Baby Steps - Pasi de bebelus

Te-ai apucat sa faci curatenie?
Nu incerca sa faci totul deodata. Ia-o incetul cu incetul.

Baby Steps, Baby Steps, Baby Steps

1. Fa chiuveta sa straluceasca.
2. Adauga cate un obicei la rutinele tale zilnice. Dupa ce devine rutina, mai adauga unul.
3. Imbraca-te si aranjeaza-te dis de dimineata.
4. Fa curat 15 minute pe zi.
5. Ia pauze, fa-ti timp pentru tine.

Super Micro Mini pasii de bebelus sunt ideali pentru femeile care lucreaza sau pentru proaspetele mamici.

Scrie pe o hartie lucrurile pe car ele ai de facut pe ziua respectiva. (inclusiv rutinele)

Elimina cu cruzime toate lucrurile care nu sunt neaparat necesare.

Imparte ce ai de facut in sarcini mici, de 3-5 minute. Cand gasesti un moment liber fa-le si bifeaza-le pe lista.

Dau un exemplu si recunosc ca uneori nu apucam sa le facem pe toate, dar macar incercam:
- interiorul toaletei (1 min)
- Hot Spot sufragerie (2 min)
- spalat 4 vase din chiuveta (2 min)
- pus o masina de rufe (2 min)
- Hot Spots dormitor (3 min)
- strans rufele de pe uscator si pus la loc (5 min)
- spalat vase (alte 5 min)
- mop bucatarie (5 min)
etc, etc

Ideea este sa ai timp sa acorzi toata atentia copiilor, sa poti cat de cat sa te odihnesti si pe deasupra sa mentii caminul la o stare cat de cat decenta si curata. Daca te aventurezi la lucruri care dureaza mult, vei ramane cu un sentiment de frustrare cand vei fi intrerupt de altele. Si nu vei acoperi tot ce e de facut daca lasi perfectionismul sa vorbeasca si te axezi prea mult pe un singur lucru.

Cum facem ordine?

Cum facem ordine?
Fa-ti timp 15 minute in fiecare zi sa faci ordine in cate o zona a casei si aminteste-ti: nu poti organiza lucrurile nefolositoare, poti ordona doar lucrurile pe care le indragesti.
FlyLady a impartit casa in cinci zone: Zona 1 : holul, balconul, camara bucatariei, Zona 2 : bucataria, Zona 3: baile, Zona 4: dormitoarele, Zona 5: sufrageria, subiect pe care il voi detalia in zilele urmatoare.

Iti voi da, mai jos, sfaturile FlyLady in ceea ce priveste ordinea.

1. Cand sa faci ordine: Decide cat de des ai de gand sa faci ordine intr-o zona a casei. Fa cate putin in fiecare zi - utilizeaza un contor de timp (care poate fi timerul de la aragaz, temporizatorul de la telefonul mobil...). Dar, te avertizez, odata ce esti la inceput vei dori sa faci curat peste tot! Nu-ti consuma toata energia! Fa doar cate putin, la un moment dat. Casa nu a ajuns dezordonata peste noapte si nu va deveni peste noapte curata. Cand pornesti contorul de timp fa maxim două sesiuni deodata. Acest obiectiv poate parea de neatins chiar acum, dar o poti face putin cate putin. In vreo doua luni, toata casa va fi ordonata.

2. Echipament pentru curatenie: Vei avea nevoie de un timer, pungi de gunoi, cutii, marker si o carpa de praf. Eticheteaza cutiile "De dat" si "Pune deoparte".

3. Potriveste timer-ul: timp de 15 minute (30 minute sau o ora - nu e atat de important cat). Doar fa treaba cat de repede poti si nu scoate afara mai multe lucruri decat poti ordona in aceasta perioada de timp. Acest lucru inseamna doar un sertar, un dulap (sau chiar un raft dintr-un dulap) dintr-o zona. Nu toate dintre ele odata!

4. Incepe de la intrarea in camera: Apoi, lucreaza in toata camera in sensul acelor de ceasornic. Nu sari peste un loc, indiferent ce loc urmeaza la rand.

5. Fa ordine! Cu cutiile la picioare si carpa de praf la indemana, incepe aruncand ce nu-ti mai trebuie si scapa de lucrurile care nu fac parte din aceasta camera. Pune gunoiul in punga de gunoi, lucrurile de care nu mai ai nevoie in cutia "De dat" si lucrurile care trebuie puse in alta parte in cutia "Pune deoparte" . Nu iti face griji ca nu ai un loc pentru toate chiar acum. Pana cand vei termina curatenia, vei avea. Aceasta este o promisiune de la FlyLady!

6. Ce sa dau sau sa arunc? Intreabari pe care sa ti le pui ca scapi de dezordine:
- Imi place acest lucru?
- Am folosit acest lucru in ultimul an?
- Este intr-adevăr gunoi?
- Am un alt lucru care este identic sau mai bun? Am nevoie de 2?
- Are o valoare sentimentala, care ma face sa-mi placa?
- Imi da un sentiment de tristete acest obiect? Curata camera asta de tot ceea ce nu te face sa zambesti.

7. Canta acest cantec: "Please release me, let me go", ca din partea lucrurilor de care trebuie sa scapi. Ele trebuie sa fie iubite de cineva si, daca tie nu-ti plac - scapa de ele!

8. Scapa de gunoi! In cazul in care sacul de gunoi se umple, inchide-l si arunca-l. Ia o punga noua de gunoi si continua za zbori (Fly), pana cand cronometrul se opreste.

9. Donatii: Cand cutia "De dat" se umple inchide-o si pune-o in masina. Cand iesi in oras poti dona cutia cand iti este in drum. Nu pastra lucrurile de care nu mai ai nevoie ca, cine stie, poate o sa-ti mai fie de folos vreodata, vei fi binecuvantata de oferindu-le mai departe. Amintieste-ti ca vrei sa scapi de dezordine, nu s-o muti in alta parte in casa.

10. Lucrurile care sunt din alta parte: Cand cutia "Pune deoparte" e plina, ia cutia in brate, du-te prin casa si pune lucrurile in camera de care apartin. In cazul in care acestea au un loc, pune-le acolo; daca nu au un loc al lor, pune-le in camera din care acestea aparţin in mod logic. Pe masura ce termini, vei avea un loc pentru toate si toate vor fi la locul lor.

11. Timpul s-a terminat: Cand timer-ul suna sfarsitul timpului, va trebui sa pui deoparte toate cutiile, dar mai intai va trebui sa le golesti pe toate. Arunca gunoiul, goleste cutia "Pune deoparte" si pune in masina cutia "De dat". Du-te cat de repede poti!

Hot Spots - Punctele fierbinti!

Hot Spots sunt acele locuri din casa, de regula suprafetele plane, unde se aduna diverse lucruri in numar foarte mare.
Hot Spot- uri din casa mea sunt masa de la intrare, unde se aduna chei, telefoane, suruburi, manusi, batistute, facturi etc, masa de la bucatarie, masa de calculator, biroul, noptierele.

FlyLady compara Hot Spots cu un copac in flacari, care va cuprinde inevitabil toata padurea. Orice suprafata plana tinde sa devina HotSpot si acele locuri trebuie controlate inaine de a ne covarsi.

FlyLady a gasit si pentru aceste puncte fierbinti o solutie: 3 minute HotSpots, de doua ori pe zi. In acest fel controlez suprafetele si lucrurile se intorc la locul lor.

Pun timerul pe 3 min., dimineata si dupa amiaza, si controlez toate suprafetele din casa de lucruri care nu apartin acolo. Dar cum fac rutina 3 min. HotSpots in fiecare zi, de obicei gasesc doar 2-3 lucruri care trebuie puse la loc si rutina nu dureaza mai mult de 1 minut.

Este foarte important, chiar daca gasesti un singur lucru, sa il pui la loc.

3 min. HotSpots previne cautarea de criza, cand cauti innebunit o factura sau stiu eu ce alceva intr-un HotSpot aglomerat sau, mai rau, in mai multe.

3 min. HotSpots este una din cele mai importante rutine zilnice cand vrei sa iti pastrezi casa curata si ordonata, in timp ce ai un program aglomerat.

Chiar daca lucrurile nu vor fi puse la locul lor in cea mai drastica ordine, macar vei sti de unde sa il iei data viitoare si, in plus, suprafetele libere si neaglomerate bucura ochiul si creeaza o stare de confort sporit.


CLUTTER ATTRACTS CLUTTER!
Lucrurile in dezordine atrag dezordinea.

Cum ma organizez - Rutinele zilnice

Rutinele zilnice sunt cele care iti tin organizata casa la limita bunului simt.
Flylady trimite in fiecare dimineata pe mail rutina de dimineata si rutina de seara.
Eu doar am adaptat aceste rutine la programul meu. Mari modificari nu sunt pentru ca Flylady este o specialista in organizarea casei si stie foarte bine ce trebuie facut pentru a acoperi nevoile fiecaruia.

Rutina de dimineata

- Trezirea (de obicei cu 15 min. inaintea copiilor), imi pregatesc o cafea cu lapte. Pregatesc micul dejun.

- Pun rufele murdare la masina de spalat si ii dau drumul.

- Trezesc copii, le dau sa manance, fac patul.

- Imbracat, la baie ma spal si ma cremuiesc, ma machez.

- Scot rufele din masina, strang rufele de pe franghie pe care le-am spalat cu o zi inainte si le intind pe cele de azi. Daca ai in obicei sa speli o masina de rufe pe zi acestea vor fi putine. Pe cele uscate le impaturesc si le pun la loc.

- Inainte de a iesi din baie spal WC, clatesc chiuveta.

