acest personaj ciudat nu a avut idei măreţe, dar a acţionat în permanenţă. A fost tot timpul fericit deoarece a acţionat întotdeauna cu dăruire, indiferent de ce făcea. A şi fost recompensat din plin, dar tocmai pentru că nu a aşteptat să fie recompensat deloc. A acţiona înseamnă să fii viu. înseamnă să te manifeşti în exterior şi să-ţi exprimi visul. Aceasta nu înseamnă să-ţi impui visul tău în faţa altcuiva, căci orice om are dreptul de a-şi exprima visele în egală măsură.
A acţiona cu maximum de intensitate este o obişnuinţă pe care orice om ar trebui s-o cultive. Eu acţionez cu eficienţă maximă în tot ceea ce fac şi în tot ceea ce simt. Acţiunea dăruită a devenit un ritual în viaţa mea, tocmai pentru că am făcut această alegere. Este o credinţă la fel ca oricare altă credinţă pentru care am optat. Am făcut din orice acţiune un ritual şi întotdeauna îmi consacru toate puterile acţiunilor mele. Un simplu duş este un ritual pentru mine, căci prin această acţiune îi spun corpului meu cât de mult îl iubesc. Simt şi mă bucur de apa care curge pe corpul meu. Fac tot ceea ce pot pentru a împlini necesităţile corpului meu. Răspund cu dăruire necesităţilor corpului meu, şi de aceea primesc cu bucurie tot ceea ce îmi oferă acesta.
În India se practică un ritual numit puja. în acest ritual, indienii iau idolii care-l reprezintă pe Dumnezeu în diferitele sale forme şi îi îmbăiază, îi hrănesc şi le oferă toată iubirea lor. Ei incantează chiar mantra-e acestor idoli. Idolii in sine nu sunt importanţi. Ceea ce este important este ceea ce fac ei pe parcursul acestui ritual, felul în care spun: „Te iubesc, Doamne”.
Dumnezeu este viaţă. Dumnezeu este viaţa în manifestare, deci este acţiune. Cea mai bună modalitate de a spune „Te iubesc, Doamne” constă în a renunţa să mai trăim în trecut, începând să trăim în prezent, în fiecare moment, în fiecare clipă. Dacă viaţa vă răpeşte ceva, renunţaţi cu dragă inimă la acel ceva. Când vă abandonaţi şi renunţaţi la trecut, vă permiteţi să fiţi cu adevărat viu în acest moment. A te detaşa de trecut înseamnă să te poţi bucura de visul care se petrece chiar acum.
Dacă trăieşti într-un vis din trecut, nu te vei bucura de ceea ce se petrece în viaţa ta chiar în această clipă, căci mereu vei dori ca prezentul să fi altfel decât este. Atâta timp cât eşti viu, este absurd să regreţi ceva sau pe cineva care nu mai este, căci nu ai timp pentru aşa ceva. A nu te bucura de ceea ce se petrece în clipa de faţă înseamnă a trăi în trecut şi a fi doar pe jumătate viu. Acest proces conduce la autocompătimire, la suferinţă şi la lacrimi.
Noi am fost născuţi să fim fericiţi. Ne-am născut cu dreptul la dragoste, de a ne bucura şi de a ne împărtăşi dragostea. Eşti viu, aşa că bucură-te de viaţa ta, trăind-o plenar. Nu te opune vieţii şi nu o lăsa să treacă pe lângă tine, căci în acest fel îl laşi pe Dumnezeu să treacă pe lângă tine. Singura dovadă a existenţei lui Dumnezeu este propria ta existenţă. Ea este cea care dovedeşte existenţa vieţii şi a energiei.
Nu este necesar să ştim sau să dovedim nimic. Este suficient să existăm, să ne asumăm riscul şi să ne bucurăm de viaţa noastră; aceasta este tot ceea ce contează. Să spui nu când vrei să spui nu, şi da când vrei să spui da. Ai dreptul să fii tu însuţi. Poţi fi tu doar atunci când acţionezi dând tot ce este mai bun în tine. Aceasta este sămânţa pe care trebuie să o hrănim în mintea noastră. Pentru aceasta nu este nevoie de multă cunoaştere sau de mari viziuni filozofice. Nu este nevoie nici de acceptarea celorlalţi. Este o expresie a lui Dumnezeu să spui: „Hei, te iubesc”.
Primele trei legăminte vor lucra pentru voi doar dacă veţi acţiona dând tot ce este mai bun în voi. Nu vă aşteptaţi să reuşiţi să fiţi întotdeauna impecabili în afirmaţiile voastre. Obiceiurile ruinelor zilnice sunt foarte puternic şi profund înrădăcinate în mintea voastră. Dar puteţi să acţionaţi la maximum. Nu vă aşteptaţi să reuşiţi să vă detaşaţi perfect de tot şi de toate, fără a lua nimic la modul personal; puteţi însă să acţionaţi cu eficienţă maximă. Nu vă aşteptaţi să reuşiţi să nu mai faceţi niciodată vreo presupunere, dar puteţi să vă implicaţi în ceea ce întreprindeţi cu toată fiinţa voastră.
Dacă veţi acţiona în acest fel, făcând tot ce vă stă în puteri, obişnuinţa de a nu vă păstra promisiunile, interpretarea realităţii la modul personal şi emiterea de presupuneri se vor estompa şi vor deveni mai puţin frecvente în timp. Nu trebuie să vă judecaţi, să vă simţiţi vinovat sau să vă pedepsiţi dacă nu puteţi ţine acest legământ. Dacă faceţi - întotdeauna - tot ceea ce vă stă în puteri, vâ veţi simţi împăcat chiar dacă veţi mai face încă presupuneri, chiar dacă veţi continua să daţi din când în când interpretări personale lucrurilor, chiar dacă nu sunteţi încă impecabil în ceea ce afirmaţi.
Dacă vă veţi implica cu dăruire în acţiunile dumneavoastră, mereu şi mereu, veţi deveni un adevărat maestru al transformării. Maestrul se naşte din practică. Acţionând întotdeauna la capacitatea maximă puteţi deveni un maestru. Tot ceea ce aţi învăţat vreodată, aţi învăţat prin repetiţie. Aţi învăţat să scrieţi, să conduceţi, chiar şi să mergeţi - prin repetiţie. Un mare orator (sau scriitor) devine un maestru al vorbirii în limba maternă deoarece a practicat foarte mult. Acţiunea este singurul lucru care contează.
Dacă vei face tot ce-ţi stă în puteri pentru a-ţi descoperi libertatea personală, pentru a descoperi iubirea de sine, vei realiza în curând că nu este decât o chestiune de timp înainte de a descoperi ceea ce cauţi. Nu este suficient însă să visezi cu ochii deschişi sau să stai ore întregi în meditaţie. Trebuie să te ridici şi să acţionezi, dovedind astfel că eşti o fiinţă umană. Trebuie să onorezi femeia sau bărbatul care eşti tu.





(fragment)