- Verific rapid HotSpots (Punctele fierbinti - acele locuri din casa unde se aduna diverse lucruri in numar foarte mare - masa de la intrare, masa de bucatarie, noptiera, biroul.)


Rutina de seara

- Copiii strang jucariile (incep pe la 7.30).

- Se ia cina.

- Copii se spala pe dinti, eu fac patul.

- Copiii fac dus si trec in pijamale.

- Citim o poveste.

- Rugaciunea de seara si in jur de 20.30 copiii dorm.

- Strang ce mai e imprastiat.

- Spal vasele, matur in bucatarie, hol si dau cu mopul.

- Pregatesc rufele de spalat.

- Imi fac toaleta de seara.

- Urmeaza timp linistit pentru mine :)

Pare mult, dar nu dureaza mai mult de 30 de minute dimineata iar seara cel tarziu la zece poti fi in pat. Exersate in timp, rutinele devin atat de firesti incat nici nu iti dai seama ca sunt o munca.
La inceput nu reusesti sa acoperi toate punctele de mai sus, mai ales daca nu esti obisnuita cu un program si nici obiceiurile (rutinele) nu sunt inradacinate, firesti.
De aceea BabySteps (pasii de bebelus) sunt foarte importanti.
Dupa ce te obisnuiesti sa ai chiuveta stralucitoare poti adauga inca un obicei pe zi pana cand acestea devin firesti. Odata ce aceste obiceiuri le faci fara sa vrei, poti sa mai adaugi un punct la rutina de dimineata.

E important ca fiecare sa-si faca propriile rutine, in functie de propriile nevoi. Iata rutinele primite de la FlyLady zilnic:
Today's Reminders:

* Morning Routine:
-Get Dressed to Shoes including Hair/Face, Brush Teeth
- Make Bed
-Swish & Swipe
-Empty Dishwasher
-Reboot Laundry (a Load a Day Keeps CHAOS Away)
-Check Your Calendar
-Check Your Control Journal

* What's For Dinner?

* Drink Your Water

* Declutter for 15 Minutes

* 15 Minutes of Loving Movement (exercise)

* Before Bed Routine:
-Lay out Your Clothes for tomorrow
-Check Your Calendar
-Put things needed for tomorrow at the Launch Pad
-Where are your Keys?
-Spend Two Minutes Clearing off a Hot Spot
-Shine Your Sink
- Wash face/Brush Teeth
-Go to Bed at a Decent Hour

Cum ma organizez

Prima oara am auzit despre FlyLady pe blogul Irinei. L-am considerat a fi cel mai bun mod in care iti poti organiza treburile casnice.

Dintr-un perfectionism prost inteles obisnuiam sa ma apuc de curatenie intr-o camera si nu ma opream decat dupa ce terminam totul, obosita si fara chef sa mai fac altceva. Tot timpul urma alta camera si alt lucru care trebuia facut perfect. In final, treaba nu se mai termina si nici nu se pastra curatenia.

Urmand BabySteps si cu ajutorul Flylady, am schimbat radical modul de abordare. De exemplu: in fiecare zi de cate ori foloseam baia, ma ocupam 2-3 minute de o parte din ea. La toaleta de dimineata lustruiam WC, mai tarziu chiuveta, mai tarziu o parte mica din faianta, apoi un fas-fas pe oglinda etc fara sa depasesc 2-3 minute. E lesne de inteles, ca fara efort baia e tot timpul curata si igienica, se curata ca si singura, fara ca eu sa imi dau seama ca fac un efort.

De asemenea un pas mic, facut in fiecare zi se va transforma in timp, intr-o rutina fireasca si astfel nici nu iti vei da seama ca tu de fapt muncesti.

Primul mesaj de la FlyLady a fost urmatorul:

Draga pretiosule nou membru,

Stiu ca ai devenit coplesit de casa si haosul in care trebuie sa locuiesti. Noi suntem aici pentru a te ajuta si asta nu te costa nici un ban.
Tine minte, caminul tau nu a devenit asa peste noapte si nu va deveni curat intr-o zi. Te vom invata cum sa aplici BabySteps si sa stabilesti o mica rutina pentru a scapa de mizerie si a mentine casa curata.
Acest sistem va functiona pentru oricine; nu conteaza daca lucrezi la birou, daca stai acasa cu copii, esti pensionar sau lucrezi acasa. Poti face asta, ai doar nevoie de cineva sa te incurajeze si sa iti dea o mare imbratisare atunci cand incepi.
Vocile pe care le auzi in mintea ta continua sa iti spuna ca esti in urma si ca trebuie sa faci totul acum! Noi suntem aici pentru a alunga aceste voci negative care te "sacaie" in mod constant si pentru ale inlocui cu voci iubitoare care iti spun ca nu esti in urma si ca poti face doar un pas de bebelus la un moment dat!
Te rog sa nu fi nerabdator cu acest proces. Tot ceea ce facem te va ajuta sa inlocuiesti acele voci care te doboara. Noi suntem aici pentru a te ridica si a sarbatori fiecare mica realizare.
Aici e o imbratisare de inceput; suntem cu tine la fiecare pas din acest drum.

Flylady si echipajul Fly.

Primul BabyStep important este sa mergi si sa faci sa straluceasca chiuveta. Nu asculta acele voci care iti spun ca asta nu va ajuta casa ta murdara. Incredinteaza-te ca acest BabyStep e bun si du-te sa il faci.
Fa sa straluceasca chiuveta de la bucatarie !!!

Aceasta e prima dumneavoastra sarcina. Multi dintre voi nu inteleg de ce vreau sa golesti chiuveta de vase murdare, sa o speli, sa o cureti cand sunt atat de multe lucruri de facut. E simplu. Vreau sa ai un sentiment de implinire. Te lupti de ani cu mizeria din casa si esti atat de doborata. Cand te vei trezi in dimineata urmatoare, chiuveta te va saluta si un zambet iti va lumina frumoasa fata. Nu pot fi acolo pentru a-ti da o imbratisare uriasa, dar stiu cat de bine te vei simti cand te vei vedea in chiuveta de la bucatarie. Asa ca in fiecare dimineata acesta va fi cadoul meu pentru tine. Chiar daca eu nu voi fi acolo pentru a te mangia pe spate vreau sa stii ca sunt foarte mandra de tine.

Go shine your sink! - FlyLady

Acesta a fost primul pas. In fiecare zi am pastrat chiuveta curata si am adaugat un BabyStep la rutina zilnica pana cand am reusit sa ma organizez.

Meseria de parinte

„Atunci când ne cumpărăm o maşină de spălat nouă, o primim cu instrucţiuni în paisprezece limbi diferite. Când apare pe lume un copil, ce primim ? Nimic!"

Cum să mă comport cu copilul meu ca să mă asculte? „Bătaia e ruptă din rai?" „Vorba dulce mult aduce?" Ce aduce? Când aduce? Copilul meu este foarte încăpăţânat. Ce să mă fac cu el?

Există multe întrebări care frământă mintea adulţilor implicaţi în educaţia copiilor. Toţi am vrea să găsim soluţia magică prin care să obţinem rezultatele dorite. Adevărul este că educarea unui copil reprezintă o muncă foarte dificilă, mai ales prin faptul că rezultatele se culeg mult mai târziu, iar pentru a obţine performanţe în acest domeniu trebuie să fii tot timpul ,,pe fază", să răspunzi de fiecare dată în mod adecvat situaţiilor inedite care apar.
Este deosebit de dificil să observi şi să apreciezi întotdeauna, în mod adecvat realizările copilului tău (aşa cum vom vedea în exemplele care urmează), precum şi să iei o atitudine potrivită atunci când situaţia o cere; dar e bine ca, cel puţin, să fim conştienţi de consecinţele comportamentelor noastre şi să ne străduim să evităm unele greşeli. Chiar dacă toţi avem la nivelul simţului comun noţiuni ca „recompensă" sau „pedeapsă", puţini suntem conştienţi de faptul că frecvent am fost influenţaţi de aceste metode pe parcursul vieţii noastre. Majoritatea celor care le folosesc o fac din instinct, pentru că aşa consideră „că e normal".
Mai jos urmează să analizăm câteva dintre metodele de bază prin care se ameliorează sau prin care am modificat fără să ne dăm seama, comportamentul copiilor noştri.


1. ÎNTĂRIREA POZITIVĂ (RECOMPENSA)

Sfârşitul clasei I. Mama elevului Ionică îşi dojeneşte soţul fiindcă acesta nu şi-a recompensat copilul cu ocazia absolvirii clasei I, la fel cum o fac ceilalţi părinţii. Tatăl îşi însuşeşte critica şi îşi duce fiul la o îngheţată.
Sfârşitul facultăţii. Scena se repetă: mama îşi dojeneşte soţul, sugerându-i să-şi invite fiul la o bere. Tatăl se conformează, însă Ionică îi răspunde:
- Dar bine tată, tu nu ştii că berea nu merge după îngheţată?

Cât de frecvent ar trebui recompensaţi copiii? De ce e indicată folosirea recompensei? Ce tipuri de recompense pot fi folosite?

CE ESTE RECOMPENSA?
Intărirea pozitivă (recompensa) este un eveniment plăcut care, dacă este prezentat imediat după apariţia unui comportament, cauzează o creştere a frecvenţei comportamentului respectiv. Cu alte cuvinte, dacă într-o anumită situaţie cineva se comportă adecvat şi e imediat recompensat, atunci creşte probabilitatea ca acel comportament să se repete.
Exemple:
Situaţie: Mama spală vasele în bucătărie. Fiica ei de 6 ani vine şi se joacă cu frăţiorul mai mic.
Atitudinea părintelui: Mama se opreşte puţin din activitate şi se joacă cu amândoi pentru o scurtă perioadă (recompensează iniţiativa fetiţei).
Consecinţă pe termen lung: Creşte probabilitatea ca fetiţa să se joace cu frăţiorul ei şi în alte situaţii.

Situaţie: Tatăl şi fiul fac cumpărături într-o după-amiază toridă. Băiatul, obosit, îşi însoţeşte tatăl în linişte şi fără să se plângă (în mod surprinzător).
Atitudinea părintelui: Tatăl remarcă curajul copilului şi îi propune să facă o pauză de îngheţată (recompensează comportamentul acestuia).
Consecinţă pe termen lung: în viitor, va creşte probabilitatea ca acel copil să-şi însoţească tatăl la treburile casei în linişte şi fără să se plângă.

Situaţie: Andreea îşi face temele pentru acasă.
Atitudinea părintelui: Mama remarcă situaţia şi o laudă, îi zâmbeşte sau o mângâie încurajator pe cap.
Consecinţă pe termen lung: Cresc şansele ca Andreea să îşi facă temele în viitor cu mai mult interes.

CE TIPURI DE RECOMPENSE E BINE SĂ FOLOSIM?
Câte tipuri de recompense pot fi folosite? Care sunt mai eficiente? Există recompense universal valabile?
Există stimuli care reprezintă întăriri pozitive pentru aproape orice persoană (alimentele preferate), la fel cum există stimuli care sunt semnificativi doar pentru unele (unii copii preferă anumite programe T. V., alţii, să se joace cu prietenii sau cu o jucărie care le place mai mult etc).
De aceea, trebuie acordată o mare atenţie copilului pentru a afla ce reprezintă pentru el o recompensă semnificativă (de exemplu. în general, copiilor le plac dulciurile). Dar nu tuturor copiilor le plac la fel de mult dulciurile! Prin urmare, semnificaţia unei recompense variază de la individ la individ.
în funcţie de natura lor, recompensele pot fi:
a. alimente - bomboane, prăjituri, fructe, sucuri, meniul preferat, existenţa
desertului la masă etc;
b. distincţii -jetoane, steluţe, puncte roşii, diplome etc;
c. posesiuni temporare ale unor obiecte („ împrumuturi") - posibilitatea de a îmbrăca o rochie pentru ocazii speciale, de a sta pe scaunul cuiva, de a avea o cameră privată etc.
d. activităţi stimulatoare - excursii jocuri, vizionarea unor programe T. V., sau a unor filme la cinema, citirea cărţii preferate etc.
e. recompense sociale - îmbrăţişări afectuoase, laude, zâmbete, o simplă privire care să exprime interesul ş.a.m.d.
Din cauza faptului că frecvenţa comportamentelor care ar trebui întărite pozitiv este uneori foarte mare, se impun două precizări:
- atunci când dorim să formăm un comportament, îl recompensăm ori de câte
ori apare. Ulterior, după ce deprinderea este formată, numărul întăririlor poate să
scadă (câte o recompensă la a doua, apoi a treia apariţie ş.a.m.d.);
- e bine să se folosească recompense cât mai vânate, însă cele mai accesibile şi
mai economice sunt cele sociale. Recompensă socială constituie şi a-l asculta pe
copil atent, cu interes, a-1 lăsa să-şi termine ideea (fraza), a menţine contactul vizual cu el, a-1 susţine în iniţiative, a-i aprecia strădania, ignorând greşeala
(„ Te-ai străduit să-l facipe m mic de mână"), a-i pune întrebări la care să poată răspunde afirmativ („ Ţi-ai dat seama singur că trebuie să-ţi faci tema?") etc.

CUM FACEM SĂ CREASCĂ EFICIENŢA RECOMPENSELOR?
a. Alegerea unui comportament specific
Obişnuim să spunem: îl învăţ să fie cuminte sau o învăţ să fie ascultătoare. Ce înseamnă „săfie cuminte " ? Dar „ascultătoare " ? Pe cine să asculte şi ce să asculte?
Dacă dorim să modificăm un tip de manifestare a copilului nostru, e necesar să ne propunem dinainte exact ceea ce dorim să ameliorăm (îl motivăm să-şi facă tema, îl învăţăm să se adreseze politicos etc). In acest fel este mai uşor să-i oferim întăriri pozitive, deoarece vom şti sâprecizăm ce comportament anume ne-a plăcut („Bravo, ai fost harnic azi pentru că ţi-ai făcut curăţenie în cameră!").
b. Deprivarea şi saţierea
Pentru ca o recompensă să poată avea o semnificaţie mare pentru copil, e necesară uneori o perioadă în care acesta să fie deprivat de obiectul sau de situaţia stimulativă („ să-l faci să-i fie dor de... "). In general, cu cât e mai lungă în timp deprivarea, cu atât mai eficientă va fi întărirea.
Saţierea se referă la pierderea valorii stimulative a recompensei. După ce o recompensă a fost folosită de mai multe ori, copilul va fi saturat de acea întărire. Cu alte cuvinte, dacă observăm că îi plac bomboanele, nu înseamnă că îl vom recompensa la infinit îndopându-1 cu bomboane, deoarece copilul se va plictisi de această recompensă.
Aici o mare dificultate o întâmpină părinţii care, din exces de zel, oferă copiilor tot ceea ce vor aceştia. O dată cu trecerea timpului, copilul va fi din ce în ce mai greu de mulţumit şi, prin urmare, numărul recompenselor care să îl tenteze se va diminua.
c. Semnificaţia recompensei
Aşa cum am precizat anterior, semnificaţia recompensei diferă de la copil la copil. Prin urmare, un obiect, un gest este definit ca recompensă, doar după ce se observă efectul pozitiv avut asupra persoanei vizate.
„l-am tot zis că-i cumpăr o bicicletă dacă va învăţa mai bine, dar el continuă să stea toată ziua pe afară şi să joace fotbal!" zice părintele care nu îşi dă seama că o minge de fotbal ar reprezenta o recompensă autentică pentru băiatul său.
d. Promptitudinea cu care se acţionează
E bine de ştiut că eficienţa recompensei creşte cu cât distanţa dintre momentul faptei şi aplicarea acesteia este mai mică. De aceea, este indicat să reacţionăm imediat ce un comportament observat la copilul nostru ne-a atras atenţia ("Am observat că m-ai aşteptat în linişte cât timp a trebuit să probez haina. Haide acum să-ţi cumpăr un suc!").
Tot această condiţie explică şi motivul pentru care recompensarea îndepărtată în timp nu este suficient de stimulatoare („Dacă mâine vei şti la test, la vară te voi trimite în tabără la mare!").
e. Consecvenţa întăririlor
Întărirea pozitivă e mai eficientă când se face în mod continuu, consecvent. Dacă răsplătim un comportament de câteva ori, iar apoi nu-3 mai apreciem sau îl ignorăm, eficienţa metodei scade.

CUM APAR COMPORTAMENTE: NEDORITE ÎN URMA APLICĂRII INVOLUNTARE A ÎNTĂRIRII POZITIVE?
Să acordăm atenţie următoarei situaţii:
Alin, un băiat de 8 ani, se joacă în camera lui. După un timp, se duce în sufragerie şi începe să manevreze telecomanda televizorului, dând sonorul foarte tare. Mama vine în cameră şi îi spune „ Văd că te-ai plictisit să te joci singur. Haide să mergem împreună în parc."
Ce putem spune despre comportamentul mamei? Ce consecinţă poate avea? Cum aţi fi procedat într-o situaţie similară?
La o primă impresie, mama lui Alin poate fi considerată un părinte model: atentă la nevoile fiului ei, încearcă să îşi petreacă o bună parte din timp împreună cu acesta, însă, dacă analizăm această situaţie luând în considerare ceea ce tocmai am expus anterior, putem spune că mama lui Alin a recompensat (involuntar) un comportament nedorit care a apărut la copilul său. Prin urmare, probabilitatea ca Alin să îşi deranjeze părinţii şi în viitor, atunci când are nevoie de atenţie, va fi mai mare.
Alte exemple:
Situaţie: Tatăl citeşte ziarul. în timp ce copiii se joacă în apropiere. Dintr-o dată, unul dintre copii îl loveşte cu jucăria pe celălalt.
Atitudinea părintelui: Tatăl se opreşte din citit, se aşazăpejos şi se joacă pentru un timp cu copiii.
Consecinţă pe termen lung: Creşte probabilitatea ca, în viitor, copilul care a provocat incidentul să se manifeste violent atunci când doreşte să atragă atenţia cuiva asupra sa.

Situaţie: Mama face cumpărături împreună cu fiica sa. La un moment dat, fetiţa începe să se smiorcăie „ Vreau acasă! Vreau acasă! ".
Atitudinea părintelui: Mama fetei, ruşinată de comportamentul acesteia, părăseşte magazinul în mare grabă.
Consecinţă pe termen lung: în viitor, fetiţa va folosi mai frecvent acest „mijloc de convingere ".

Situaţie: Tatăl se uită la un meci de fotbal, la televizor. Copiii intră în cameră şi încep să se joace, deranjându-l.
Atitudinea părintelui: Tatăl le dă nişte bani ca să plece din cameră.
Consecinţă pe termen lung: In viitor, copiii se vor juca mai des în camera în care se află televizorul atunci când tatăl lor urmăreşte meciurile.

În urma prezentării acestor cazuri, se poate constata că, prin aplicarea (voită sau, de cele mai multe ori, involuntară) a recompensei, se pot obţine nu doar rezultate pozitive, ci şi rezultate negative în ceea ce priveşte comportamentul copilului nostru. Astfel, putem singuri să ne explicăm:
- de ce copilul nostru este „un mârâit";
- cum a învăţat copilul nostru să vorbească urât;
- de ce „ne şantajează";
- cum devin copiii „materialişti" etc.
E bine de ţinut minte că aceste comportamente ale copiilor se învaţă, nu sunt înnăscute. Copiii nu sunt „materialişti", ei nu „ne şantajează". Se comportă în acest fel pentru că aşa i-am învăţat, fără să ne dăm seama.
Prin urmare, e bine de ştiut că, de cele mai multe ori „programarea" comportamentului copilului este la îndemâna noastră. Fiecare familie urmăreşte „programul" pe care îl alege. Din păcate, însă, „telecomanda" are prea multe butoane şi uneori ne încurcăm în ele; de aceea, sperăm ca această lucrare să vă clarifice puţin nedumeririle referitoare la problemele care pot apărea.
în final, vă oferim două studii de caz. Concluziile le veţi trage singuri.
Situaţie: Soţul şi soţia se pregătesc pentru culcare. Soţul ridică hainele soţiei care erau căzute pe jos şi le aşază în dulap.
Atitudinea sofiei: Îi şopteşte un „mulţumesc" şi îi adresează un zâmbet soţului.
Consecinţă pe termen lung: In viitor, probabilitatea ca soţul să aşeze hainele soţiei la locul lor, creşte.

Situaţie: Dimineaţa, în timp ce se pregăteşte de mers la serviciu, bărbatul nu îşi găseşte cămaşa şi se apucă să urle prin toată casa „ Unde dracu' mi-ai pus cămaşa aia?"
Atitudinea soţiei: Soţia apare repede cu cămaşa în mână.
Consecinţă pe termen lung: In viitor, va creşte probabilitatea ca ori de câte ori soţul va avea nevoie de ceva să ridice tonul.

ZECE MOTIVE CARE SUSŢIN FOLOSIREA RECOMPENSEI
Un copil care este educat folosindu-se adecvat tehnica întăririi pozitive, îşi va dezvolta anumite calităţi:
- va învăţa să comunice mai uşor, exprimându-şi dorinţele şi nemulţumirile;
- va deveni mai sociabil;
- va reacţiona mai calm la critică şi va avea o toleranţă mai crescută la frustrare;
- va fi mai flexibil, cooperant şi deschis la nou;
- va avea o capacitate creatoare mai mare;
- va fi mai optimist şi mai încrezător în forţele proprii';
- va manifesta spirit de iniţiativă;
- se va comporta mai altruist;
- va fi mai disciplinat în toate situaţiile (nu doar în acelea în care părintele sau
altă autoritate e de faţă);
- se va angaja în activităţi mai motivat.
Trebuie menţionat că aceste calităţi se dezvoltă între anumite limite, in funcţie de particularităţile personalităţii fiecăruia.


2. STINGEREA

Georgel se plimba pe stradă cu tatăl şi cu mama lui. La un moment dat, trecând pe lângă un magazin, copilul zice:
- Tată, de ce stă tanti aceea din vitrină nemişcată?... Nici un răspuns...
După un timp:
- Tată, de cepe trotuar nu circulă maşinile? ... Din nou linişte...
Mai târziu:
- Tată, cum se face că?... dar mama lui îl întrerupe:
-Măi Georgel, nu-l mai deranja pe tata cu întrebările tale!
Însă tatăl, supărat, o corectează:
- Dar lasă-l nevastă să întrebe, că numai aşa învaţă copilul!

Cât de frecvent ar trebui să răspundem solicitărilor copiilor noştri ? E bine să-i ignorăm? Când trebuie ignorat comportamentul lor?
Chiar dacă pentru unii sună ciudat, ignorarea stă la baza unei alte tehnici de ameliorare a comportamentului: stingerea.

CE ESTE STINGEREA?
Stingerea presupune eliminarea unui comportament nedorit prin ignorarea lui. Atunci când copilul nostru se manifestă într-o manieră pe care noi o considerăm neadecvată, e bine ca, în unele situaţii, să ignorăm aceste manifestări dacă dorim ca ele să dispară.
Exemple:
Situaţie: Un băiat de 7 ani stă în pat aşteptând să adoarmă, în timp ce părinţii discută în camera alăturată cu musafirii. La un moment dat, copilul începe să scoată sunete ciudate, aşteptând să fie băgat în seamă.
Răspunsul părinţilor: ÎI ignoră şi continuă conversaţia cu oaspeţii.
Consecinţă pe termen lung: în viitor, probabilitatea ca băiatul să atragă atenţia asupra sa în acest mod va fi mai mică.

Situaţie: O fetiţă de 9 ani ia masa cu părinţii. După ce termină de consumat felurile principale începe să urle: „Pră-ji-tu-ra! Pră-ji-tu-ra! "
Răspunsul părinţilor: Nu o bagă în seamă. După ce se potoleşte pentru o perioadă scurtă, fetiţa primeşte prăjitura.
Consecinţă pe termen lung: În viitor va scădea probabilitatea ca fetiţa să ceară prăjitura urlând.

Situaţie: Mama şi fiica fac cumpărături într-un supermarket. La un moment dat, fetiţa spune pe un ton plăngăcios că îi trebuie role.
Atitudinea mamei: O ignoră, căutând pe rafturi ceea ce are ea nevoie.
Consecinţă pe termen lung: Fetiţa nu se va mai adresa pe acelaşi ton mamei, dacă va avea nevoie de ceva.
A stinge un comportament este acelaşi lucru cu a-l ignora ? Care e deosebirea ?
Citind cele scrise mai sus, nu trebuie să ne pripim trăgând concluzia că, de fiecare dată când apare un comportament nedorit, soluţia salvatoare este să-1 ignorăm. In anumite situaţii, însă această soluţie devine foarte eficientă. De aceea, e bine să cunoaştem când e indicat să o aplicăm, la ce efecte secundare să ne aşteptăm, cum îi putem creşte eficienţa şi ce consecinţe negative poate avea folosirea involuntară a acestei tehnici.

CÂND SE APLICĂ?
Deşi nu există o „reţetă universală" în ceea ce priveşte situaţia în care trebuie administrată stingerea, de obicei această tehnică se foloseşte atunci când dorim să eliminăm un comportament nedorit format prin întăriri pozitive (de exemplu, atunci când copilul nu vorbeşte corect sau politicos, atunci când are prea multe pretenţii, atunci când manifestă o îngrijorare exagerată etc.).

LA CE SĂ NE AŞTEPTĂM?
E bine de ştiut că atunci când se aplică această tehnică, rezultatele nu se obţin imediat. Mai mult chiar, frecvenţa şi intensitatea comportamentului nedorit pot să crească înainte de a descreşte. Manifestările pot fi însoţite deseori de violenţă.
De exemplu, atunci când păi iuţii ignoră sunetele băieţelului de 7 ani din primul caz, există o mare probabilitate ca acestea să fie din ce în ce mai frecvente şi să se transforme în adevărate răcnete. Uneori pot fi însoţite de lovituri cu picioarele în uşă sau de alte manifestări violente.
Văzând că nu este băgat nici atunci în seamă, copilul va înceta în final să atragă atenţia asupra lui în acest mod.


CE CONDIŢII TREBUIE ÎNDEPLINITE PENTRU A FACE EFICIENTĂ FOLOSIREA ACESTEI METODE?
a. Corelarea cu întărirea pozitivă
Stingerea, ca metodă de modificare a comportamentului, este aproape ineficientă dacă nu folosim în mod adecvat şi metoda întăririi pozitive. Nu este de ajuns doar să ignori comportamentul neplăcut al copilului, ci trebuie urmărită cu atenţie şi întărită, imediat ce apare, o manifestare pozitivă.
De exemplu, fetiţa care cerea gălăgios prăjitura a fost ignorată atâta timp cât s-a comportat neadecvat însă, imediat ce a tăcut, comportamentul i-a fost recompensat (i s-a adus prăjitura).
Din păcate, mulţi dintre părinţi, profesori sau alţi adulţi implicaţi în educarea copiilor pun mare accent pe greşelile copilului. Chiar dacă sunt bine intenţionaţi, ei încearcă să corecteze greşelile dându-le o foarte mare importanţă (adică, exact atitudinea opusă stingerii). Ei spun „nu e bine să..." sau „nu face asta... " uitând să ofere alternative de rezolvare a problemei sau să recompenseze un comportament pozitiv al copilului.
b. Atitudinea fermă şi consecventă a părintelui
Deşi este deosebit de dificil pentru un părinte care îşi iubeşte copilul să reziste solicitărilor acestuia sau să rămână indiferent la micile „trucuri" folosite pentru a-l convinge, este necesară o atitudine fermă şi consecventă după ce decizia a fost luată, în cazul în care cedează rugăminţilor copilului după ce a început să folosească metoda stingerii, înseamnă că a recompensat comportamentul nedorit al copilului. Prin urmare, o nouă încercare de aplicare a stingerii va fi mai dificil de realizat.
De exemplu, dacă mama fetiţei care i s-a adresat pe un ton plângăcios ceda rugăminţilor acesteia, atunci, în viitor, probabilitatea ca fetiţa să se comporte similar când va avea nevoie de ceva ar fi fost mai mare.
c. Complicitatea celor din jur
E bine de ştiut că mediul sau persoanele din jur pot juca un rol defavorabil atunci când se încearcă eliminarea unui comportament prin stingere.
Să presupunem că mama ignoră atitudinea fetiţei „plângăcioase" în timp ce face cumpărăturile iar fata încetează treptat să-i mai ceară să-i cumpere role. Ajunşi acasă, fata începe din nou să solicite ceva pe un ton plângăcios; mama o ignoră, însă intervine tatăl fetei care îi reproşează mamei că este crudă, că nu ţine la fata ei ş.a. m.d. In această situaţie, fetiţa crede că tata a pedepsi-o pe mamă pentru că nu a făcut cum i-a cerut ea, iar, în viitor, probabilitatea să se adreseze pe acelaşi ton supărător, va creşte.
Prin urmare, atunci când intenţionăm să folosim stingerea ca tehnică pentru eliminarea unui comportament, e bine să ne asigurăm că cei din jurul nostru sunt familiari cu procedeul, că sunt de partea noastră sau că nu se vor amesteca în relaţia pe care o avem cu copilul.
d. Regulile
Atunci când intenţionăm să utilizăm stingerea pentru a elimina un comportament nedorit, e bine să ne formulăm reguli: „de fiecare dată când..., eu nu voi fi atent/ă".

CUM APAR CONSECINŢELE NEGATIVE ÎN URMA FOLOSIRII INVOLUNTARE A STINGERII?
După cum am putut observa, asemeni metodei întăririi pozitive, stingerea este o tehnică pe care o aplicăm frecvent, de multe ori fără să ne dăm seama. Uneori o folosim în mod corect, însă, alteori, utilizarea acesteia poate avea repercusiuni negative.
Situaţie: In timp ce părinţii discută unul cu celălalt, copilul se apropie de ei cu scopul de a-i întreba ceva. Aşteaptă politicos să se termine conversaţia, dar văzând că nu e băgat în seamă, îi întrerupe.
Atitudinea părinţilor: Se opresc din conversaţie şi ascultă ce are de zis copilul.
Consecinţă pe termen lung: în viitor, copilul nu va mai fi aşa de răbdător şi va întrerupe conversaţia imediat ce îşi întâlneşte părinţii.
În urma prezentării exemplului anterior, probabil unii vor zice: "Da, dar copiii nu au răbdare ca adulţii". Într-adevăr, copiii nu sunt atât de răbdători, însă, atunci când îşi fac apariţia, putem să îi facem să înţeleagă cel puţin că i-am remarcat şi că în câteva clipe vom asculta ceea ce au de spus.
Concluzie: Stingerea reprezintă o metodă eficientă de eliminare a unui comportament nedorit, însă pentru aplicarea ei eficientă trebuie ţinut cont de numeroşi factori. Este bine să precizăm că atunci când un părinte doreşte să aplice această metodă, poate face greşeli care pot determina o agravare a comportamentului.
De exemplu, se poate întâmpla ca, într-o zi, copilul să vină de la şcoală cu un calificativ slab, însă părintele, crezând că aplică tehnica stingerii, să îl ignore. Copilul va înţelege din această atitudine că pe părinte nu îl deranjează rezultatele sale slabe la învăţătură şi va renunţa să mai fie preocupat de învăţătură.
De aceea, înainte de a se decide asupra folosirii unei tehnici, sugerăm cititorului să aleagă metoda care se potriveşte cel mai bine situaţiei cu care se confruntă. A ignora un comportament neplăcut e uşor uneori, însă a aplica tehnica stingerii în mod adecvat reprezintă o provocare pentru orice adult implicat în educaţia copilului.


3. ÎNTĂRIREA NEGATIVĂ (PEDEAPSA)

Dacă vi s-ar pune întrebarea „ Sunteţi de acord cu folosirea pedepsei în educarea copiilor d-voastră?" cum aţi răspunde? Probabil unii ar zice un DA hotărât, susţinând ideea că „Bătaia este ruptă din rai". Alţii, dimpotrivă, ar afirma „Eu nu voi da niciodată în copilul meu."

Este bine să ne pedepsim copiii? Ce înseamnă să-i pedepseşti? A-i pedepsi este echivalent cu a-i lovi? Ce alte mijloace putem folosi în afară de pedeapsa fizică? Ce poate să i se întâmple rău copilului meu dacă îi mai dau o palmă din când în când?
Pentru a găsi răspunsuri adecvate acestor întrebări, e bine să facem întâi distincţia între pedeapsă ca tehnică de modificare a comportamentului şi pedeapsa ca reacţie la comportamentul nedorit al copilului, ca „răzbunare". Dacă prima este o metodă psihoterapeutică ce garantează ameliorarea comportamentului în cazul în care este folosită corect, cealaltă reprezintă un răspuns negativ la un stimul neplăcut, ceea ce nu oferă garanţia că în viitor stimulul va dispărea. De aceea, citind cele ce urmează, vom putea afla când şi cum este bine să folosim pedeapsa, ce tipuri de pedepse pot fi folosite şi cum putem folosi eficient acest mijloc de modificare a comportamentului.

CE ESTE PEDEAPSA?
Ca tehnică de modificare a comportamentului, pedeapsa reprezintă un eveniment care, dacă este prezentat imediat după un comportament nedorit, provoacă o descreştere în frecvenţă şi intensitate a comportamentului respectiv.
De exemplu, într-un grup de copii care se joacă, un băiat îşi loveşte colegul. Dacă băiatul este eliminat imediat din joc pentru o anumită perioadă de timp, atunci probabilitatea ca el să se mai comporte la fel într-o situaţie similară va fi mai mică.

TIPURI DE PEDEPSE
a. Dezaprobarea - atunci când copilul a făcut ceva nepotrivit, e bine ca părintele să se manifeste în concordanţă cu ceea ce simte (atitudine de dezaprobare,
respingere, din care copilul poate înţelege mesajul „ nu îmi place /nu sunt de acord
cu, ceea ce ai făcut"). încruntarea sprâncenelor, întoarcerea cu spatele, absenţa zâmbetului, privirea rece, toate acestea sunt semnale pentru copil că părintele nu este de acord cu ceea ce a făcut. Desigur că, dacă părintele are tot timpul o atitudine distantă, rece faţă de copil, această metodă îşi pierde din valoare. Pe de altă parte, dacă părintele îi spune zâmbind copilului că nu a procedat bine şi că nu este de acord cu ce a făcut, şansele ca acel copil să înţeleagă corect mesajul transmis, sunt foarte mici.
b. Mustrarea - dacă copilul nu înţelege din semnele dezaprobatoare ale adultului că ceea ce a făcut nu este bine, atunci adultul poate folosi cuvintele pentru a-şi exprima nemulţumirea (vezi „Comunicarea eficientă").
c. Privarea de un obiect drag / o activitate plăcută - când copilul se comportă
neadecvat la masă, părintele poate decide că acesta nu mai primeşte desert. Alte
metode de privare pot constitui neacordarea permisiunii de a privi la televizor o
perioadă de timp, de a se juca cu prietenii sau cu jucăriile preferate etc.
d. „Time-out" ( „scoaterea afară" pentru un timp) - această expresie, folosită
frecvent şi în jocurile sportive, se referă la izolarea copilului într-un loc plictisitor, departe de orice stimul care i-ar putea face plăcere. Astfel, exemple de time-out pot constitui „scaunul neastâmpăratului", trimiterea „la colţ" sau într-o cameră goală etc. Pentru folosirea eficientă a acestei tehnici trebuie respectate anumite condiţii:
- timpul „de pedeapsă" trebuie să fie dinainte foarte clar stabilit. în general, acesta este cuprins între 5 şi 15 minute, în funcţie de vârsta copilului;
- eficienţa folosirii acestei tehnici este mai mare dacă se aplică imediat ce apare
comportamentul nedorit;
- locul în care este trimis copilul nu trebuie să-i ofere satisfacţii (de exemplu „ce bine, că mai scap de gura mamei câteva minute " sau „ acum mă pot juca şi eu
liniştit câteva minute în camera mea " sau „ dacă m-a trimis la colţ, toată lumea
poate vedea ce rochiţă nouă am pe mine");
- scopul acestei tehnici este de a-1 plictisi nu de a-1 înfricoşa pe copil de aceea
este contraindicat a folosi locurile întunecoase (debara, cămară, beci) ca loc de
pedeapsă.
e. „Repararea greşelilor" - prin această metodă, copilul va trebui să îşi
răscumpere greşeala prin activităţi sau atitudini reparatoare (să-şi ceară iertare, să-şi recunoască greşelile, să se angajeze că nu va mai face asemenea fapte etc).
f. Pedeapsa fizică - această formă de pedeapsă în general presupune dispariţia
comunicării. Ea reprezintă forma extremă de soluţionare a problemei şi este expresia neputinţei de care dă dovadă adultul în educaţia pe care o practică. Prin urmare, părinţii care se ascund în spatele expresiei „Nu ascultă decât de băţ", dovedesc în realitate o incapacitate de comunicare eficientă.
Oare, prin aplicarea pedepsei fizice, adultul nu cumva îi sugerează copilului că „Cel mai tare are întotdeauna dreptate"? Oare nu îi sugerează acestuia cum să abuzeze de forţă atunci când situaţia îl favorizează (când părinţii vor fi mai slabi, mai neajutoraţi)? Oare copilul uită cum a fost tratat în copilărie?

FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ EFICIENŢA PEDEPSEI
Asemeni întăririi pozitive şi stingerii, pedeapsa poate fi mai eficientă dacă se respectă anumite condiţii:
a. promptitudinea cu care se acţionează
La fel ca şi în cazul recompensei, cu cât pedeapsa este mai apropiată în timp de acţiunea care a provocat-o, cu atât e mai eficientă.
b. semnificaţia pedepsei şi a persoanei care pedepseşte
Părintele îşi ameninţă copilul:
- Dacă nu înveţi, te trimit la oi!
- Mă trimiţi la oi? Uraa!
Există copii pentru care o privire încruntată este suficientă pentru a-i face să izbucnească în lacrimi, în timp ce pe alţii nu-i impresionează nici ameninţarea cu nuiaua. Aceasta se întâmplă deoarece cei din urmă sunt obişnuiţi să fie loviţi, şi nu mai sunt atât de „sensibili" la lovituri.
Pe de altă parte, dacă copilul pedepsit are pentru persoana care îl pedepseşte o doză mare de respect, atunci va fi foarte afectat de pedeapsă. Dacă manifestă doar frică, atunci va aştepta să se sfârşească pedeapsa pentru a o lua de la capăt.
c. precizarea motivului
De fiecare dată când este pedepsit, copilul trebuie să ştie motivul precis pentru care merită asemenea tratament.
Se întâmplă uneori ca părinţii să-şi pedepsească copiii pentru o faptă iar copilul să creadă că altul este motivul pentru care a primit pedeapsa.
De exemplu, copilul vine târziu de la joacă, cu pantalonii murdari. Părintele îl pedepseşte pentru ora târzie la care se întoarce acasă, în schimb copilul crede că a primit pedeapsa pentru murdărirea pantalonilor.
în cazul administrării pedepselor trebuie pedepsităfapta, nu copilul, iar el trebuie să înţeleagă bine acest lucru.
De exemplu, trebuie precizat „Nu te duci la joacă deoarece încă nu ştii foarte bine tabla înmulţirii cu 6" şi nu "Iţi interzic să mergi la joacă pentru că eşti rău".
d. consecvenţa aplicării
Dacă o pedeapsă este aplicată intermitent, fără a respecta o regulă bine precizată, atunci eficienţa ei va scădea.
De exemplu, într-o zi Mihăiţă sparge un geam. Tatăl său îl încurajează, ajutându-1 să treacă cu bine peste acest şoc. în altă zi, Mihăiţă vine acasă cu pantalonii stropiţi de noroi. Tatăl său îl bate rău pentru că a avut o zi proastă la servici. Ce să mai creadă Mihăiţă?
e. existenţa răspunsurilor alternative
Atunci când încercăm să modificăm un comportament cu ajutorul pedepsei, este necesar să precizăm şi ce comportament am prefera în locul celui nedorit.
Este util ca atunci când, de exemplu, un copil este pedepsit pentru că vorbeşte nepoliticos, să i se poată oferi nişte variante de comunicare politicoasă, deoarece s-ar putea ca el să nu le cunoască.
f. minimizarea cauzei care duce la comportamentul nedorit
Dacă dorim ca evenimentul neplăcut să nu se mai întâmple din nou, nu e indicat să insistăm cu întrebările: „ De ce ai făcut asta ? Spune-mi! Nu auzi? ". E mai bine să ne focalizăm asupra soluţiilor care ar putea duce la rezolvarea problemei şi a evitării acesteia în viitor.

ZECE MOTIVE PENTRU CARE E BINE SĂ EVITĂM PEDEAPSA*
1. În primul rând, trebuie subliniat că în urma folosirii pedepsei rezultă o suprimare rapidă şi de scurtă durată a comportamentului nedorit, dar care nu rezolvă problema pe termen lung.
*Aici, nu ne referim la pedeapsa ca metodă organizată de modificare a comportamentului, aşa cum am expus-o anterior.
Pedeapsa nu este ca medicamentul curativ, ci, doar ca algocalminul cu ajutorul căruia îţi poţi potoli durerea pentru o perioadă scurtă de timp. Dar nimeni nu s-a vindecat vreodată doar cu un analgezic!
2. Pedeapsa reprezintă o metodă de a rezolva o situaţie. Una din multe altele.
Dacă copilul vede că este pedepsit pentru un comportament cu care părintele său
nu este de acord, atunci la rândul lui va folosi aceeaşi metodă (învăţată prin imitaţie) când ceva îl va deranja.
E absolut normal pentru un copil să nu înţeleagă de ce tatăl său îl poate lovi, însă el nu are voie să dea în frăţiorul mai mic.
3. Pedeapsa poate produce sentimente de revoltă, mânie, nemulţumire care duc
la scăderea rezistenţei la frustrare.
De exemplu, unii părinţi le impun fiicelor un comportament „model" de "fată cuminte şi ascultătore ", nepermiţându-le exprimarea propriilor păreri. Acei părinţi se vor mira mai târziu, după ce fetele încep să crească şi să dobândească o anumită autonomie, că vor „ exploda " dintr-o dată atunci când vor fi criticate, că vor deveni nişte „rebele".
4. O altă consecinţă a pedepsei o constituie dezvoltarea unei stări de frică
generalizate şi a lipsei de iniţiativă. Pedeapsa nu îl învaţă pe copil un nou
comportament. Ea doar elimină unul nedorit. Nu îl învaţă pe copil ce să facă, ci
doar ce să nu facă. Prin urmare pedeapsa nu ajută la dezvoltarea copilului ci
contribuie la inhibarea acestuia.
Există adulţi care se mândresc cu performanţele copiilor lor: „Nu vorbeşte urât, nu minte, nu te contrazice, nu deranjează etc." Dar atunci ce face?
5. Pedeapsa poate determina ca persoanele şi obiectele asociate acesteia să devină
întăritori negativi. Cu alte cuvinte, tot ce îi aduce copilului aminte de acest eveniment neplăcut (pedeapsa) îi va provoca sentimente de ură, frică, respingere.
De exemplu, dacă încercăm să-l învăţăm pe copil să citească, pedepsindu-i frecvent greşelile fără a-i recompensa reuşitele, atunci părintele, camera, cărţile, activitatea de citire în general, vor deveni ceva de care copilul se va feri. Copilul va avea tendinţa de a evita aceşti stimuli.
6. Pedeapsa tinde să stimuleze comportamentul agresiv. Experimentele pe
animale arată că stimulii dureroşi le face să atace alte animale, chiar dacă acestea nu au nici o legătură cu durerea simţită (de ce unii copii sunt agresaţi de necunoscuţi, fără ca aceştia săfi fost provocaţi?).
Prin urmare, comportamentul violent al copilului se accentuează dacă este pedepsit des.
7. Copilul care este pedepsit frecvent va învăţa de frica pedepsei, nu din
convingere proprie. Acest tip de învăţare („dresaj") este ineficient deoarece copilul nu este convins că ceea ce învaţă el este folositor (,,Fă cum ţi-am zis, că de nu, te pleznesc!").
Prin urmare, atunci când va apărea o „alternativă educaţională" mai bine argumentată şi mai convingătoare, copilul va abandona cu uşurinţă valorile impuse de familie.
De exemplu, atunci când copilul va ajunge să cunoască viaţa „găştilor" din cartier, el va adera la ideile acestora pentru că acolo i se respectă punctul de vedere şi beneficiază de o identitate proprie, distinctă.
8. Pedeapsa are consecinţă directă dispariţia comunicării. Atunci când un copil
se teme să spună părinţilor ceea ce îl îngrijorează sau ceea ce îl preocupă din cauză că ar putea fi pedepsit pentru asta, atunci cu siguranţă va alege alte persoane cărora să li se confeseze, iar relaţia dintre el şi părinţi se va răci. 9. Copiii care sunt pedepsiţi mai des riscă să devină mai încăpăţânaţi şi mai rigizi.
Ei nu recunosc cu uşurinţă că au greşit deoarece se tem că un eşec este întotdeauna
urmat de pedeapsă („4X5 este 30! Ştiu eu SIGUR!").
10. Pedeapsa duce la scăderea stimei de sine şi a încrederii în forţele proprii.
Stima de sine reprezintă \xn factor esenţial în dezvoltarea personalităţii copilului, a productivităţii în orice formă de activitate şi a maturizării sale afective.
Un copil care are un nivel scăzut al stimei faţă de sine se va confrunta frecvent cu eşecuri în activitatea şcolară sau de grup. Fraze de genul „eu nu voi putea niciodată să rezolv problema astal" sunt specifice acestor copii.
Din păcate, cu cât sunt pedepsiţi mai mult pentru insucces, cu atât nivelul stimei de sine va scădea mai mult, ceea ce va duce la un alt insucces... ş.a.m.d. Odată intraţi în acest cerc vicios, cu greu vor ieşi de acolo dacă părintele şi persoanele din jurul lor nu îşi vor schimba atitudinea folosind frecvent întăriri pozitive.


4. COMUNICAREA EFICIENTĂ

„Parcă vorbesc cu pereţii! Tot ce-i spun îi intră pe o ureche şi îi iese pe alta! Cum să vorbesc cu el ca să mă înţeleagă?"; „Nu ascultă ce-i spun! Parcă-i surdă! Ce să mă fac cu ea?"
De multe ori, ni s-a întâmplat să rostim sau să auzim aceste cuvinte. Problema comunicării dintre două persoane (mai ales între părinte şi copil) este una pe cât de delicată şi dificil de realizat, pe atât de importantă.

Însuşi titlul susţine o idee de bază: nu este de ajuns doar să comunici, ci este esenţial să comunici eficient. De ce această precizare? In general, se consideră că a transmite nişte informaţii unei persoane este suficient pentru ca acestea să fie receptate aşa cum dorim noi. însă, uneori, se întâmplă să scăpăm din vedere impactul pe care îl au cuvintele noastre asupra interlocutorului, atât din punct de vedere emoţional cât şi din punctul de vedere al înţelegerii informaţiilor. De aceea, de multe ori ajungem să fim dezamăgiţi de faptul că vorbele noastre nu şi-au avut efectul scontat.
În continuare vom încerca să evidenţiem câteva condiţii care stau la baza unei comunicări eficiente, precum şi câteva din exprimările care inhibă comunicarea şi care e bine să fie evitate.

CUM COMUNICĂM EFICIENT?
După ce în week-end mama i-a spălat hainele ca să meargă la şcoală curat, fiul ajunge acasă luni cu hainele murdare. Ce atitudine ar trebui să adopte mama lui? Cum ar trebui să vorbească cu el?
În general, atitudinile care pot decurge din situaţii de acest gen se situează între două extreme:
a. atitudine agresivă: "Nesimţitule! Eşti un nerecunoscător! ", „Nu ţi-e ruşine
de ce ai făcut? ", „Habar nu ai ce înseamnă muncă!"
E bine de ştiut că acest tip de afirmaţii nu încurajează comunicarea. Dimpotrivă, atunci când ne adresăm unui copil în acest mod, indiferent ce îi spunem, pentru el e acelaşi lucru: „Mama mă critică" sau „Iar îmi ţine morală". în general, copilul va pretinde că este atent sau va fi atent la ceea ce i se spune fără a fi de acord. însă părintele nu are de unde să ştie acest lucru, deoarece el nu este interesat de părerea copilului. Părintele, în acest caz, nu comunică eficient.
b. atitudine pasivă: trece cu vederea peste acest incident sau minimalizează
importanţa lui „Lasă că am să le mai spăl încă o dată".
În acest caz, părintele se gândeşte că nici un efort nu e prea mare pentru copilul său sau că, dacă îi va spune copilului ce îl deranjează, îl va supăra aşa de rău încât va pierde „aprecierea" sau „dragostea" lui. Astfel, copilul va considera că nu este o problemă prea mare să facă asemenea surprize neplăcute şi le va repeta, cu o frecvenţă şi o intensitate din ce în ce mai mari. In acest caz, părintele nu numai că nu comunică eficient, ci, mai mult decât atât, nu comunică deloc. În plus, involuntar, îi dezvoltă copilului nişte deprinderi negative de comportament.
Cum putem evita aceste situaţii? Care este forma optimă de comunicare? Ce condiţii trebuie îndeplinite?
Condiţia primordială care stă la baza unei comunicări eficiente este aceea de a avea iniţiativa comunicării. Atunci când ascundem exprimarea sentimentelor noastre de frica unor posibile repercusiuni negative, ne facem un mare deserviciu, ne amăgim singuri. De aceea este necesar să avem curajul exprimării propriei atitudini vizavi de fapta petrecută, să ne asumăm responsabilitatea sentimentelor şi dorinţelor noastre.
Dar, pentru a exista o comunicare eficientă între părinte şi copil, este necesar ca nu doar părintele să poată avea iniţiativa comunicării, ci şi copilul. Cum încurajăm copilul să se exprime.
La baza unei comunicări eficiente stă ascultarea a ceea ce doreşte să ne spună interlocutorul.

Comunicarea „eficientă"

Din păcate, există tendinţa ca adultul să desconsidere părerea copilului din cauza lipsei lui de experienţă („Tu eşti mic nu ştii nimic! "). El manifestă o atitudine arogantă prin care îşi impune supremaţia (Aici eu sunt şeful!). Uneori această atitudine este împinsă la extrem, iar desconsiderarea se transformă în lipsă de respect („Tu când vorbeşti cu mine să taci! "). Atitudinea arogantă se manifestă nu doar prin vorbe ci şi prin expresii nonverbale (privirea „de sus", încruntată, „glacială" sau pur şi simplu evitarea privirii copilului atunci când are loc o discuţie; zâmbet „ superior", ironic; mişcări permanente ale corpului, ceea ce provoacă agitaţie; căscat etc).
Desigur că părintele se simte flatat atunci când copilul „nu comentează" sau umblă „pe vârfuri" când trece pe lângă el (Vezi cum ascultă de mine? Vezi cum mă respectă?). Ceea ce nu ştie părintele este că acel copil ascultă de părinte pentru că nu are o alternativă mai bună. Ceea ce nu ştie părintele este că acelui copil îi este frică de el, nu îl respectă.
Dacă dorim însă ca între adult şi copil să aibă loc o comunicare eficientă, va trebui să învăţăm cum să ascultăm şi să luăm în considerare părerea copilului, chiar şi atunci când nu suntem de acord cu el. De aceea, când are loc o discuţie, este preferabilă tratarea copilului de pe opoziţie de egalitate, ca şi cum ar fi (şi ar trebui să fie) cel mai bun prieten al nostru (Tratează-l pe celălalt aşa cum ţi-arplăcea să fii tratat la rândul tău). Desigur, este greu de imaginat că „mogâldeaţa" din faţa noastră va deveni o persoană foarte capabilă peste câţiva ani. însă dacă acum copilul va fi tratat cu respect, atunci şansele sunt mari ca în viitor să se comporte bine cu cei din jur (când raportul de forţe se va schimba).
Tratarea de pe o poziţie de egalitate nu înseamnă însă a lăsa copilul să facă ce vrea el sau a ne subordona lui. E bine ca acesta să fie conştient de existenţa unor limite şi a unei ierarhii familiale. Ceea ce dorim să subliniem este că, în relaţia adult-copil nu ar trebui să existe competiţie, nu ar trebui să se pună problema cine e mai tare, cine are întotdeauna dreptate, cine e câştigătorul şi cine e ratatul. Atunci când reuşim să lăsăm orgoliile la o parte într-o asemenea relaţie, putem afirma cu convingere că am evoluat, că am devenit mai înţelepţi.
De aceea, când comunicăm cu copilul nostru, este bine ca acesta să simtă că i se acordă atenţie (că există tot timpul un contact vizual şi o postură care să indice ascultarea), că nu are de ce să îi fit frică fiindcă spune ce simte şi ce doreşte. Cu alte cuvinte, să simtă că manifestăm respect faţă de persoana lui.
Odată venită iniţiativa comunicării din ambele părţi, problema esenţială care se pune în continuare o reprezintă cum e bine să ne exprimăm dorinţele, bucuriile, neplăcerile, cum să ne cerem drepturile, să spunem NU atunci când situaţia o cere fără a ne jigni interlocutorul. Altfel spus, cum reuşesc atât părintele cât şi copilul să înveţe să comunice asertiv.
A învăţa să comunicăm asertiv înseamnă a învăţa să exprimăm cum ne simţim într-o anumită situaţie („ Sunt supărată pentru că...", „ Mă doare când... ", „ Sunt mândru de ... ", „ Mă simt jignită când... ", „ Sunt dezamăgit deoarece...") sau ce ne-am dori de la interlocutor („Mi-arface plăcere să... ", „Altădată aş vrea să...").
În exemplul de mai sus, mama băiatului ar fi putut să-i spună „Mă doare când văd că nu pui preţ pe munca mea" sau ,Mi-ur plăcea ca, altădată, să fii mai atent cu îmbrăcămintea ta". Prin acest tip de formulare a mesajelor, centrate pe „eu", părintele îi atrage copilului atenţia că şi el are sentimente. El la rândul lui îl ajută pe copil să vadă realitatea şi cu alţi ochi, îl ajută să înţeleagă că prin comportamentul său poate răni oamenii fără să îşi dea seama. Pe de altă parte, acest tip de mesaj nu afectează drepturile sau integritatea partenerului de dialog.
Spre deosebire de mesajele centrate pe „eu", mesajele centrate pe ,Ju" aduc mari prejudicii eficienţei dialogului. Când spunem „Eşti un nesimţit!" sau „Tu eşti de vină!" ceea ce facem nu este altceva decât să criticăm sau să învinuim copilul, fără a-i da ocazia să se gândească la ceea ce simţim noi sau să se gândească la o soluţie salvatoare. Mesajele centrate pe „tu" sugerează că greşeala e numai a copilului şi că el trebuie să suporte consecinţele, fără a-l ajuta să se gândească la o soluţie alternativă, la o modalitate de a repara răul făcut.
De asemenea, mesajele centrate pe „tu" învinovăţesc copilul, nu fapta. Ele generalizează o trăsătură de personalitate a copilului pornind de la o întâmplare particulară, îl etichetează pe baza unei singure ipostaze („N-ai ştiut să rezolvi exerciţiul acesta simplu? Eşti o proastă!", „ Cum adică nu ai ştiut de şedinţa cu părinţii? Eşti un mincinos! ").
Alte exemple de mesaje centrate pe „ eu " şi „ tu ":
- „Mi-e ruşine că am un copil care deranjează vecinii" în loc de „Eşti un
obraznic!"
- „ Mă supără faptul că nu îţi faci temele " în loc de „ Eşti o leneşă şi jumătate! "
- „Mi-arplăcea să nu tnă mai deranjezi când mă uit la televizor" în loc de
„Treci în camera ta!" sau „Nu te mai tot plimba pe aici!"
Desigur că rareori ni se întâmplă sâ ne adresăm copiilor într-un limbaj atât de formal ca şi cel din exemplele de mai sus, însă ideea care dorim să o evidenţiem este aceea că mesajele transmise trebuie să reflecte sentimentele părintelui faţă de comportamentul copilului. Odată ce părintele învaţă să se adreseze în acest fel, sunt mari şanse ca şi copilul la rândul lui, prin imitaţie, să folosească în comunicare limbajul responsabilităţii. Iar odată formată această deprindere, putem fi convinşi că nu vor mai exista bariere în exprimare.
O altă condiţie care stă la baza realizării unei comunicări eficiente, o constituie comunicarea pozitivă, ca rezultat al gândirii pozitive. Ilustrarea cea mai bună a diferenţei dintre gândirea pozitivă şi cea negativă este oferită de arhicunoscutul exemplu al paharului cu apă umplut pe jumătate: în timp ce unii consideră că au în faţa lor un pahar din care lipseşte apă şi manifestă nemulţumire, îngrijorare, faţă de ceea ce le lipseşte, alţii sunt mulţumiţi că au un pahar umplut pe jumătate cu apă şi sunt mulţumiţi cu ce au. Întâmplarea prezentată în următoarele rânduri considerăm că este suficient de edificatoare:
După ce învăţătorul s-a chinuit timp de mai multe săptămâni cu o elevă mai slabă la învăţătură să o înveţe să scrie câteva litere şi apoi să alcătuiască cuvinte cu acestea, mama ei a venit într-o zi la şcoală. Întâmplător, în acea zi eleva a scris o propoziţie întreagă. învăţătorul, dornic dae a-i spune mamei vestea cea bună, îi arată caietul: „ Priviţi ce a făcut astăzi fiica dumneavoastră! ". La care mama, după ce şi-a revenit din uluire, începe să o lovească: „Nu ţi-i ruşine, măgăriţă? De aia te trimit eu la şcoală în fiecare zi? Numai atâta eşti în stare să faci? "...apoi, se întoarce spre învăţător: „Nu vă faceţi probleme domnu'. Am eu grijă de ea să primească ceea ce merită, acasă. Nu o să se mai întâmple aşa ceva ".
Astfel, în timp ce învăţătorul a apreciat „partea plină a paharului", mama elevei a fost nemulţumită de „partea goală". Şi acesta nu este un caz singular...
Venind acasă fericit că a luat o notă bună, băiatul îi arată părintelui carnetul; Acesta exclamă: „Doar nota nouă ai luat?"
O fetiţă care vroia să-ifacă surpriză mamei spălând vasele din bucătărie, din greşeală scapă unul pejoş şi se sparge. în loc să aprecieze iniţiativa şi efortul depus, mama o învinuieşte pentru greşeală, pedepsind-o.
Un băiat vine acasă cu o foaie de caiet plină cu litera „i", din care o singură literă este încercuită de învăţătoare ca fiind greşită. Văzând caietul, mama rupe foaia şi îl pune pe copil şă refacă întreaga pagină.
Toate aceste exemple demonstrează tendinţa izvorâtă dintr-o gândire exagerat de critică de a penaliza necruţător greşeala şi a ignora aspectele pozitive. Ceea ce inevitabil, duce la concluzia "mai bine să nu lucrezi că atunci sigur nu greşeşti".
Nu vrem să afirmăm aici că este bine să încurajăm performanţele mai slabe ale copiilor; vrem doar să evidenţiem că adultul trebuie să demonstreze că este întotdeauna dispus să dialogheze. Chiar şi atunci când copilul sparge un vas sau vine acasă cu o notă mai mică decât ne-am fi aşteptat, un părinte care ştie să comunice pozitiv va reuşi întotdeauna să găsească elemente demne de apreciat, să vadă picătura de apă din paharul aparent gol.

CE GREŞIM CÂND COMUNICĂM?
E uneori ironic să observi cum unii adulţi îşi tratează prietenii mai blând decât pe proprii copii. Dacă un copil îşi varsă băutura, putem auzi „Ce se întâmplă cu tine? Nu poţi fi mai atent? Treci imediat şi curăţă mizeria!" în schimb, dacă un prieten de-al aceluiaşi părinte varsă băutura, ne putem aştepta să auzim: „ Oh, dar nu e nimic! Se curăţă într-un moment. "
Cu riscul de a ne repeta, în următoarele rânduri vom trece în revistă atitudinile mai frecvent întâlnite care nu doar inhibă sau scad eficienţa comunicării, ci, de asemenea, predispun la apariţia conflictelor:

atitudine: Ameninţarea
exemple: "Dacă nu vii acasă cu rezultate bune, ai încurcat-o! ", „
ce gândeşte copilul: "Părinteîe meu e periculos/", „Cu el nu e de glumit!", „Ar trebui să am grijă de acum încolo!"
consecinţă: principala preocupare a copilului va fi să nu greşească. Nu va avea curajul să facă ceva decât dacă va fi sigur că rezultatul este bun. Aşa apar frica, minciuna, intoleranţa etc.

atitudine: Contrazicerea şi minimalizarea problemei
exemple: „Sunt urâtă! Nu mă iubeşte nimeni", spune fetiţa
"Nu e adevărat! Nu spune asta!", „Nu fi supărată! ", îi răspunde tatăl.
ce gândeşte copilul: „Nu mai are rost să vorbesc cu tata despre problema mea, pentru că nu îi place ce zic eu."„ Crede că dacă îmi spune să nu fiu supărată, mă simt mai bine ? "
consecinţă: contrazicând copilul în acest mod, părintele îi întăreşte convingerea deja formată. Copilul va simţi că părintele său nu îl înţelege şi nu e capabil să-i asculte problemele. Aşa se poate naşte lipsa de încredere în competenţa părintelui.

atitudine: Critica
exemple: „Nu ţi-am zis să te uiţi pe unde calci?", „De câte ori trebuie să-ţi spun că nu e voie acolo?", „De ce ai făcut asta?"
ce gândeşte copilul: Iar îmi ţine morală! Mai aştept un pic şi se calmează. "
consecinţă: va scădea receptivitatea copilului la părerile emise de părinte. Aşa se poate naşte indiferenţa.

atitudine: Etichetarea
exemple: „Eşti o urâtă!", „Eşti o proastă!", „Eşti un bleg!"
ce gândeşte copilul: „Adulţii ştiu mai multe decât copiii. "
consecinţă: dacă afirmaţiile se repetă frecvent, atunci copiii vor fi urmăriţi toată viaţa de această idee. În subconştientul lor, ei vor fi convinşi că sunt urâţi, proşti sau blegi. De aceea, vor încerca, de câte ori se va ivi ocazia, să demonstreze că nu este aşa, chiar dacă nu li se cere acest lucru. Apar complexele de inferioritate.

atitudine: Indiferenţa
exemple: „Taţi! Taţi! Am învăţat să-l scriu pe M! ", spune copilul.
- „Bine. Du-te din faţa televizorului]", îi răspunde tatăl.
ce gândeşte copilul: „Televizorul e mai important decât mine! ", „ Cum să fac să îi atrag atenţia asupra mea?"
consecinţă: copilul va căuta să atragă atenţia asupra sa cu orice preţ, chiar şi prin fapte negative (furt, chiul, înjurături).

atitudine: Ironia
exemple: forma verbală: „Ai auzit că s-a inventat cârpa de şters praf?",
„ Mulţumesc pentru «ajutor»!" forma nonverbală: privire „de sus", zâmbet zeflemitor.
ce gândeşte copilul: „Mă consideră un nepriceput. ", „îşi bate joc de mine!"
consecinţă: va scădea încrederea copilului în forţele proprii şi încrederea faţă de părinte.El va căuta să fie apreciat în altă parte la „adevărata lui valoare"; aşa poate să apară distanţarea.

atitudine: învinuirea
exemple: „Tu eşti de vină! ", „Ar trebui să-ţi fie ruşine! "
ce gândeşte copilul: „E numai vina mea. ", „Nu sunt bun de nimic."
consecinţă: scade nivelul stimei de sine;
aşa pot apărea complexele de inferioritate.

atitudine: Neatenţia la ce ni se spune (întrerupem o conversaţie începută, întoarcem spatele, schimbăm brusc subiectul discuţiei sau partenerul de dialog).
exemple: „.. .şi la şcoală toţi colegii...", povesteşte copilul. Iţi mai trebuie supa?", spune mama.
ce gândeşte copilul: „Nu o interesează nimic din ce îi spun. Data viitoare nu mă mai obosesc să-i explic."
consecinţă: copilul va comunica ceea ce crede că o interesează pe mamă şi va începe să omită ceea ce se va dovedi mai târziu a fi fost esenţial; aşa poate să apară neglijenţa.

atitudine: Nemulţumirea
exemple: „Imi curăţat cameral!", spune copilul.
„Era şi timpul", „ Măcar atâta să faci şi tu", „Era cazul să faci şi tu un lucru bun ", „ Când vei reuşi să-ţi câştigi pâinea cu mâna ta, atunci înseamnă că ai făcut ceva! ", îi răspunde mama.
ce gândeşte copilul: „îşi bate joc de mine!"
consecinţă: va scădea încrederea copilului în părinte. El va căuta să fie apreciat în altă parte la „adevărata lui valoare"; aşa poate să apară distanţarea.

atitudine: Reproşul
exemple: „Dacă nu eram eu, tu erai de mult pe drumuri!", „Dacă nu trebuia să am grijă de tine, câte puteam face!?"
ce gândeşte copilul: „ Ce vrea de la mine? ", „Acum ar trebui să mă simt vinovat pentru că exist?"
consecinţă: aşa poate să apară sentimentul de vinovăţie.

atitudine: Ridicarea vocii
exemple: „Eşti un nesimţit şi jumătate!!!", „ Obraznicule!!! "
ce gândeşte copilul: „Nu-miplace când vorbeşte cu precipitaţii. ", „ Crede că am probleme cu auzul?"
consecinţă: exersată mai mult timp, această formă de „comunicare" se poate transforma într-o deprindere păguboasă a părintelui. Aşa poate să apară dispreţul faţă de părinte.

atitudine: Umilirea
exemple: ,„Spune-le tuturor ce ai făcut! " sau „De aia strig la tine, să audă toţi vecinii ce copil am! "
ce gândeşte copilul: „Nu mă respectă deloc.", „Nu meritam să mă facă de ruşine la toată lumea. "
consecinţă: părintele nu mai este un om de încredere, deoarece te poate face de râs când nu te aştepţi.
Prin urmare, copilul va învăţa să ascundă adevărul; aşa poate să apară neîncrederea.

Deci, adoptarea acestor atitudini duce la scăderea eficienţei în comunicare şi uneori, chiar predispun la apariţia conflictelor. Consecinţele negative pot să apară mai devreme sau mai târziu, însă, pentru a putea fi preîntâmpinate, este bine ca adultul să acorde o atenţie specială comunicării.